Lovitură pentru super-bogații lumii. De ce le-a scăzut averea pentru prima dată în 7 ani

Monaco
iStock

Averea super-bogaţilor lumii a scăzut pentru prima dată în şapte ani, indică un raport al companiei de consultanţă Capgemini.

În total, averea milionarilor a scăzut cu aproape 3% faţă de 2017. Este pentru prima dată când se înregistrează o scădere, după 2011, notează autorii documentului, World Wealth Report 2019.

Numărul milionarilor a scăzut la nivel mondial
 

În acelaşi timp, şi numărul milionarilor a scăzut pentru prima dată de la criza financiară din 2008. Comparativ cu 2017, numărul milionarilor de pe plan mondial a scăzut cu 0,3%, ajungând la 18 milioane.

În Germania, numărul persoanelor cu o avere de peste un milion de dolari s-a diminuat la 1,35 milioane, adică 1,1% din populaţia ţării,

Capgemini consideră că motivele scăderii constatate sunt conflictele comerciale internaţionale, incertitudinea generată de Brexit şi pierderile de pe burse.

Citește și
Țara în care miliardarii vor să plătească o taxă pe propriile averi
Țara în care miliardarii vor să plătească o taxă pe propriile averi

Banca centrală germană estimează la rândul său că scăderile bursiere din 2018 şi-au pus amprenta asupra economiei: pentru prima dată în trei ani, veniturile gospodăriilor din Germania s-au redus, iar investitorii au înregistrat cele mai mari pierderi de după 2008.

Totuşi, Germania rămâne una din ţările cu cei mai mulţi milionari. Potrivit raportului Capgemini, în frunte se află SUA, urmate de Japonia, Germania şi China - cele patru ţări reprezentând 61,2% din cei mai bogaţi oameni din lume.

Raportul mai arată că pierderile cele mai grele le-au suferit cei super-bogaţi, cu o avere de peste 30 de milioane de dolari. Averea totală a acestora a scăzut cu circa 6%.

Capgemini a luat în calcul acţiuni, instrumente cu venit fix, investiţii alternative ca resursele naturale, fondurile speculative, valute forte şi bunuri imobiliare

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Guvernul SUA vrea confiscarea averii lui El Chapo. Luxul în care trăia traficantul în '90
Guvernul SUA vrea confiscarea averii lui El Chapo. Luxul în care trăia traficantul în '90

Guvernul american a cerut vineri seară confiscarea a circa 12,6 miliarde de dolari din bunurile traficantului de droguri mexican Joaquin Guzman El Chapo, care ar corespunde unei estimări a veniturilor cartelului său atunci când îl conducea.

Țara în care miliardarii vor să plătească o taxă pe propriile averi
Țara în care miliardarii vor să plătească o taxă pe propriile averi

Unii dintre cei mai bogaţi oameni din SUA, printre care George Soros, co-fondatorul Facebook, Chris Hughes, şi moşternitorii imperiilor Hyatt şi Disney, au făcut luni un apel pentru introducerea unei taxe pe averile lor, transmite AFP.

Gloria Vanderbilt a murit la 95 de ani. Avea o avere de 200 de milioane de dolari
Gloria Vanderbilt a murit la 95 de ani. Avea o avere de 200 de milioane de dolari

Gloria Vanderbilt, una dintre figurile faimoase din înalta societate americană, a murit la vârsta de 95 de ani.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.