Marș cu mii de persoane la Moscova și Sankt Petersburg, în memoria lui Boris Nemțov. FOTO

Mars in memoria lui Boris Nemtov
Getty

Mii de persoane au ieșit, duminică, în stradă la Moscova și Sankt Petersburg, pentru a-i aduce un omagiu lui Boris Nemțov, asasinat în urmă cu patru ani lângă Kremlin.

Participanţii la acest marş purtau portrete ale lui Nemţov sau flori, iar unii agitau pancarte cu mesaje anti-Kremlin, informează AFP, citat de News.ro.

Principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a participat la marş.

Potrivit poliţiei moscovite, aproximativ 6.000 de persoane au participat la marş. Organizatorii estimau, pe de altă parte, că 10.000 de persoane au mărşăluit în centrul capitalei ruse.

Citește și
boris nemtov
Cinci suspecti in cazul asasinarii lui Boris Nemtov, inculpati pentru omor la comanda. Acestia ar fi vrut sa se imbogateasca

Această defilare „priveşte viitorul acestei ţări pe care Putin o îndepărtează de poporul său”, a declarat pentru AFP unul dintre reprezentanţii opoziţiei liberale, Ilia Iaşin.

Ivan, un şofer care face livrări, în vârstă de 55 de ani şi care a refuzat să-şi spună numele de familie, a declarat pentru AFP că participă la acest marş în amintirea lui Boris Nemţov, „o persoană cinstită, cu principii democratice”.

Un marş a fost organizat şi la Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din ţară. La el au luat parte aproximativ 800 de persoane, adunate în faţa unei gări în localitate.

„Vin la acest eveniment în fiecare an. Din nefericire, nimic nu se schimbă în ţară şi nu putem să rămânem tăcuţi”, a declarat pentru AFP o femeie în vârstă de 50 de ani, Galina Apraksina.

Biris Nemţov, care a jucat un rol important în opoziţia faţă de Vladimir Putin şi care a fost vicepremier în timpul preşedinţiei lui Boris Elţîn, a fost ucis prin împuşcare, cu patru gloanţe, trase de aproape, pe un pod, la doi paşi de Kremlin, la 27 februarie 2015.

În iulie 2017, cinci bărbaţi originari din republicile musulmane Cecenia şi Inguşetia, în Caucazul rus, au fost condamnaţi de această crimă, la pedepse cuprinse între 11 şi 20 de ani de închisoare.

Familia victimei a denunţat însă un „fiasco total” al justiţiei, care nu a identificat comanditarul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
A fost publicat raportul despre Putin la care lucra Boris Nemtov inainte de a fi asasinat.
A fost publicat raportul despre Putin la care lucra Boris Nemtov inainte de a fi asasinat. "Minciuni laşe si ipocrite"

Opozantii presedintelui Putin au dat publicitatii marti raportul privind rolul Rusiei in interventia din Ucraina, realizat pe baza anchetelor lui Boris Nemtov

Cinci suspecti in cazul asasinarii lui Boris Nemtov, inculpati pentru omor la comanda. Acestia ar fi vrut sa se imbogateasca
Cinci suspecti in cazul asasinarii lui Boris Nemtov, inculpati pentru omor la comanda. Acestia ar fi vrut sa se imbogateasca

Cei cinci suspecti arestati in cazul asasinarii, la sfârsitul lui februarie, a opozantului rus Boris Nemtov au fost inculpati pentru "omor la comanda", a anuntat marti o instanta din Moscova, relateaza AFP, citata de Mediafax.

Autoritatile din Rusia l-au gasit pe cel care a organizat asasinarea lui Boris Nemtov. Cati bani le-a oferit criminalilor
Autoritatile din Rusia l-au gasit pe cel care a organizat asasinarea lui Boris Nemtov. Cati bani le-a oferit criminalilor

Comitetul rus de ancheta a anuntat ca a identificat persoana care a organizat asasinarea opozantului Boris Nemtov, impuscat mortal luna trecuta pe un pod din apropierea Kremlinului.

Rasturnare de situatie. Zaur Dadaiev, principalul suspect in cazul asasinarii lui Boris Nemtov, spune ca are alibi
Rasturnare de situatie. Zaur Dadaiev, principalul suspect in cazul asasinarii lui Boris Nemtov, spune ca are alibi

Principalul suspect in cazul asasinarii lui Boris Nemtov, Zaur Dadaiev, a spus luni ca are alibi, negand implicarea sa in uciderea opozantului rus, relateaza BBC News Online.

"Liste de tinte" de tip Nemtov care a bagat frica in opozantii lui Putin. Masurile luate de jurnalisti importanti din Rusia

Lideri ai opozitiei ruse isi iau masuri de securitate suplimentare pe fundalul unor informatii cu privire la faptul ca o "lista de tinte" cu nume ale unor opozanti importanti se afla in mediul serviciilor ruse de securitate, relateaza The Telegraph.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.