Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia

macron

Preşedintele Emmanuel Macron a acuzat extrema dreaptă ză că menţine o "ambiguitate faţă de Rusia" şi a criticat dorinţa acesteia de a "părăsi NATO".

În acelaşi timp, "extrema stângă reprezintă o viziune balcanizată a politicii noastre, a diplomaţiei noastre", a adăugat într-o conferinţă de presă şeful statului, apreciind că această postură "nu este posibilă nici în ceea ce priveşte Ucraina, nici în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu".

Preşedintele z a propus lărgirea bazei a ceea ce a fost majoritatea sa liberală, ca răspuns la cele două blocuri care includ extrema dreaptă şi extrema stângă, în perspectiva alegerilor legislative anticipate, notează EFE. "Ne aflăm într-un moment istoric pentru ţara noastră", a subliniat Macron.

În pofida popularităţii sale în scădere şi a sondajelor care dau Adunarea Naţională (Rassemblement National /RN/, extrema dreaptă) favorită la alegerile din 30 iunie şi 7 iulie, Emmanuel Macron a cerut partidelor din majoritatea sa să intre în discuţii cu alte formaţiuni politice care vor fi "ştiut să spună nu extremelor" pentru a "construi un proiect comun sincer şi util ţării" pentru a "guverna".

"Sper să se reunească, atunci când va veni momentul, înainte sau după (alegeri), bărbaţii şi femeile de bună credinţă care împreună vor fi spus nu extremelor", a afirmat Emmanuel Macron, dând instrucţiuni partidelor din majoritatea sa să înceapă discuţii cu alte formaţiuni politice, respingând extrema dreaptă pentru că ar promova "excluziunea" şi acuzând extrema stângă ca fiind "antisemită" şi "antiparlamentară".

Citește și
Vlad Gheorghe
Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: ”Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc”

În primul său discurs public de la dizolvarea Adunării Naţionale duminică, şeful statului a subliniat de asemenea nevoia de "clarificări", în încercarea de a justifica această decizie, care a aruncat ţara în incertitudine şi a provocat implozia dreptei republicane în legătură cu o posibilă alianţă cu RN.

"Îmi asum întreaga responsabilitate pentru că am pus în mişcare un proces de clarificare. În primul rând, pentru că poporul z ne-a cerut aceasta duminică. Atunci când 50% dintre zi votează la alegeri, iar tu ai o majoritate relativă în Adunare, nu poţi să le spui: 'Continuăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat'", a declarat el.

"Voturile exprimate (la alegerile europene) plasează forţele de extremă dreapta la aproape 40% şi extremele (de dreapta şi de stânga) la aproape 50%. Acesta este un fapt politic care nu poate fi ignorat", a subliniat preşedintele z, citat şi de Reuters.

"V-aţi exprimat furia, mesaj primit. Dar este oare exprimarea furiei răspunsul la viaţa voastră de zi cu zi? Eu spun că nu", a afirmat Macron, adăugând că partidele de stânga şi de dreapta "construiesc entităţi politice, dar în niciun caz majorităţi pentru a guverna".

Macron s-a axat pe atacarea, pe de o parte, a propunerilor partidului de extrema-dreaptă Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, căreia liderul republicanilor conservatori LR, Eric Ciotti, i-a propus o alianţă; dar şi a coaliţiei de partide de stânga şi ecologiste, inclusiv La Insoumise (LFI) a lui Jean-Luc Melenchon.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: ”Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc”
Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: ”Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc”

Candidatul independent la alegerile europarlamentare şi actual eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat că va solicita renumărarea voturilor.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul Karol Navrotzki cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump a câștigat cursa prezidențială din Polonia.

Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara
Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara

Poșta Română a anunșat că furtul a 16 saci cu suma de 10 milioane de lei, de la sediul central din Timișoara, nu afectează distribuirea pensiilor şi a presaţiilor sociale.