Kremlinul cere țărilor care restricționează accesul turiștilor ruși ”să-și revină în fire”

Kremlinul cere țărilor care restricționează accesul turiștilor ruși ”să-și revină în fire”
Shutterstock

Kremlinul a criticat marţi măsurile ”ostile” luate împotriva cetăţenilor ruşi în unele ţări europene, precum restrângerea accesului acestora la castelul Vincennes în Franţa, şi le-a cerut acestor ţări să dea dovadă de ”raţiune”, relatează AFP.

 

Accesul în castelul Vincennes din apropiere de Paris, unde sunt păstrate şi arhive ale Ministerului z al Apărării, a fost restrâns pentru vizitatorii ruşi, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Întrebat despre această măsură, precum şi despre apelurile din Finlanda de sistare a emiterii vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a îndemnat aceste ţări ”să-şi revină în fire”.

”Aceste declaraţii vin din partea unor ţări pe care noi le-am desemnat drept inamicale (...) Mai multe dintre aceste ţări sunt ghidate de ostilitatea lor până la inconştienţă”, a spus Peskov adresându-se presei.

”Cred că, odată cu timpul, raţiunea va prevala din nou şi aceia care fac astfel de declaraţii îşi vor reveni în fire”, a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și
Aeroflot
Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

Finlanda vrea să blocheze accesul rușilor

Ministerul z al Apărării a confirmat luni pentru AFP că a restrâns accesul cetăţenilor ruşi la Castelul Vincennes după agresiunea rusă contra Ucrainei, dar pot fi totuşi făcute ”cereri legate de exercitarea profesiei de jurnalist”.

Confirmarea a venit după ce la sfârşitul lunii iulie accesul a două femei din Rusia a fost refuzat în acest castel unde se află şi unul dintre centrele Serviciului Istoric al Apărării (SHD).

În acest timp, în Finlanda, partidul conservator din opoziţie a cerut sistarea emiterii de vize turistice pentru cetăţenii ruşi, după ce a fost observată o creştere a sosirilor turiştilor ruşi în această ţară care urmează să adere la NATO.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un deputat rus a propus crearea unui bloc de ţări după modelul Uniunii Sovietice
Un deputat rus a propus crearea unui bloc de ţări după modelul Uniunii Sovietice

Deputatul Mihail Şeremet, care reprezintă Crimeea în Duma de Stat a propus marţi într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă RIA Novosti crearea „unei asociaţii voluntare de state suverane” după modelul URSS.

Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb
Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

Companiile aeriene ruseşti, inclusiv transportatorul de stat Aeroflot, au început să îşi dezmembreze avioanele pentru a obţine piesele de schimb pe care nu le mai pot cumpăra din străinătate din cauza sancţiunilor occidentale.

Război în Ucraina, ziua 167. SUA: Ruşii nu au atins niciunul dintre obiectivele lui Vladimir Putin la începutul războiului
Război în Ucraina, ziua 167. SUA: Ruşii nu au atins niciunul dintre obiectivele lui Vladimir Putin la începutul războiului
SUA: Aproape 80.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina
SUA: Aproape 80.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina

Aproape 80.000 de soldaţi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a declarat luni numărul trei de la Pentagon, Colin Kahl, subliniind că obiectivele anunţate de preşedintele Vladimir Putin nu au fost încă atinse.

Rusia anunţă suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul tratatului New Start
Rusia anunţă suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul tratatului New Start

Rusia a anunţat luni suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul tratatului New Start, informează Reuters şi AFP, scrie Agerpres. 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.