Joe Biden a transmis că ”abia aşteaptă” să discute în săptămânile viitoare cu Xi Jinping. Avertisment cu privire la Taiwan

Joe Biden Xi Jinping
StirilePROTV

Joe Biden ”abia aşteaptă” să discute cu Xi Jinping în ”săptămânile viitoare”, i-a spus joi emisarul preşedintelui american Jake Sullivan preşedintelui chinez. 

Jake Sullivan este primul consilier în probleme de securitate naţională al Casei Albe care se află în China din 2016 încoace, într-o vizită de trei zile, pe fondul unor tensiuni între această ţară şi aliaţi-cheie în Asia - Japonia, Filipine şi Taiwan - ai Statelor Unite, care s-au angajat miercuri să-i susţină.

”Preşedintele Biden abia aşteaptă un nou dialog cu dumneavostră în săptămânile viitoare”, a declarat joi în capitala chineză Sullivan, într-o întâlnire cu Xi.

”Preşedintele Biden este hotărât să gestioneze în mod responsabil această relaţie, pentru a garanta că concurenţa (între China şi Statele Unite) nu se transformă într-un conflict sau o confruntare şi a acţiona împreună acolo unde interesele noastre converg”, a adăugat el.

Casa Albă a anunţat că cele două ţări au început să pregătească o posibilă viitoare convorbire la telefon între Biden şi Xi.

Citește și
Cannes 2025
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Xi Jinping i-a spus lui Sullivan că, în pofida unor ”schimbări importante”, ”angajamentul Chinei în favoarea unei dezvoltări stabile, sănătose şi durabile” a relaţiilor cu Washingtonul ”nu s-a schimbat”, potrivit televiziunii publice chineze CCTV.

”Sperăm ca Statele Unite să coopereze cu China pentru a se întâlni la jumătatea drumului”, a subliniat el.

DISCUŢII ”CONSTRUCTIVE”

Sullivan a declarat presei, la sediul Ambasadei Statelor Unite, că discuţiile cu oficiali chinezi au durat în total 14 ore şi a catalogat aceste întâlniri ”constructive, sincere şi substanţiale”.

Războiul din Ucraina a fost evocat în aceste discuţii, însă consilierul american a subliniat că cele două părţi nu au ajuns la ”vreun plan anume”. ”Nu pot să spun că am făcut progrese în această problemă”, a spus el.

Tema viitoarelor alegeri americane nu a fost abordată, însă Sullivan a insistat asupra faptului că vicepreşedinta Kamala Harris, candidata democrată la preşedinţie, vrea să menţină ”linii de comunicare deschise” cu China.

Harris ”împărtăşeşte părerea preşedintelui Biden potrivit căreia este esenţial să se gestioneze în mod responsabil această competiţie (chinezo-americană), pentru ca ea să nu degenereze în conflict sau confruntare”, a declarat el.

Miercuri, Sullivan şi şeful diplomaţiei chineze Wang Yi au evocat planuri ale unor discuţii între Biden şi XI în săptămânile următoare.

AVERTISMENT CU PRIVIRE LA TAIWAN

Joi, înaintea întâlnirii cu şeful statului chinez, Sullivan a participat la o rară întâlnire cu generalul Zhang Youxia, vicxepreşedintele Comisiei Militare Centrale, pe tema Taiwanului.

Potrivit unei dări de seamă a reuniunii furnizată de Casa Albă, emisarul lui Joe Biden a subliniat importanţa ”stabilităţii” în Strâmtoarea Taiwan, care desparte această insulă de China continentală.

Generalul Zhang a avertizat, la rândul său, că statutul Taiwanului constituie ”prima linie roşie care nu poate fi încălcată în ceea ce priveşte relaţiile chinezo-americane”.

”China a fost mereu hotărâtă să menţină pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a declarat el, potrivit unui comunicat al Ministerului chinez al Apărării. Însă ”indepedenţa Taiwanului” este ”incomaptibilă” cu ”pacea şi stabilitatea” în strâmtoare, a avertizat el.

”China cere ca Statele Unite să pună capăt oricărei complicităţi militare cu Taiwanul, să înceteze să înarmeze Taiwanul şi să înceteze să difuzeze informaţii false în legătură cu Taiwanul”, a tunat Zhang Youxia.

China, care consideră Taiwanul drept parte a teritoriului său, acuză cu regularitate Statele Unite, principalul furnizor de armament al acestei insule, de a susţine în mod tacit curentul separatist. Beijingul nu îndepărtează opţiunea militară pentru a readuce într-o bună zi Taiwanul sub tutela sa.

MAREA CHINEI DE SUD

Sullivan a relevat importanţa ”libertăţii navigaţiei” în Marea Chinei de Sud, teatrul unor incidente recurente între Beijing şi Manila.

Comandantul armatei filipineze, generalul Romeo Brawner, a dat asigurări tot joi, în această privinţă, că Statele Unite au propus să escorteze misiunile de reaprovizionare ale Filipinelor către avanposturile filipineze din acest spaţiu maritim.

Cu o zi mai înainte, Beijingul a avertizat Washingtonul împotriva oricărei susţineri a Manilei la Marea Chinei de Sud.

Japonia, semnatara unui tratat de securitate cu Statele Unite, a desfăşurat luni avioane de vânătoare, după o incursiune fără precedemt a unui avion militar chinez în spaţiul aerian nipon.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Pana de curent din sudul Franței, care a perturbat proiecțiile din ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes, ar fi fost cauzată de un presupus sabotaj.

Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi soţia sa, Carrie Johnson, au anunţat naşterea celui de-al patrulea lor copil, relatează Sky News.

Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete
Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete

Rachetele rusești au lovit din nou Ucraina. Cel puțin 13 oameni au murit și peste 50 au fost răniți într-o serie de atacuri. Unul, de amploare, a fost în Kiev. 14 civili au fost răniți aici și mai multe locuințe și mașini au fost distruse.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.