Medvedev: Rusia ar trebui să răspundă atacului terorist de pe podul din Crimeea ucigând terorişti

Dmitri Medvedev
Getty

Rusia trebuie să răspundă atacului terorist al Ucrainei asupra podului din Crimeea ucigând direct terorişti, a declarat vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, jurnalistei Nadana Fridrikhson.

Într-un interviu scris publicat pe canalul Telegram al lui Fridrikhson, Medvedev a afirmat: „Rusia poate răspunde la această crimă doar ucigând direct terorişti, aşa cum se obişnuieşte în alte părţi ale lumii. La asta se aşteaptă cetăţenii ruşi”, scrie TASS, citată de News.ro.

Medvedev a susţinut că responsabilitatea atacului aparţine „statului eşuat Ucraina”.

A fost un act terorist şi un sabotaj comis de regimul criminal de la Kiev. Nu a existat niciodată nicio îndoială în acest sens. Au fost prezentate toate datele şi au fost trase concluzii”, a subliniat el.

Un camion a explodat pe podul Crimeea, cunoscut şi ca podul Kerci, sâmbătă dimineaţă, provocând incendierea mai multor rezervoare de combustibil ale unui tren. Trei persoane au murit în explozie, iar porţiuni ale podului rutier către peninsulă s-au prăbuşit. Traficul feroviar şi auto de peste Podul Crimeei a fost restabilit, precizează TASS.

Citește și
proprietar camion kerch
Proprietarul camionului care a explodat pe podul din Crimeea a reacționat: Nu am nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Acoliții lui Putin cer „represalii brutale” contra Ucrainei, după explozia de la podul Kerch: Să fie băgată în vremuri sumbre
Acoliții lui Putin cer „represalii brutale” contra Ucrainei, după explozia de la podul Kerch: Să fie băgată în vremuri sumbre

Podul Kerch, care leagă Crimeea de Rusia, a fost puternic avariat, sâmbătă, după o explozie puternică. Acum, susținătorii lui Vladimir Putin cer „represalii dure”, după acest incident.

Proprietarul camionului care a explodat pe podul din Crimeea a reacționat: Nu am nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat
Proprietarul camionului care a explodat pe podul din Crimeea a reacționat: Nu am nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat

Proprietarul camionului care a explodat, sâmbătă, pe podul Kerch, care leagă peninsula Crimeea de Rusia, a oferit primele reacții despre acest incident.

Emmanuel Macron critică avertismentul lui Joe Biden privind
Emmanuel Macron critică avertismentul lui Joe Biden privind "Armaghedonul" nuclear: Trebuie să vorbim cu prudență

Președintele z Emmanuel Macron a criticat comentariile omologului american Joe Biden, care a avertizat asupra "Armaghedonului", în condițiile în care Rusia invocă potențialul de a folosi arme nucleare.

Rusia își motivează noii recruți cu pește înghețat, varză și slănină pentru a lupta în războiul din Ucraina
Rusia își motivează noii recruți cu pește înghețat, varză și slănină pentru a lupta în războiul din Ucraina

Când banii și patriotismul nu mai sunt de ajuns pentru a-i face pe ruși să se înroleze pentru a lupta în Ucraina, Rusia scoate la înaintare alimentele de bază.

Putin: Rusia este pregătită să contribuie la soluţionarea problemelor alimentare globale şi să ajute în special ţările sărace
Putin: Rusia este pregătită să contribuie la soluţionarea problemelor alimentare globale şi să ajute în special ţările sărace

Rusia este pregătită să participe la rezolvarea problemelor alimentare globale şi să ajute în special ţările cele mai sărace, a declarat duminică preşedintele Vladimir Putin.

Recomandări
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.