Laboratorul danez care are vaccinul împotriva mpox, pregătit să producă 10 milioane de doze. ”Avem nevoie să vedem contracte”

vaccin mpox
Shutterstock

Laboratorul danez care a creat vaccinul împotriva mpox a anunțat că este pregătit să producă 10 milioane de doze, dar așteaptă să fie semnate contracte în acest sens.

 

Laboratorul farmaceutic danez Bavarian Nordic, a cărui acţiune creştea joi, la o zi după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat cel mai înalt grad al alertei împotriva reapariţiei unor cazuri de mpox în Africa, s-a declarat pregătit să producă până la zece milioane de doze de vaccin până în 2025, relatează AFP.

Africa se confruntă cu o creştere a cazurilor de mpox, în urma unei prime epidemii în urmă cu doi ani.

”Dispunem de o capacitate de fabricaţie suplimentară de două milioane de doze în 2024 şi (de un total) de zece milioane de doze până în 2025”, declară AFP Rolf Sass Sørensen, vicepreşedintele Bavarian Nordic - al cărui vaccin de prevenţie a bolii este omologat din 2019.

În vederea fabricării acestor doze, societatea aşteaptă comenzi din ţările vizate. ”Avem nevoie să vedem contracte”, a subliniat el.

Citește și
vaccin variola maimutei
Reuniune de urgență la OMS. Virusul care se poate răspândi în toată lumea. Ar putea fi decretată alertă maximă

200.000 de doze de vaccin împotriva mpox vor fi trimise în Africa

În prezent, laboratorul are aproximativ 500.000 de doze în stoc.
Marţi, Agenţia de Sănătate a Uniunii Africane (UA), Africa CDC, a anunţat că aproximatic 200.000 de doze urmează să fie desfăşurate în Africa, în baza unui acord cu Uniunea Europeană (UER) şi producătorul danez.

La sfârşitul zilei de joi, la Bursa din Copenhaga, acţiunea grupului s-a apreciat cu 10%, după ce a crescut, cu o zi mai înainte, cu 12%.

În total, 38.465 de cazuri de mpox, cunoscută în trecut sub numele de variola maimuţei, au fost în în 16 ţări africane din 2022, şi 1.456 de decese, o creştere cu 160% în 2024 faţă de cazurile din 2023, potrivit unor date publicate săptămâna trecută de Africa CDC.

Bavarian Nordic furnizează în principal vaccinul împotriva mpox - denumit Jynneos în Statele Unite şi Imvanex în UE - unor guverne şi organizaţii internaţionale, însă a început să îl comercializeze, în aprilie, pe piaţa americană. Grupul urmează să-şi publice rezultatele pe trimestrul doi la 22 august.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
A fost raportat primul caz de infectare cu o variantă mai contagioasă de mpox din afara Africii
A fost raportat primul caz de infectare cu o variantă mai contagioasă de mpox din afara Africii

Autoritățile din Suedia au raportat primul caz de infectare cu o variantă mai contagioasă a bolii mpox din afara Africii, relatează BBC.

Reuniune de urgență la OMS. Virusul care se poate răspândi în toată lumea. Ar putea fi decretată alertă maximă
Reuniune de urgență la OMS. Virusul care se poate răspândi în toată lumea. Ar putea fi decretată alertă maximă

Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) asupra mpox - boală cunoscută şi sub denumirea de „variola maimuţei'' - se va reuni „cât mai curând posibil".  

Țara unde „variola maimuței” face victime. Două persoane au murit în 24 de ore
Țara unde „variola maimuței” face victime. Două persoane au murit în 24 de ore

Departamentul de Sănătate din Africa de Sud a anunţat joi un al doilea deces cauzat de mpox în această ţară la mai puţin de 24 de ore după ce fusese raportat primul deces atribuit bolii, informează Xinhua.

 

Virusul mpox a ucis 600 de oameni în Congo, majoritatea copii. Simptomele sunt îngrozitoare
Virusul mpox a ucis 600 de oameni în Congo, majoritatea copii. Simptomele sunt îngrozitoare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a declarat "extrem de îngrijorată" din cauza răspândirii unei forme severe de mpox, care a ucis aproape 600 de oameni, în principal copii, în Republica Democrată Congo pe parcursul acestui an.

OMS: Variola maimuţei nu mai este o urgenţă de sănătate publică
OMS: Variola maimuţei nu mai este o urgenţă de sănătate publică

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat joi că mpox (maladie virală cunoscută în trecut sub numele de "variola maimuţei") nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.