Matteo Salvini, cercetat pentru că ar fi folosit în interes propriu avioanele poliției

Matteo Salvini
Getty

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, este vizat de o anchetă după ce ar fi folossit în mod nepotrivit fondurile statului. El s-ar fi deplasat cu o aeronavă a poliției prin Italia, în timp ce era în campanie electorală.

Ziarul La Repubblica susţine că Salvini a petrecut doar 17 zile în 2019 în biroul său de la Ministerul de Interne şi că a folosit aeronave ale statului pentru a se deplasa în ţară în ultimele luni pentru a susţine candidaţii Ligii în alegerile locale, regionale sau europarlamentare, potrivit The Guardian, citat de News.ro.

Andrea Lupi, un procuror din Roma, a afirmat: „Am văzut rapoartele şi acum trebuie să aflăm dacă aeronavele au fost folosite pentru campanie. O astfel de investigaţie nu este neobişnuită. Am făcut la fel pentru (fostul premier) Matteo Renzi”.

Salvini, care este şi vicepremier, a negat acuzaţiile, susţinând că a zburat doar în scopuri oficiale.

„Nu a existat un abuz sau ilegalitate. Provoc pe oricine să demonstreze altceva. Sunt investigat pentru tot – răpire, rasism. Cred că italienii apreciază munca pe care o fac. În istoria Ministerului de Interne, cred că sunt ministrul care a cheltuit mai puţin”, a precizat el.

Citește și
Matteo Salvini
Alianță formată de extremiștii europeni. "Vrem să câştigăm şi să schimbăm Europa"

La Repubblica a informat că Salvini a participat la 211 evenimente politice în acest an. El susţine că preferă să fie printre susţinători decât la birou. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Salvini vrea să amendeze cu mii de euro navele care salvează migranți din Mediterană
Salvini vrea să amendeze cu mii de euro navele care salvează migranți din Mediterană

Vicepremierul şi totodată ministrul italian de Interne Matteo Salvini vrea să amendeze toate navele care salvează migranţi pe Marea Mediterană, potrivit Les Echos., scrie news.ro.

Alianță formată de extremiștii europeni.
Alianță formată de extremiștii europeni. "Vrem să câştigăm şi să schimbăm Europa"

Mai multe partide de extremă dreapta din Europa au ajuns la un acord pentru formarea unui nou grup în Parlamentul European.

Un avion cu 13 deținuți români a aterizat în Otopeni, din Italia. Mesajul lui Salvini
Un avion cu 13 deținuți români a aterizat în Otopeni, din Italia. Mesajul lui Salvini

Mai mulți deținuți români au fost repatriați din Italia. Cei 13 au aterizat pe aeroportul Otopeni, marți, de unde au fost preluați de angajații istrației Naționale a Penitenciarelor și duși la Penitenciarul Rahova, de unde vor fi redistribuiți.

Vicepremierul italian Matteo Salvini a aflat de pe Instagram că l-a părăsit iubita. Mesajul ei
Vicepremierul italian Matteo Salvini a aflat de pe Instagram că l-a părăsit iubita. Mesajul ei

Prezentatoarea TV Elisa Isoardi a anunțat că s-a despărțit de vicepremierul italian Matteo Salvini printr-un mesaj pe Instagram, relatează Corriere della Sera.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.