Juncker: CE nu a solicitat informaţii legate de substanţa cazurilor de corupţie din România

Jean-Claude Juncker
Pro TV

Comisia Europeană (CE) nu a interferat niciodată în gestionarea unor cazuri individuale (de corupţie) din România, a afirmat preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, într-un răspuns la scrisoarea trimisă de premierul Viorica Dăncilă la 21 martie

Întrebările incluse în scrisoarea din octombrie 2012, adresată Ministerului Justiţiei român, au fost menite să ajute la pregătirea misiunii tehnice din noiembrie 2012, fără ca executivul comunitar să solicite informaţii legate de substanţa cazurilor, a maia dăugat preşedintele CE.

Precizările făcute de Juncker au fost transmise, vineri, de Guvern la solicitarea Agerpres.

''Am citit cu atenţie scrisoarea dumneavoastră din 21 martie 2018 în care aţi solicitat clarificări despre o scrisoare din octombrie 2012, trimisă de Comisie către ministrul Justiţiei de la acea vreme al României. În primul rând, permiteţi-mi să reiterez importanţa pe care o acord conlucrării şi, în special, intensificării implementării recomandărilor rămase din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Am încredere că acest mesaj a reieşit clar atât din întâlnirea noastră din 21 februarie, cât şi din vizita prim-vicepreşedintelui Timmermans din 1 martie 2018. Mecanismul de Cooperare şi Verificare a presupus încă de la început e strânse şi, mai important, cooperare între Comisie şi autorităţile române.

Citește și
Donald Trump
Prima țară care ripostează și anunță că suspendă toate vizele pentru cetățenii americani

Corespondenţa la care faceţi referire, de acum şase ani, a făcut parte din schimburile între Comisie şi Ministerul Justiţiei în conformitate cu MCV şi a survenit într-o etapă de monitorizare intensificată în urma angajamentelor specifice asumate de guvernul român în iulie 2012 (scrisoarea din 17 iulie 2012)'', menţionează Juncker în răspunsul său datat 4 aprilie 2018.

Potrivit şefului executivului comunitar, evaluarea condiţionalităţii (din cadrul MCV) 'Consolidarea progresului deja înregistrat, continuarea desfăşurării de investigaţii profesioniste, non-partizane asupra acuzaţiilor de corupţie la nivel înalt' poate fi realizată numai prin primirea de către Comisia Europeană a tipului de informaţii solicitate în scrisoarea din octombrie 2012.

''În mod specific, unul dintre motivele de îngrijorare la acea vreme era seriozitatea tratării cazurilor de corupţie la nivel înalt şi, mai exact, dacă asemenea cazuri avansau către o decizie finală a instanţei. La acel moment au fost identificate amânări procedurale drept sursă de îngrijorare, mai ales cu riscul de a se atinge termenele de prescriere înainte ca respectivele cazuri să poată fi încheiate. Iată de ce Comisia solicita informaţii cu privire la stadiul şi paşii procedurali următori, informaţii în mod normal accesibile publicului'', se mai arată în răspunsul preşedintelui CE.

Jean-Claude Juncker reafirmă că independenţa sistemului judiciar din România şi "capacitatea sa de a combate corupţia în mod eficient sunt borne esenţiale ale unei Românii puternice în Uniunea Europeană''. ''Consider că ar trebui să ne concentrăm împreună pe problemele din faţa noastră şi pe asigurarea progresului necesar pentru a atinge obiectivul nostru comun de încheiere cu succes a Mecanismului prin finalizarea recomandărilor rămase'', relevă în încheiere şeful executivului comunitar.

La 21 martie, premierul Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare în care îi adresa rugămintea de a clarifica "aspectele de fapt şi de drept" legate de o scrisoare a CE din octombrie 2012, transmisă Ministerului Justiţiei român, în care se regăsesc solicitări "concrete, directe" privind anumite cauze penale şi anumite persoane cercetate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu.

"Domnia legii şi apărarea statului de drept sunt pilonii fundamentali ai consolidării oricărei societăţi democratice, aşa cum este cea a ţării mele. Este convingerea mea, a Guvernului României şi a tuturor celor care împărtăşesc valorile democratice.


Din aceste considerente şi având în vedere convingerile noastre comune, mă adresez dumneavoastră, domnule preşedinte, în legătură cu un subiect care preocupă şi îngrijorează opinia publică din România.

Mă refer la o scrisoare atribuită Comisiei Europene, datată 10 octombrie 2012, transmisă ministrului Justiţiei de la acel moment, doamna Mona Pivniceru, care conţine 21 de cerinţe adresate de instituţia europeană Guvernului României referitoare la Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Între aceste cerinţe se regăsesc şi solicitări concrete, directe privind anumite cauze penale şi anumite persoane cercetate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu, respectiv George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu", afirma premierul în această scrisoare adresată şefului CE.

Ea îi solicita lui Juncker să clarifice "aspectele de fapt şi de drept" cu privire la acest document.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și...
Prima țară care ripostează și anunță că suspendă toate vizele pentru cetățenii americani
Prima țară care ripostează și anunță că suspendă toate vizele pentru cetățenii americani

Ciad, țară din Africa Centrală, afirmă că suspendă toate vizele pentru cetățenii americani din motive de „reciprocitate”, după ce a aflat că face parte dintr-o duzină de țări ai căror cetățeni au interdicție de a călători în SUA.

Conflictul dintre foștii aliați Trump și Musk continuă: Președintele SUA amenință că îi anulează contractele șefului Tesla
Conflictul dintre foștii aliați Trump și Musk continuă: Președintele SUA amenință că îi anulează contractele șefului Tesla

Donald Trump a asigurat joi pe reţeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, "a înnebunit" din cauza unei decizii a preşedintelui american defavorabilă maşinilor electrice, notează AFP.

Declarație uluitoare a lui Trump: Poate ar fi mai bine să lăsăm Ucraina și Rusia să se bată o vreme, înainte de a le despărți
Declarație uluitoare a lui Trump: Poate ar fi mai bine să lăsăm Ucraina și Rusia să se bată o vreme, înainte de a le despărți

Poate că este mai bine să lăsăm Ucraina și Rusia „să se bată o vreme”, înainte de a le despărți, i-a spus joi Trump lui Merz, comparând războiul brutal declanșat de ruși cu o luptă între copii.

 

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.