Anglia și Portugalia sunt în alertă din cauza variantei Delta a coronavirusului

×
Codul embed a fost copiat

Dacă ajungeţi în Italia la sfârşitul acestei luni nu mai trebuie să purtaţi masca de protecţie în aer liber. Restricțiile s-au ridicat în aproape toate regiunile din peninsulă, căci numărul infectărilor cu Sars-COV-2 a scăzut drastic.

 

Singurii turişti care intră în carantină sunt cei care vin din Marea Britanie. Pe de altă parte, varianta indiană a coronavirusului apare și în alte ţări din Europa.

Ministrul italian al Sănătăţii a dat o veste mult aşteptată: din 28 iunie, în peninsulă nu va mai fi obligatorie purtarea măştii în aer liber. O singură regiune rămâne în zona galbenă. Este vorba de Valle D'Aosta, din nord-vestul ţării, aflată la graniţa cu Franța și Elveția, unde rata de infectare rămâne încă ridicată.

Nina dos Santos, CNN Europe: "Veţi vedea în continuare oameni care poartă măști de protecţie în interior și, de asemenea, în aer liber, în locurile aglomerate. Carantina de noapte a fost eliminată. Distanţarea fizică va trebui încă respectată, dar oamenii vor putea călători dintr-o regiune italiană în alta, cum ar fi din Roma până în Florenţa, oraşe aflate în aceeaşi regiune. Cu toate acestea, autorităţile italiene sunt îngrijorate de importul altor tulpini ale coronavirusului, în special varianta Delta a COVID-19, identificată pentru prima dată în India".

Citește și
Roma, Italia
Italia renunță la masca în aer liber din 28 iunie. Anunțul oficial al autorităților

În prezent, varianta Delta a devenit dominantă în Marea Britanie, fiind identificată în 99% din cazurile noi.

 

Varianta Delta, prezentă în peste 70 de țări

 

A ajuns şi în ţara vecină, Irlanda, precum şi în Portugalia, Lisabona fiind una dintre locaţiile unde prezenţa acestei tulpini este tot mai mare.

João Paulo Gomes, investigator at "The Doctor Ricardo Jorge National Health Institute": "În Lisabona și în regiunea Valea Tajo, varianta Delta a fost indentificată la 60% din cazuri în luna iunie".

Pentru a evita răspândirea infectărilor, nimeni nu avea voie să iasă și să intre în zona metropolitană a Lisabonei. Nu doar că este mai contagioasă, dar această variantă a coronavirusului poate agrava și boala. Prevenţia este vitală, spun specialiştii portughezi.

Miguel Castanho: "Trebuie să creăm activ condițiile necesare pentru ca o iarnă ca cea pe care am avut-o să nu se mai repete. Asta depinde foarte mult de atitudinea noastră, depinde de măsurile colective luate de guvern pentru a opri răspândirea infectărilor și depinde de progresul planului de vaccinare".

Varianta Delta a virsului SARS-CoV-2 este prezentă la ora actuală în cel puţin 70 de ţări. Totodată, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tot mai multe state sărace care primesc seruri anti-Covid prin programul Covax nu au suficiente doze pentru a continua campania de vaccinare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Coronavirus România, 22 iunie. 41 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 22 iunie. 41 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 22 iunie. Până astăzi, 22 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.323 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.303 pacienți au fost declarați vindecați.

Italia renunță la masca în aer liber din 28 iunie. Anunțul oficial al autorităților
Italia renunță la masca în aer liber din 28 iunie. Anunțul oficial al autorităților

Italia, una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, va ridica obligativitatea purtării măştii în aer liber începând de luni, 28 iunie, a anunţat Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, relatează AFP.

Mutația Delta, mai rapidă, mai puternică și mai periculoasă, spun experții OMS. Cum poate fi combătută
Mutația Delta, mai rapidă, mai puternică și mai periculoasă, spun experții OMS. Cum poate fi combătută

Mutația Delta este cea mai puternică și cea mai rapidă variantă a coronavirusului de până acum, consideră experții din Organizația Mondială a Sănătății.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.