Josep Borrell avertizează: Nu ne putem gândi că umbrela protectoare a SUA va fi mereu deschisă

josep borrell
Getty

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a avertizat luni că Europa trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea de a primi mai puţină protecţie de la Washington.

 

"Nu ne putem gândi că umbrela protectoare a Statelor Unite va fi mereu deschisă şi că ne va garanta securitatea pe care, în primul şi-n primul rând, trebuie să ne-o garantăm singuri", a declarat Borrell, într-un interviu acordat EFE, de la Kiev, într-un bilanţ al celor cinci ani în care s-a aflat la conducerea diplomaţiei comunitare, cu puţin timp înainte de a-şi încheia ultima vizită în Ucraina în această calitate.

Înconjurat de tancuri ruseşti carbonizate, expuse în Piaţa Sf. Mihail din capitala Ucrainei, unde a reafirmat continuitatea sprijinului european după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA, Borrell s-a declarat artizanul promovării autosuficienţei europene în chestiuni de securitate.

"Eu nu am avut nevoie ca Trump să ajung la preşedinţia SUA pentru a declara de la bun început că Europa trebuie să-şi asigure securitatea şi apărarea în mod mai autonom", a afirmat Borrell, care a subliniat că invazia militară rusă a Ucrainei, în februarie 2022, a făcut ca UE să se îndrepte mai rapid spre acest obiectiv.

Ghearele ursului

"Când vezi urechile lupului, sau labele ursului, abia atunci reacţionezi, iar în acest caz le-am văzut, chiar dacă este altcineva care plăteşte consecinţele în ceea ce priveşte distrugerea materială şi pierderea de vieţi omeneşti", a declarat Borrell, cu referire la agresiunea militară rusă şi la efectele pe care aceasta le are în Ucraina.

Citește și
josep borrell
Şeful diplomaţiei europene, ultima vizită în Ucraina înainte de încheierea mandatului. „Sprijinul UE a fost prioritatea mea”

Politicianul spaniol a reamintit că UE a luat decizii fără precedent în timpul acestui război, precum finanţarea achiziţiei de material militar pentru o ţară aflată în război.

Împreună, UE şi statele membre au contribuit cu o sumă "deloc de neglijat" de aproape 44 de miliarde de euro, a adăugat el.

Borrell a mai subliniat că UE este principalul donator al Ucrainei dacă se adaugă ajutorul militar şi civil, aproape jumătate din totalul fondurilor fiind trimise la Kiev de către toţi partenerii săi.

Înaltul oficial european a mai menţionat printre progresele către autonomia strategică europeană şi creşterea cheltuielilor militare pe care, după ani de rezistenţă şi în conformitate cu ceea ce ceruse Donald Trump în timpul primului său mandat de preşedinte, au adoptat-o după începerea invaziei ruse asupra Ucrainei ţări cu cea mai mare pondere în UE şi NATO, cum este cazul Germaniei.

O lume mai periculoasă

Totodată, Borrell a avertizat că aceşti paşi nu sunt suficienţi, ţinând cont de modul în care a evoluat situaţia pe continent şi la nivel internaţional în ultimii cinci ani.

"Lumea de astăzi este mult mai periculoasă; avem un război care este foarte aproape de graniţele noastre, care implică o ţară pe care am declarat-o candidată şi deci partener preferat", a conchis Borrell, care consideră că este o obligaţie ca Ucraina să fie în continuare ajutată.

"Ne-am angajat să ajutăm această ţară şi cred că angajamentele trebuie respectate", a încheiat Borrell. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Oficial UE, despre cum va plăti Vladimir Putin pentru atrocitățile comise în Ucraina. ”Acest război trebuie să se încheie”
Oficial UE, despre cum va plăti Vladimir Putin pentru atrocitățile comise în Ucraina. ”Acest război trebuie să se încheie”

Vladimir Putin va plăti ”mai devreme sau mai târziu” pentru atrocitățile comise de Rusia în Ucraina, a declarat duminică Josep Borrell, reprezentantul UE pentru afaceri externe.

Şeful diplomaţiei europene, ultima vizită în Ucraina înainte de încheierea mandatului. „Sprijinul UE a fost prioritatea mea”
Şeful diplomaţiei europene, ultima vizită în Ucraina înainte de încheierea mandatului. „Sprijinul UE a fost prioritatea mea”

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a sosit sâmbătă la Kiev pentru a discuta cu liderii ucraineni, în ultima sa vizită în Ucraina înainte ca mandatul său să se încheie, informează dpa.

Josep Borrell, avertisment sumbru: Sprijinul Chinei pentru Rusia reprezintă o ameninţare directă la adresa Europei
Josep Borrell, avertisment sumbru: Sprijinul Chinei pentru Rusia reprezintă o ameninţare directă la adresa Europei

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a avertizat că sprijinul "material şi diplomatic" al Chinei pentru Rusia, pe fondul invaziei sale în Ucraina, reprezintă o "ameninţare directă" la adresa securităţii Europei, transmite Kyodo.

Şeful diplomaţiei europene vrea să îl ocolească pe Orban și propune un nou fond de finanţare a armamentului pentru Ucraina
Şeful diplomaţiei europene vrea să îl ocolească pe Orban și propune un nou fond de finanţare a armamentului pentru Ucraina

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a prezentat o propunere de creare a unui nou fond destinat finanţării parţiale a ajutorului militar furnizat Ucrainei de statele UE.

Josep Borrell: Ne frământăm să găsim o soluţie de evitare a blocajului impus de Ungaria sprijinului militar UE pentru Ucraina
Josep Borrell: Ne frământăm să găsim o soluţie de evitare a blocajului impus de Ungaria sprijinului militar UE pentru Ucraina

Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că "îşi frământă creierul" pentru a găsi o formulă prin care să depăşească blocajului pe care doar Ungaria îl menţine cu privire la plata a 6 miliarde de euro pentru sprijin militar destinat Ucrainei.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.