Măsuri anti-COVID draconice în Beijing, deși sunt doar câteva zeci de cazuri la peste douăzeci de milioane de locuitori

×
Codul embed a fost copiat

Autorităţile din Beijing au închis zeci de staţii de metrou, pentru a restrânge deplasările şi a combate transmiterea coronavirusului.

Asta, deși oraşul de 21 de milioane de locuitori, raportează zilnic doar câteva zeci de cazuri de infectare. China se confruntă, din martie, cu un focar epidemic ce afectează în diferite grade, numeroase provincii. Guvernul a răspuns, printr-o strategie "zero COVID", ce presupune carantinare, și testare în masă.

Beijingul a raportat, miercuri, 55 de cazuri noi, dar masurile sunt draconice. Încă de săptămâna trecută, autoritățile chineze au dispus testarea repetată a celor 22 de milioane de locuitori din Beijing, anularea petrecerilor și a spectacolelor, precum și închiderea sălilor de sport. Numeroase ansambluri rezidențiale sunt izolate cu garduri, iar oamenii nu mai au voie să iasă din case.

Selina Wang, corespondent CNN: „Măsurile actuale afectează în jur de 180 de milioane de chinezi, mai mult de decât jumătate din populația Statelor Unite. Iar măsurile extreme alimentează frustrarea și furia populației. Pe rețele de socializare sunt postate imagini care arată că oamenii sunt obligați să predea cheile apartamentelor, astfel încât reprezentantii autorităților să-i încuie în case. Pentru cei care refuză, sunt instalate lanțuri care blochează ușile”.

În unele imagini postate, miercuri, pe internet, se observă cum polițiștii sparg ușa unei familii, ca să-i ducă pe locatari într-un centru de carantină, după ce ar fi fost testați pozitiv.

Citește și
Chinezii s-au săturat de strategia zero Covid. Protest cu oale și tigăi în Shanghai, după cinci săptămâni de restricții dure
Protest cu oale și tigăi de la geam, în Shanghai, după cinci săptămâni de restricții dure anti Covid. VIDEO

Metroul din Beijing a anunţat ca a închis aproximativ 40 de staţii, echivalentul a circa 14% din reţea, multe aflându-se în zonele carantinate.

Curierii, tot mai puțini în Shanghai

După ce inițial locuitorii Beijingului au năvălit în magazine ca să-și facă provizii, acum au trecut la comenzi online. În Shanghai, pentru că nu au fost suficienți curieri, oamenii au rămas fără mâncare zile la rând.

Selina Wang, corespondent CNN: „Recent, am venit de la Tokio în orașul chinez Kunming, situat la vreo 3 mii de kilometri de Beijing. În prezent, sunt în perioada de 21 de zile de carantină obligatorie. Pot deschide ușa camerei de hotel doar ca să ridic punga cu mâncare, să mi se ia temperatura și să fiu testată”.

În timpul vacanţei de Ziua Muncii, perioadă în care chinezii călătoresc de obicei masiv, destinaţiile turistice au fost aproape goale. Restaurantele nu pot primi clienţi, iar rezidenţii au început să-şi facă provizii de alimente şi de produse de primă necesitate de teama unui lockdown.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Italia și Grecia relaxează restricțiile, în timp ce China impune măsuri mai dure. Ce se întâmplă în Beijing și Shanghai
Italia și Grecia relaxează restricțiile, în timp ce China impune măsuri mai dure. Ce se întâmplă în Beijing și Shanghai

Vacanţe cu mai puţine restricţii în Italia şi Grecia, unde duminică s-au relaxat o parte din măsurile sanitare.

Protest cu oale și tigăi de la geam, în Shanghai, după cinci săptămâni de restricții dure anti Covid. VIDEO
Protest cu oale și tigăi de la geam, în Shanghai, după cinci săptămâni de restricții dure anti Covid. VIDEO

Autoritățile chineze au anunţat, vineri, că vor continua strategia zero Covid, considerată un ''atu major'' împotriva coronavirusului.

Capitala Chinei, Beijing, se îndreaptă către un lockdown strict ca cel din Shanghai
Capitala Chinei, Beijing, se îndreaptă către un lockdown strict ca cel din Shanghai

Capitala Chinei, Beijing, se îndreaptă către un lockdown strict, după modelul celui din Shanghai.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.