Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

×
Codul embed a fost copiat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Democrații ar putea profita de acest verdict pentru a contracara afirmația lui Donald Trump potrivit căreia sistemul judiciar este înarmat împotriva sa, notează Reuters.

Un juriu de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare împotriva sa, ceea ce îl face pe Hunter Biden primul copil al unui președinte american în exercițiu care a fost condamnat pentru o infracțiune.

Un verdict al juriului format din 12 membri trebuie să fie unanim pentru fiecare acuzație.

Potrivit BBC News, primul cap de acuzare este pentru fals în declarații în vederea dobândirii unei arme de foc, al doilea pentru fals în declarații în vederea obținerii unor înscrisuri, iar al treilea este pentru deținere ilegală de armă de foc.

Citește și
Hunter Biden
A început procesul lui Hunter Biden. Prima doamnă a SUA a venit la tribunal să-l susţină

Decizia vine la scurt timp după condamnarea penală în 30 mai a lui Trump, primul fost președinte american găsit vinovat de o infracțiune, el fiind contracandidatul republican al democratului Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA din 5 noiembrie.

Trump, condamnat pentru 34 de capete de acuzare pentru falsificarea unor registre de afaceri pentru a acoperi un scandal sexual, îi acuză pe democrați că au urmărit acest caz și alte trei urmăriri penale pentru a-l împiedica să recâștige puterea în meciul revanșă cu Joe Biden.

Democrații din Congres au indicat inclusiv urmărirea penală a lui Hunter Biden, ca dovadă că Joe Biden nu folosește sistemul judiciar în scopuri politice sau personale, după ce săptămâna trecută a declarat că nu își va grația fiul dacă va fi condamnat.

Cazul Hunter Biden a fost intentat de consilierul special al Departamentului de Justiție al SUA, David Weiss, numit de Trump.

Weiss l-a acuzat, de asemenea, pe Hunter Biden de trei infracțiuni grave și șase infracțiuni fiscale minore în California, susținând că nu a plătit impozite de 1,4 milioane de dolari între 2016 și 2019, în timp ce a cheltuit milioane de dolari pe droguri, escorte, mașini exotice și alte obiecte de mare valoare.

Hunter Biden a pledat nevinovat la aceste acuzații. Un proces este programat pentru 5 septembrie la Los Angeles.

Procesul din Delaware a inclus mărturii ale acuzării din partea fostei soții, a fostei iubite și a cumnatei lui Hunter Biden, care au oferit mărturii directe despre spirala dependenței sale în săptămânile dinainte și după ce a cumpărat arma în octombrie 2018.

Procurorii au arătat, de asemenea, mesaje text, fotografii și înregistrări bancare despre care au spus că au arătat că Biden era adânc afectat de dependență atunci când a cumpărat arma și că a încălcat legea cu bună știință, răspunzând "nu" la faptul că este consumator de droguri pe un formular guvernamental de verificare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Joe Biden promite că nu-și va grația fiul, dacă va fi condamnat la închisoare. Procesele lui Hunter Biden
Joe Biden promite că nu-și va grația fiul, dacă va fi condamnat la închisoare. Procesele lui Hunter Biden

Joe Biden promite că nu-și va grația fiul, pe Hunter Biden, dacă acesta va fi găsit vinovat, iar Biden va câștiga un nou mandat la Casa Albă. Fiul președintelui este judecat în prezent pentru deținere ilegală de armă.

A început procesul lui Hunter Biden. Prima doamnă a SUA a venit la tribunal să-l susţină
A început procesul lui Hunter Biden. Prima doamnă a SUA a venit la tribunal să-l susţină

Procesul în care fiul actualului preşedinte american Joe Biden, Hunter, este acuzat pentru deţinere ilegală de armă a început luni la un tribunal din Wilmington (Delaware) cu selectarea juriului.

Un nou proces istoric în SUA, cu posibile repercusiuni asupra alegerilor prezidenţiale. Fiul lui Joe Biden, vizat direct
Un nou proces istoric în SUA, cu posibile repercusiuni asupra alegerilor prezidenţiale. Fiul lui Joe Biden, vizat direct

Procesul penal al lui Hunter Biden, acuzat de posesie de arme de foc, începe săptămâna aceasta.

 

Fiul lui Joe Biden va fi judecat. Cererea de respingere a acuzaţiilor de posesie ilegală de armă nu a fost acceptată
Fiul lui Joe Biden va fi judecat. Cererea de respingere a acuzaţiilor de posesie ilegală de armă nu a fost acceptată

Un judecător federal din Delaware nu a dorit să respingă acuzaţiile de posesie ilegală de arme de foc aduse împotriva lui Hunter Biden, unul dintre cele două cazuri penale intentate împotriva fiului lui Joe Biden, relatează Reuters.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.