Italia renunţă la restricţiile privind intrarea în ţară a turiştilor. Iată de când se aplică

italia roma
StirilePROTV

Călătorii şi turiştii care sosesc în Italia nu vor mai trebui să prezinte începând de miercuri dovezile care atestă că s-au vaccinat, recuperat sau testat împotriva noului coronavirus.

Ordonanţa de guvern care se aplica în cazul acestei obligativităţi va expira marţi şi nu va fi reînnoită, a precizat Ministerul Sănătăţii din această ţară, conform AFP.

Guvernul condus de prim-ministrul Mario Draghi a relaxat treptat restricţiile antiepidemice după ce starea de urgenţă sanitară a expirat în Italia la sfârşitul lunii martie, după ce a rămas în vigoare peste doi ani.

Dovada privind vaccinarea anti-COVID-19, testarea sau trecerea prin boală nu mai este cerută în restaurante şi în atracţiile turistice.

Citește și A început sezonul vacanțelor. În ce țări turistice avem nevoie de certificat verde și unde nu

Citește și
Shanghai
Coronavirus: „Zero Covid” în Shanghai, dar măsurile de carantinare continuă

Italienii vor trebui totuşi să poarte măşti sanitare în transportul public, în spitale şi în azilurile pentru vârstnici.

În Italia, o ţară cu o populaţie de aproape 60 de milioane de locuitori, numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a scăzut constant în ultimele săptămâni. Luni, autorităţile italiene au raportat doar puţin peste 7.500 de infectări noi într-un interval de 24 de ore şi aproximativ 60 de decese asociate noului coronavirus.

Potrivit site-ului Our World in Data, până pe 30 mai 2022 peste 85,3% din populaţia Italiei a fost vaccinată cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, 80,5% cu două doze şi 68,1% cu doze booster.

Citește și...
Nou val de îmbolnăviri cu Covid-19 în SUA. Medicii prescriu tot mai mult pastila Paxlovid
Nou val de îmbolnăviri cu Covid-19 în SUA. Medicii prescriu tot mai mult pastila Paxlovid

Statele Unite se confruntă cu un nou val de îmbolnăviri cu Covid-19, astfel că medicii prescriu tot mai frecvent pastila Paxlovid, dezvoltată de grupul farmaceutic Pfizer.

Coronavirus: „Zero Covid” în Shanghai, dar măsurile de carantinare continuă
Coronavirus: „Zero Covid” în Shanghai, dar măsurile de carantinare continuă

Autorităţile din Shanghai au anunţat marţi că s-a încheiat epidemia de coronavirus (cu excepţia unităţilor de carantină), anunţ rapid ignorat pe internet pentru că o mare parte dintre cei 25 de milioane de locuitori sunt încă în izolare, relatează AFP.

Pandemia Covid-19 a început „oficial” și în Coreea de Nord. Țara nu are vaccin, sunt probleme cu rezervele de medicamente
Pandemia Covid-19 a început „oficial” și în Coreea de Nord. Țara nu are vaccin, sunt probleme cu rezervele de medicamente

Cel puţin alte opt morţi cauzate de ”febră” au fost în în Coreea de Nord, la patru zile după anunţarea unui prim caz de Covid-19 în această ţară izolată, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, conform AFP, scrie Agerpres.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.