Joe Biden: Statele Unite „condamnă cu fermitate” atacurile ruseşti cu rachete asupra oraşelor din Ucraina

Joe Biden
IMAGO

Preşedintele american Joe Biden a „condamnat ferm" luni valul de bombardamente ruseşti în Ucraina, dovadă a „brutalităţii absolute" a omologului său rus Vladimir Putin, soldate cu cel puţin 11 morţi şi 89 de răniţi în toată ţara, potrivit AFP.

„Aceste atacuri au ucis şi rănit civili şi au distrus ţinte nemilitare", a denunţat liderul democrat, asigurând că acestea nu vor face decât să întărească sprijinul american pentru Ucraina şi că SUA vor continua „să impună Rusiei să plătească scump pentru agresiunea sa".

Potrivit autorităţilor ucrainene, armata rusă a lansat luni 83 de rachete, dintre care aproximativ jumătate au putut fi interceptate. Infrastructuri energetice, dar şi ţinte civile, între care un teren de joacă pentru copii, au fost lovite.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a justificat bombardamentele „masive", denunţând atacul „terorist" al Ucrainei împotriva podului care leagă teritoriul rus de Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, potrivit Agerpres.

Aceste lovituri sângeroase, de o amploare inegalată, intervin de altfel într-un context al unor dificultăţi militare pentru Moscova, ale cărei forţe au fost obligate să se retragă recent în faţa contraofensivei Kievului în estul şi sudul Ucrainei, notează Presse.

Citește și
Canada
Fumul degajat de incendiile violente din Canada a ajuns în Europa. Ce arată datele Copernicus

„Putin este disperat din cauza înfrângerilor pe câmpul de luptă şi utilizează terorismul rachetelor pentru a încerca să schimbe ritmul războiului în favoarea sa", a denunţat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba pe Twitter.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Fumul degajat de incendiile violente din Canada a ajuns în Europa. Ce arată datele Copernicus
Fumul degajat de incendiile violente din Canada a ajuns în Europa. Ce arată datele Copernicus

Fumul incendiilor timpurii din Canada survolează nord-vestul Europei de la sfârșitul lunii mai, la altitudine mare, fără risc pentru sănătate, provocând uneori apusuri portocalii, a anunțat marți observatorul european Copernicus, potrivit AFP.

 

 

Proprietarul celor mai mari site-uri pentru adulți anunță că va înceta să difuzeze conținut pornografic în Franța
Proprietarul celor mai mari site-uri pentru adulți anunță că va înceta să difuzeze conținut pornografic în Franța

Aylo, proprietarul Pornhub, Redtube și YouPorn, va interzice accesul vizitatorilor la conținutul pornografic în semn de protest față de implementarea măsurilor guvernamentale de verificare a vârstei utilizatorilor, scrie Le Figaro.

Tiruri în apropierea unui centru de ajutor din Gaza: Secretarul general al ONU „condamnă o situaţie inacceptabilă”
Tiruri în apropierea unui centru de ajutor din Gaza: Secretarul general al ONU „condamnă o situaţie inacceptabilă”

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat marţi tirurile din apropierea unui centru de distribuţie a ajutoarelor în sudul Fâşiei Gaza, soldate cu 27 de morţi, potrivit Crucii Roşii.

 

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.