Marea Britanie a acceptat prelungirea aplicării provizorii a acordului comercial, la cererea UE

Brexit
Shutterstock

Marea Britanie a acceptat marţi, la cererea Uniunii Europene, prelungirea până la 30 aprilie a perioadei de aplicare provizorie a acordului comercial post-Brexit.

Decizia a fost luată pentru a lăsa Parlamentului European timpul de care această instituţie are nevoie pentru a ratifica documentul, a anunţat guvernul de la Londra, relatează Reuters şi AFP.

Într-o scrisoare adresată vicepreşedintelui Comisiei Europene, Maros Sefcovic, ministrul britanic de stat Michael Gove a confirmat acordul Londrei pentru această prelungire, adăugând că Marea Britanie doreşte să nu mai survină apoi şi alte întârzieri.

Comisia Europeană a cerut Londrei cu două săptămâni în urmă o prelungire cu două luni a aplicării provizorii a acordului post-Brexit, până când textul va putea fi tradus în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene şi ratificat de Parlamentul European.

Acest acord a fost convenit între Bruxelles şi Londra pe 24 decembrie, astfel că atunci nu a mai rămas timp pentru finalizarea procesului de ratificarea până la 31 decembrie, când s-a încheiat perioada de tranziţie post-Brexit. Intrat în vigoare pe 1 ianuarie, acordul post-Brexit urma să fie aplicat provizoriu până pe 28 februarie.

Citește și
Londra, Marea Britanie, Brexit
BBC: Marea Britanie cere Uniunii Europene extinderea perioadei de graţie până în 2023
Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Efectul Brexit: Exporturile din Marea Britanie în UE au scăzut cu 68% în ianuarie
Efectul Brexit: Exporturile din Marea Britanie în UE au scăzut cu 68% în ianuarie

Exporturile din Marea Britanie în Uniunea Europeană au scăzut cu 68% în ianuarie, din cauza perturbărilor produse la încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, potrivit unei asociaţii a transportatorilor rutieri, transmite Reuters.

BBC: Marea Britanie cere Uniunii Europene extinderea perioadei de graţie până în 2023
BBC: Marea Britanie cere Uniunii Europene extinderea perioadei de graţie până în 2023

Londra a solicitat o prelungire până în 2023 a perioadei de graţie cu privire la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit.

Ce trebuie să știe românii care fac comenzi online de pe site-uri din UK. Taxele pe care le vor plăti
Ce trebuie să știe românii care fac comenzi online de pe site-uri din UK. Taxele pe care le vor plăti

Fiţi foarte atenţi dacă obişnuiţi să faceţi cumpărături online pe site-uri din Regatul Unit. Au apărut costuri suplimentare. Este o consecinţă a ieşirii britanicilor din Uniunea Europeană.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.