Kievul anunţă că „deţine” în continuare Bahmutul, după ce șeful Wagner a revendicat cucerirea primăriei

Bahmut
IMAGO IMAGES

Armata ucraineană anunţă că „deţine” în continuare oraşul Bahmut, după ca şeful grupului paramilitar Wagner Evgheni Prigojin a revendicat cucerirea primăriei oraşului, relatează AFP.

„Inamicul şi-a continuat neîncetat asaltul la Bahmut. Însă apărărtorii ucraineni deţin cu curaj oraşul şi resping numeroase atacuri inamice”, anunţa duminică, într-o postare pe Facebook, Statul Major ucrainean.

„Bahmut, Avdiivka şi Mariinka rămân în centrul ostilităţilor”, a anunţat într-un raport, luni dimineaţa, Statul Major.

„Inamicul nu-şi încetează asalturile la Bahmut, încercând să preia complet controlul. Militarii noştri au respins peste 20 de atacuri inamice”, precizează Statul Major ucrainean.

Grupul paramilitar rus Wagner a revendicat luni cucerirea Primăriei Bahmut, apreciind că această cucerire înseamnă controlarea oraşului „în sens legal”.

Citește și
Joe Biden
Ce a declarat Joe Biden despre starea lui de sănătate după ce a fost diagnosticat cu cancer

„În sens legal, Bahmutul a fost cucerit. Inamicul este comasat în zonele de vest”, a anunţat într-o postare pe Telegram şeful Wagner Evgheni Prigojin.

El apare într-o înregistrare video agitând un steag rusesc cu o inscripţie în onoarea lui Vladlen Tatarskii, un blogger militar rus, un aprig apărător al ofensivei ruse în Ucraina, ucis duminică în explozia unei bombe.

Acest atentat, într-o cafenea, în centrul istoric al oraşului rus Sankt Petersburg, s-a soldat cu 25 de răniţi, potrivit autorităţilor.

„Comandanţii unităţilor care au cucerit primăria şi tot centrul se vor duce să ridice acest drapel”, a anunţat Evgheni Prigojin.

„Asta a întreprinderea militară privată Wagner, ăştia sunt oameni care au cucerit Bahmutul. Din punct de vedere juridic, el (oraşul) este al nostru”, clamează el.

Bahmutul, un oraş cu 70.000 de locuitori înainte de război, este teatrul unor confruntări armate extrem de violente, de luni de zile.

Din cauza lungimii Bătăliei de la Bahmut şi a pierderilor grele suferite de către cele două părţi, oraşul a devenit un simbol al luptei între ruşi şi ucraineni asupra controlului regiunii industriale Donbas.

Trupe ruseşti au înaintat în ultimele luni în nordul şi sudul oraşului - întrerupând astfel mai multe rute ucrainene de aprovizionare - şi au cucerit partea de est a oraşului.

La 20 martie, Evgheni Prigojin anunţa că Wagner controla 70% din oraş.

Ucraina consideră că Bătălia de la Bahmut este esenţială în oprirea forţelor ruseşti pe întregul front de est, în pofida faptului că analiştii consideră că orașul are o importanţă strategică limitată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut, în discursul său de duminică seara, că situaţia la Bahmut este dificilă pentru trupele ucrainene.

„Le sunt recunoscător răboinicilor noştri care se bat în apropiere de Avdiivka, de Mariinka şi Bahmut. Mai ales Bahmut. este extrem de fierbinte acolo, azi (duminică)”, a declarat Volodimir Zelenski.

Situaţia în regiune „este în continuare foarte tensionată”, a subliniat la rândul său, duminică, adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar, înainte de anunţul şefului Wagner.

„Inamicul încearcă să angajeze nu doar combatanţi din Wagner, ci şi unităţi de paraşutişti profesionişti. Pierderi în oameni excesiv de mari nu opresc inamicul”, anunţa ea.

La aproximativ 27 de kilometri de Bahmut, la Kostiantînivka, un bombardament rusesc s-a soldat duminică cu 11 răniţi, potrivit autorităţilor ucrainene.

Au fost bombardate „numai cartiere locuite”, „civili obişnuiţi dintr-un oraş obişnuit din Donbas” au fost vizaţi, a denunţat Zelenski.

Jurnalişti AFP au văzut în zonă un crater uriaş într-o curte şi ferestre sparte la parter şi la etajele a două clădiri de 14 etaje. Acoperişurile caselor din jur erau spulberate.

Poliţia a anunţat că Rusia a comis duminică dimineaţa un „atac masiv” - şase atacuri cu rachete de tip S-300 şi Uragan.

În total „16 imobile locuite, opt reşedinţe private, o grădiniţă de copii, o clădire istrativă, trei maşini şi un gazoduct” au fost atinsw, a precizat poliţia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Ce a declarat Joe Biden despre starea lui de sănătate după ce a fost diagnosticat cu cancer
Ce a declarat Joe Biden despre starea lui de sănătate după ce a fost diagnosticat cu cancer

Fostul președinte american Joe Biden a declarat vineri presei că se simte „bine” și „optimist” pentru viitor, în prima sa declarație publică după ce a anunțat că suferă de cancer la prostată, relatează AFP.

Țigarete electronice cu droguri mortale vândute copiilor prin Snapchat. Dealerii s-au trezit cu polițiștii la ușă
Țigarete electronice cu droguri mortale vândute copiilor prin Snapchat. Dealerii s-au trezit cu polițiștii la ușă

Țigaretele electronice cu substanțe adăugate au făcut ca sute de adolescenți din întreaga țară să se prăbușească, mulți dintre ei fără să realizeze că inhalează cannabinoizi sintetici sau drogul „spice zombie”.

Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”
Taylor Swift și-a răscumpărat drepturile asupra primelor albume: „Toată muzica pe care am compus-o vreodată îmi aparține”

Taylor Swift a anunţat că şi-a recăpătat controlul asupra întregii sale opere artistice, după ce şi-a cumpărat catalogul de înregistrări de la firma de capital privat Shamrock Capital. Ea nu a dezvăluit suma plătită.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.