Iulia Timoşenko, despre Putin: Nu este nebun, ştie ce rău provoacă. Pentru el sunt fie numai sclavi, fie numai duşmani în jur

Iulia Timoşenko
Getty

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko spune că Vladimir Putin este perfect raţional şi ştie foarte bine ce rău provoacă în Ucraina, iar un conflict prelungit l-ar avantaja.

Ea avertizează, într-un interviu, că după încheierea războiului este foarte important ca Europa să înveţe din greşeli şi, în cadrul unei noi arhitecturi de securitate, să aibă grijă inclusiv de contracararea propagandei foarte eficiente a Moscovei, notează News.ro. 

Iulia Timoşenko îl cunoaşte bine pe Vladimir Putin. În calitatea sa de fost premier al Ucrainei, funcţie pe care a deţinut-o de două ori, Iulia Timoşenko s-a întâlnit cu Vladimir Putin şi când acesta era preşedinte, şi când era premier. Iulia Timoşenko, fost simbol al Revoluţiei Portocalii de la Kiev, care a adus Ucrainei prima conducere prooccidentală, a avut de istrat dispute dificile cu Moscova, în special în domeniul livrărilor de gaz. Ulterior, Vladimir Putin practic a aruncat-o în închisoare pe Iulia Timoşenko prin intermediul fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, fidel Moscovei. Într-un interviu pentru Digi24, Iulia Timoşenko a fost întrebată cum l-ar descrie pe Vladimir Putin prin prisma experienţelor personale.

„L-am întâlnit de multe ori. (...) Oamenii spun că probabil este nebun să facă ceea ce a făcut. Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. El este perfect raţional, dar raţionalitatea lui este un fel de raţionalitate rece a răului. El face acest lucru ştiind ce este răul şi ce rău provoacă”, a spus Iulia Timoşenko amintind în acest sens de episodul iernii 2009, când Vladimir Putin a descoperit că poate folosi gazul ca armă inclusiv împotriva Europei. „Cred că acele circumstanţe ar fi fost un bun moment să îl oprim şi să dezvoltăm politici reale care să nu-i permită să-şi continue politicile ulterioare. Din păcate, nu a fost cazul”, a adăugat fostul premier ucrainean.

Ea susţine că avertizase Europa în privinţa lui Vladimir Putin încă din 2007, dar nu a fost ascultată. „Avertizasem mai mulţi lideri europeni asupra riscului pe care îl reprezintă Putin, încă din 2007, când pentru prima dată, în discursul său de la Conferinţa de Securitate de la München, a spus multe lucruri pe care ulterior le-a pus în practică. Ca răspuns la discursul său foarte contondent de la München, am scris un articol publicat în acelaşi an în revista Foreign Affairs, titlul articolului a fost "Limitarea Rusiei", şi avertizam că trebuie oprit, trebuie descurajat şi trebuie să fie limitat. Din nefericire, mesajul nu a fost auzit. Ce a urmat după aceea: în câteva luni, a lansat o agresiune împotriva Georgiei. A ocupat 20% din teritoriul georgian, în 2008. Apoi a atacat Ucraina, a anexat Crimeea şi a ocupat o parte din Donbas. Apoi a lansat un război la scară largă, în care ne aflăm în prezent”, a arătat Iulia Timoşenko.

Citește și
Cannes 2025
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

"Dacă nu este oprit, va merge mai departe. Cred cu tărie asta"

Ea crede că în urma războiului, trebuie regândită arhitectura de securitate din Europa.

„Cred că trebuie să învăţăm din aceste greşeli şi să câştigăm războiul. Şi nu este suficient doar să ne recâştigăm teritoriile. Trebuie să facem schimbări în mecanismele de securitate, în arhitectura de securitate, să ne asigurăm că astfel de greşeli nu se vor mai repeta. Vreau să fiu foarte clară: dacă nu este oprit, va merge mai departe. Cred cu tărie asta”, a avertizat Iulia Timoşenko.

Ea spune că în noile mecanisme de securitate trebuie inclusă şi o strategie de contracarare a propagandei eficiente a Kremlinului. Această propagandă, a explicat Iulia Timoşenko, i-a permis lui Putin să împartă lumea din jurul lui în două categorii - „fie sclavi, fie duşmani” - şi i-a asigurat susţinerea populară acasă.

„Ştiu câte ceva despre acest mediu, despre anturaj. Ceea ce aş putea spune este că pentru Vladimir Putin sunt fie sclavi, fie duşmani în jur. În privinţa celor care sunt duşmani, pe care îi consideră duşmani, face totul pentru a-i face să dispară, pentru a-i extermina. Pentru cei care sunt sclavi, dacă ei fac tot ce vrea şi aşteaptă el ca ei să facă, se creează această situaţie particulară, care împiedică apariţia oricărei alternative. Dar problema este mai profundă, mult mai profundă decât problemele anturajului sclavilor, pentru că trebuie să recunoaştem că părţi semnificative ale societăţii ruse, deci poporul rus, continuă să sprijine acest război agresiv pe care Putin l-a lansat împotriva Ucrainei. Acesta este rezultatul unei propagande foarte bine făcute, pe termen lung, consecventă, şi a spălării informaţionale a creierului, domeniu unde a excelat conducerea rusă. Deci, dacă suntem serioşi în privinţa consolidării securităţii după război, trebuie să avem grijă la contracararea securităţii informaţionale împotriva propagandei foarte eficiente, care să fie încorporată în mecanismele de securitate de după război, să nu mai repete astfel de lucruri vreodată”, a explicat Timoşenko.

Ea a mai spus că este de părere că războiul prelungit îi va aduce beneficii numai lui Putin, pentru că liderul de la Kremlin mizează pe timp pentru erodarea unităţii Occidentului, sub presiunea internă a electoratului din societăţile democratice. Tocmai de aceea, fostul premier ucrainean - chiar dacă partidul ei era în opoziţie faţă de actualul guvern de la Kiev înainte de izbucnirea războiului - pledează acum, ca şi conducerea ţării, pentru furnizarea mai multor arme din partea Occidentului, cât mai rapid.

„În mod clar, războiul prelungit este un instrument al lui Putin. Cu cât mai mulţi lideri înţeleg acestea, cu atât este mai bine. Cum să ne asigurăm că nu va fi un război prelungit? Avem nevoie pentru a termina acest război de formula: arme, arme şi arme. Cu cât aceste arme sunt furnizate mai repede, cu atât războiul va fi mai scurt, cu atât vor fi mai eficiente aceste arme, cu atât războiul se va încheia mai repede. Deci, de acestea avem nevoie pentru a preveni acest lucru şi pentru a răsturna aceste calcule pentru războiul prelungit”, a arătat Iulia Timoşenko în interviul de la Digi24.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko: Nu sunt multe țări care să fi ajutat Ucraina așa cum a făcut România
Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko: Nu sunt multe țări care să fi ajutat Ucraina așa cum a făcut România

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a declarat că la începutul războiului nu au fost multe ţări care să fie capabile să acţioneze şi să ofere ajutor Ucrainei aşa cum a făcut-o România şi face un apel către români să nu-şi diminueze susţinerea.

 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.