Jens Stoltenberg: NATO va părăsi Afganistanul împreună cu Statele Unite

VIDEO. Zeci de infractori au evadat dintr-o închisoare din Afganistan, în urma unui atac terorist
AFP

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi decizia Alianţei de a-şi retrage forţele din Afganistan "împreună" cu Statele Unite, după anunţul preşedintelui Donald Trump al unei retrageri până la Crăciun, relatează AFP.

"Am decis împreună să mergem în Afganistan. Împreună vom face ajustările forţelor şi vom părăsi ţara împreună", a spus el în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful guvernului Republicii Macedonia de Nord, Zoran Zaev.

Misiunea Resolute a NATO din Afganistan este formată din 12.000 de militari din 38 de ţări, dintre care 8.600 de americani. Statele Unite au şi alte trupe desfăşurate în această ţară.

Anunţurile preşedintelui SUA vor fi discutate în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării Alianţei din 22 octombrie.

Aliaţii europeni şi-au exprimat în mod repetat iritarea faţă de anunţurile preşedintelui Trump cu privire la această problemă, iar Pentagonul a dat de fiecare dată asigurări că nicio decizie nu va fi luată unilateral.

Citește și
Soldat în Nagorno-Karabah
Nagorno-Karabah: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Radiografia unui conflict vechi de trei decenii

Donald Trump, în plină campanie electorală, şi-a anunţat miercuri dorinţa de a retrage toţi militarii americani din Afganistan până la Crăciun, adică mai repede decât este prevăzut în acordul dintre Statele Unite şi talibani, dar nu a precizat dacă sunt vizate forţele americane desfăşurate în cadrul misiunii NATO.

Jens Stoltenberg a insistat asupra necesităţii de a evita ca Afganistanul să redevină "un sanctuar pentru terorişti".

"Am mers în Afganistan după atacurile teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001, după ce a fost invocat articolul 5. Misiunea NATO avea iniţial peste 100.000 de militari angajaţi în operaţiuni de luptă. Astăzi, NATO are 12.000 de militari responsabili cu consilierea şi instruirea forţelor afgane", a reamintit el.

"Dintre aceste trupe, o mare parte sunt europene şi canadiene", a precizat el.

"Luarea deciziilor va depinde de condiţiile de pe teren", a mai spus Jens Stoltenberg. Ele vor fi luate "împreună" între aliaţi, a insistat el. "Mesajul nu s-a schimbat", a conchis el.

Jens Stoltenberg a prezentat poziţia Alianţei la ultima reuniune a miniştrilor apărării din 12 februarie.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Grecia şi Turcia au stabilit un mecanism pentru a evita ciocnirile în estul Mediteranei
Grecia şi Turcia au stabilit un mecanism pentru a evita ciocnirile în estul Mediteranei

Grecia şi Turcia, aliate în cadrul NATO, au stabilit un mecanism pentru a evita ciocnirile în estul Mediteranei, a declarat joi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.

Nagorno-Karabah: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Radiografia unui conflict vechi de trei decenii
Nagorno-Karabah: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Radiografia unui conflict vechi de trei decenii

O reuniune de urgenţă cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din regiunea disputată Nagorno-Karabah urmează să aibă loc marţi la cererea unor ţări europene, au afirmat luni surse diplomatice, relatează AFP.

Progrese în discuțiile dintre Grecia și Turcia, la nivel militar. Anunțul NATO
Progrese în discuțiile dintre Grecia și Turcia, la nivel militar. Anunțul NATO

NATO a anunţat miercuri ''progrese bune'' în discuţiile militare dintre Grecia şi Turcia pentru a se evita o confruntare în Mediterana Orientală, unde situaţia între cele două ţări rămâne tensionată, transmite AFP.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.