Joe Biden estimează că suspendarea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

joe biden, varsovia
AFP

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că nu interpretează decizia preşedintelui Vladimir Putin de a suspenda participarea Rusiei la un tratat privind armele nucleare ca un semnal pentru utilizarea armelor nucleare.


"Este o mare greşeală să faci asta. Nu foarte responsabil. Dar nu am citit în asta că se gândeşte să folosească arme nucleare sau ceva de genul acesta", a declarat Joe Biden într-un interviu pentru ABC News.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei încearcă să provoace Rusiei o "înfrângere strategică", aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III şi a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare. START III este ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, care plafonează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfăşurate de fiecare dintre aceste două ţări şi permite inspecţii reciproce, care însă nu s-au mai desfăşurat din 2020, din cauza pandemiei şi a războiului în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a declarat că va respecta limitele convenite privind rachetele nucleare şi va continua să informeze SUA despre schimbările în desfăşurarea lor, în pofida suspendării.

Întrebat în interviu dacă suspendarea face lumea mai puţin sigură, preşedintele SUA a răspuns:"Ei bine, uite, cred că suntem mai puţin în siguranţă atunci când renunţăm la acordurile de control al armelor care sunt foarte mult în interesul ambelor părţi şi în interesul lumii". Cu toate acestea, el a adăugat că nu există dovezi care să sugereze o schimbare în postura nucleară a Rusiei."Ideea că, într-un fel, asta înseamnă că se gândesc să folosească arme nucleare, rachete balistice intercontinentale, nu există nicio dovadă în acest sens", a adăugat Biden.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că suspendarea anunţată de Rusia este "profund nefericită şi iresponsabilă". Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a estimat că decizia liderului rus a făcut lumea mai periculoasă, îndemnându-l pe acesta să revină asupra ei.

Citește și
Uniunea Europeana
Eurobarometru: 52% dintre europeni au încredere în Uniune, cel mai mare procent din 2007 până în prezent

Moscova a cerut ca armele nucleare britanice şi ze care vizează Rusia să fie incluse în cadrul controlului asupra armamentelor, o poziţie inacceptabilă pentru Washington după peste o jumătate de secol de tratate nucleare bilaterale cu Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Eurobarometru: 52% dintre europeni au încredere în Uniune, cel mai mare procent din 2007 până în prezent
Eurobarometru: 52% dintre europeni au încredere în Uniune, cel mai mare procent din 2007 până în prezent

Încrederea locuitorilor din statele membre în Uniunea Europeană atinge cel mai înalt nivel din ultimii 18 ani, potrivit celui mai nou sondaj Eurobarometru.

Val de spioni în Germania. Alte trei persoane sunt acuzate că au monitorizat un ucrainean cu scopul de a-l ucide
Val de spioni în Germania. Alte trei persoane sunt acuzate că au monitorizat un ucrainean cu scopul de a-l ucide

Procurorii germani au acuzat trei persoane - un ucrainean, un rus şi un armean - de activitate ca agenţi străini, sub suspiciunea că au spionat un ucrainean în Germania cu scopul posibil de a-l ucide, relatează Reuters.

Merz: Germania va sprijini producția de rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina, fără restricții privind țintele
Merz: Germania va sprijini producția de rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina, fără restricții privind țintele

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat și măsuri pentru a împiedica repunerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2, în contextul tensiunilor cu Rusia.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol

În timp ce inteligența artificială revoluționează educația, la noi mulți copii învață în subsoluri și clădiri modulare. Școlile lor sunt blocate în șantier de constructori neserioși.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%
Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%

România va avea o creștere economică mai mică decât cea estimată anul trecut, când a fost construit bugetul pe acest an. Potrivit datelor Comisiei de Prognoză, avansul economic va fi unul timid, de 1,4% din PIB.