Scandal uriaș, după ce au fost făcute publice mesajele rasiste pe care și le-au trimis doi polițiști

politie SUA

Consiliul oraşului Vincent din Alabama, SUA, a votat pentru desfiinţarea forţelor sale de Poliţie ca urmare a unor mesaje rasiste schimbate între doi dintre ofiţerii săi.

În schimbul de replici, care a apărut recent pe reţelele de socializare, un utilizator pe nume „752” a întrebat: „Cum numiţi o sclavă însărcinată?” La aceasta, o persoană, neidentificată din mesaje, a răspuns cu semne de întrebare, informează The Guardian, citat de News.ro.

Utilizatorul numit „752” a răspuns apoi: „Cumperi una, primeşti una gratis”.

Mesajele au fost prezentate pentru prima dată de AL.com, marţi, în aceeaşi zi în care consiliul oraşului Vincent s-a întrunit pentru a decide cu privire la această problemă.

Marţi, şeful poliţiei, James Srygley, a declarat că departamentul „a efectuat o anchetă internă” şi că a luat „măsurile disciplinare corespunzătoare”.

Citește și
lacul mead
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni

Dar joi, Srygley însuşi a fost identificat drept unul dintre ofiţerii care au fost concediaţi. Adjunctul său, John L Goss, a fost de asemenea revocat, iar consiliul oraşului a votat apoi desfiinţarea întregului departament.

Vineri, biroul şerifului din comitatul Shelby a spus că aceste acţiuni sunt de condamnat.

Populaţia oraşului, aflat la sud-est de Birmingham, era de aproximativ 2.000 de cetăţeni în 2021, cu mai puţin de 500 de afro-americani şi doar opt hispanici.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Atacurile armate continuă în SUA. Un tânăr a murit, iar un copil este în stare critică, în Atlanta
Atacurile armate continuă în SUA. Un tânăr a murit, iar un copil este în stare critică, în Atlanta

Șase persoane au fost împușcate, duminică seară, după ce un scandal a izbucnit în timpul unui meci de baseball sau softball, într-un parc din sudul Atlantei.

Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni

Mai multe rămășițe umane au fost descoperite în Lacul Mead. Numărul lor a ajuns la patru din mai până în prezent, în timp ce nivelul apei a atins minime record pe fondul unei secete severe, potrivit unui raport.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.