Kremlinul confirmă că Vladimir Putin şi Donald Trump vor avea o conversaţie telefonică marţi

Vladimir Putin și Donald Trump
Getty

Kremlinul a confirmat luni planurile privind o conversaţie telefonică, marţi, între preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi preşedintele american, Donald Trump, informează EFE şi Reuters.

"Da, chiar aşa este. O astfel de conversaţie este pregătită pentru marţi", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Peskov a răspuns astfel unei întrebări despre declaraţia făcută duminică de Trump potrivit căreia intenţionează să discute telefonic la 18 martie cu omologul său rus.

Discuții despre armistițiul în Ucraina

Săptămâna trecută, Putin s-a arătat dispus să abordeze împreună cu Trump semnele de întrebare referitoare la propunerea de armistiţiu de 30 de zile în Ucraina, pe care Kievul a acceptat-o deja.

Ca răspuns la propunere, Putin a dat asigurări că Rusia sprijină un armistiţiu, dar vede multe probleme în aplicarea şi verificarea unei încetări a focului şi în împiedicarea Kievului să profite de răgaz pentru a se regrupa şi reînarma.

Citește și
kaja kallas
Kaja Kallas: Prin condiţiile pe care le-a formulat, Rusia demonstrează că nu vrea pace în Ucraina

În acest sens, Trump a declarat: "Cred că va fi de acord. Chiar cred acest lucru. Cred că îl cunosc destul de bine şi va fi de acord. Dacă nu acceptă, ar fi o veste proastă pentru lume, pentru că mulţi oameni mor".

Trump i-a cerut lui Putin să-i fie milă de trupele ucrainene care încă rezistă în regiunea rusă Kursk, răspunsul locatarului de la Kremlin fiind că le va cruţa vieţile dacă militarii ucraineni vor depune armele şi se predau, deşi îi consideră "terorişti".

Prima conversație dintre Putin și Trump

Ambii lideri au vorbit pentru prima dată la 12 februarie, conversaţie în care au convenit să demareze un proces de negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Separat, Peskov a mai declarat că decizia preşedintelui Trump de a tăia finanţarea pentru Radio Free Europe/Radio Liberty este o decizie internă a SUA care nu priveşte Rusia, transmite Reuters.

Peste 1.300 de angajaţi ai Vocii Americii (Voice of America, VOA) au fost informaţi sâmbătă că începând din 31 martie contractul lor ia sfârşit, iar finanţarea pentru două servicii de ştiri americane care transmiteau în ţări cu regimuri autoritare a fost anulată.

Reacția Kremlinului față de decizia SUA

"Ei bine, aceste mass-media, în fapt, cu greu pot fi calificate drept populare şi la căutare în Federaţia Rusă, aşa că nu ne prea priveşte pe noi, ci este mai degrabă o decizie internă a istraţiei SUA", a insistat Peskov.

În februarie 2024, Rusia a desemnat Radio Europa Liberă drept "organizaţie indezirabilă", demers care înseamnă de fapt interzicerea efectivă a unei organizaţii şi care creează probleme oricui interacţionează cu ea.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
SUA negociază cu Rusia accesul la porturile Mării Negre. ”Sunt esențiale pentru o eventuală pace”
SUA negociază cu Rusia accesul la porturile Mării Negre. ”Sunt esențiale pentru o eventuală pace”

Reprezentantul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că Moscova și Washingtonul, în cadrul elor privind războiul ruso-ucrainean, discută despre accesul la porturile din Marea Neagră, cât și despre centrala nucleară de la Zaporojie.

Kaja Kallas: Prin condiţiile pe care le-a formulat, Rusia demonstrează că nu vrea pace în Ucraina
Kaja Kallas: Prin condiţiile pe care le-a formulat, Rusia demonstrează că nu vrea pace în Ucraina

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru politica externă şi de securitate, Kaja Kallas, a declarat luni că, prin condiţiile pe care le pune pentru încetarea focului în Ucraina, Rusia "demonstrează că, în realitate, nu doreşte pacea".

 

Rusia lansează noi avertismente pentru Occident, dacă trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina
Rusia lansează noi avertismente pentru Occident, dacă trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina

În orice acord de pace privind Ucraina, Rusia va încerca să obţină garanţii "de fier" că ţările NATO vor exclude Kievul de la aderarea la alianţă şi că Ucraina va rămâne neutră, a declarat luni viceministrul de externe rus, Aleksandr Gruşko.

Analiză: Rusia va folosi negocierile ca instrument tactic, nu pentru pace. Calendarul unui atac rusesc asupra NATO
Analiză: Rusia va folosi negocierile ca instrument tactic, nu pentru pace. Calendarul unui atac rusesc asupra NATO

După negocierile din Arabia Saudită din 11 martie, Moscova va amâna deliberat dialogul cu SUA pentru a câștiga timp pentru reorganizare și întărirea capabilităților sale militare, arată o analiză a Institutului Robert Lansing.

Donald Trump și Vladimir Putin ar urma să discute marți. SUA încearcă să convingă Rusia să accepte armistițiul
Donald Trump și Vladimir Putin ar urma să discute marți. SUA încearcă să convingă Rusia să accepte armistițiul

Donald Trump și Vladimir Putin vor avea o discuție telefonică săptămâna aceasta, mai exact marți, după cum a declarat președintele Statelor unite.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.