Joe Biden, despre acordul dintre Israel și Hamas: „Au fost printre cele mai dure negocieri în care am fost implicat vreodată”
Emoții în Israel și Fâșia Gaza, după ce acordul anunțat miercuri seară de Statele Unite și Qatar întâmpină noi obstacole. Guvernul israelian a amânat confirmarea oficială a înțelegerii după ce Hamas ar fi formulat alte condiții.
Gruparea a cerut eliberarea unor deținuți palestinieni condamnați la închisoare pe viață în Israel pentru atentate teroriste. Responsabilii americani sunt totuși încrezători că armistițiul va intra în vigoare conform planului, duminică.
În Gaza, vestea armistițiului a fost primită cu bucurie.
Bărbat: „Nici nu pot vorbi de cât sunt de bucuros. Mulțumim lui Allah și apreciem eforturile celor implicați. Chiar dacă nu mai am casă, nici nu mă gândesc la asta. Tot ce contează e că o să dorm fără frica bombardamentelor.”
De partea cealaltă, israelienii se tem să se bucure. 98 de ostatici sunt încă ținuți în Gaza, inclusiv șapte americani. Dar serviciile secrete israeliene cred că cel puțin jumătate dintre aceștia nu mai sunt în viață.
Simona Steinbrecher, mama unei ostatice: „Până când nu mă sună să mă anunțe că fiul meu e eliberat nu mă las dusă de val.”
Yitzhak Herzog, președintele Israelului: „După ce statul Israel nu și-a îndeplinit datoria sacră față de cetățenii săi, când nu i-a protejat și nici nu a împiedicat răpirea lor, acum avem obligația de a face un pas către o soluție.”
Joe Biden, președintele SUA: „Sunt activ în politica externă de multe decenii. Acestea au fost printre cele mai dure negocieri în care am fost implicat vreodată.”
Membri ai istrației Biden, dar și mediatorii din Qatar, recunosc că au contat implicarea trimisului special al lui Donald Trump și presiunile făcute asupra premierului Netanyahu.
La fel de mult a contat faptul că Hamas a înțeles că a pierdut.
Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA: „Hamas a înțeles în cele din urmă că nu se va concretiza războiul regional pe care spera să-l declanșeze prin atacul din 7 octombrie, ca parte a planului său strategic.”
Nomi Bar-Yaacov, expert în Orientul Mijlociu: „Hamas este acum într-o poziție foarte slăbită. Gruparea a fost în mare parte dezmembrată, întreaga conducere a fost eliminată. Nici nu mai sunt populari în Gaza și o știu și ei.”
Nomi Bar-Yaacov, expert în Orientul Mijlociu: „Ambele tabere au suferit traume profunde și e nevoie ca fiecare parte să cunoască și să recunoască perspectiva celorlalți. Fără acest lucru, e imposibil orice progres.”