Mai multe țări își sfătuiesc cetățenii să părăsească Transnistria sau Republica Moldova cât mai repede

×
Codul embed a fost copiat

Israelul, Germania, Statele Unite, Franța și Bulgaria își sfătuiesc cetățenii să părăsească Transnistria sau Republica Moldova cât mai repede.

Recomandarea a fost dată după incidentele din ultimele zile. Şi după ce a apărut zvonul că Tiraspolul a decretat mobilizarea generală. Informația a fost însă negată de autoritățile separatiste care s-au întâlnit pentru prima dată cu oficialii de la Chișinău.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Politici de Reintegrare, întâlnirea dintre oficialii de la Chișinău și liderii din Transnistria a vizat, în primul rând, situaţia de securitate din regiune. Exploziile produse recent în stânga Nistrului au crescut tensiunile din zonă.

Mariana Sari, purtător de cuvânt al biroului politici de reintegrare: "S-a mai vorbit despre unele aspecte ce ţin de problemele vamale, sociale, umanitare, despre relansarea dialogului în cazul tuturor platformelor existente. În acest sens a fost menţionată vizita reprezentantului special al preşedinţiei în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, care se afla deja în Republica Moldova".

Deocamdată, reprezentanţii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa nu au reuşit să discute cu toți cei implicați din cauza restricţiilor impuse de Tiraspol.

Citește și
romania, republica moldova, steag, drapel
Fost lider la Chișinău: Rusia încearcă să creeze ostilitate între R. Moldova, România și Ucraina

Viceprim-ministrul pentru reintegrare a declarat la o emisiune de la postul public de televiziune că autorităţile de la Chişinău sunt îngrijorate de restricţionarea liberei circulaţii în zonă. În plus, el consideră că exploziile care s-au produs recent în Transnistria au avut ca scop destabilizarea situaţiei din regiune, nu şi implicarea ei într-un conflict militar.

Oleg Serebrian, Viceprim-Ministru pentru Reintegrare: "Exploziile care s-au produs au avut efecte minore, nu au avut de suferit persoane. Ceea ce trezeşte semne de întrebare. În momentul în care organizezi un act terorist, în primul rând îl revendici. Nu l-a revendicat nimeni. Efectul a fost mai curând psihologic. S-a creat o anumită panică în zonă".

Cu toate acestea, Statele Unite, Israel, Franța și Bulgaria și-au avertizat cetățenii să părăsească imediat teritoriul separatist ori chiar Republica Moldova.

Referitor la această decizie, autoritățile de la Chișinău au declarat că fiecare țară își are propriul protocol de securitate și că actualizarea alertelor de călătorie este o practică frecvent întâlnită.

În acest context tensionat, Defense Express, o publicație ucraineană specializată în informații militare transmite că la Tiraspol au loc manevre care ar indica faptul că se fac pregătiri pentru primirea de forțe și echipamente militare. Este vizată inclusiv pista aerodromului de lângă Tiraspol unde ar putea ateriza orice tip de avion militar de transport.

Atacurile din Transnistria rămân învăluite în mister câtă vreme ele nu au fost revendicate și dau frâu liber speculațiilor. Potrivit jurnaliștilor CNN care au ajuns în zonă, singura certitudine este că dacă rușii vor invada până la urmă și această regiune, ei vor fi primiți cu brațele deschise de populația majoritar rusofilă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Rusia acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina. „Kievul se îndatorează pentru generaţii întregi”
Rusia acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina. „Kievul se îndatorează pentru generaţii întregi”

Rusia a acuzat SUA că încearcă să profite de pe urma războiului din Ucraina și a spus că Kievul se va îndatora pentru generații întregi în fața americanilor.

Fost lider la Chișinău: Rusia încearcă să creeze ostilitate între R. Moldova, România și Ucraina
Fost lider la Chișinău: Rusia încearcă să creeze ostilitate între R. Moldova, România și Ucraina

Rusia vrea să creeze o stare de ostilitate între Chișinău, București și Kiev prin declarațiile recente de la Kremlin, a avertizat Alexandru Flenchea, fost vice-priministru al Republicii Moldova, potrivit PressHUB.

O scrisoare deschisă îl avertizează pe Olaf Scholz că livrările de armament greu ar putea declanşa un nou război mondial
O scrisoare deschisă îl avertizează pe Olaf Scholz că livrările de armament greu ar putea declanşa un nou război mondial

Mai multe celebrităţi din Germania l-au avertizat într-o scrisoare deschisă pe cancelarul Olaf Scholz că livrările de armament greu către Ucraina ar putea să ducă la declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial, informează vineri DPA.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.