Metoda șocantă prin care ISIS plănuia să trimită teroriști în SUA. Mărturia unui jihadist

Luptator ISIS
AFP

Abu Henricki, un luptător ISIS cu cetățenie canadiană, care a fost capturat de autoritățile americane, a mărturisit că gruparea jihadistă plănuia să trimită teroriști în Statele Unite.

Aceștia aveau de gând să urmeze o rută prin America Centrală și să pătrundă pe teritoriul american pe la granița cu Mexicul.

„ISIS a organizat atentate în Europa folosind jihadiști care se întorseseră acasă, așa că este extrem de plauzibil ca ei să trimită luptători ca să atace. Ceea ce a făcut mai dificil ca ei să atace America de Nord a fost faptul că e mai greu să ajungă aici din Siria. Așa că s-au gândit să folosească persoane despre care guvernele nu știau că au aderat la o grupare teroristă, care să se poată îmbarca în avioane”, a declarat Anne Speckhard, directorul Centrului Internațional pentru Studierea Extremismului Violent (ICSVE) și profesor de psihiatrie la Universitatea Georgetown, pentru Fox News.

Abu Henricki a plecat din Canada în Siria cu scopul de a lupta alături de alți adepți ISIS, însă mai târziu i s-a spus că nu poate primi îndatoriri de soldat din cauza unei boli cronice. La finalul lui 2016, acesta susține că a fost „invitat” de serviciile secrete ale ISIS să se alăture altor jihadiști și să comită atacuri în SUA, cu scopul de a „afecta economia” americană. Astfel, acestuia i s-a spus că va folosi documente de identificare false și că va pleca din Puerto Rico în Mexic și apoi în SUA.

„Planul a venit de la cineva din New Jersey. Urma să iau barca din Puerto Rico în Mexic și el avea să mă ajute să ajung în SUA”, a mărturisit jihadistul, precizând că planul viza „ținte financiare” din New York.

Citește și
Politie
Istoric de 90 de ani, confundat cu teroristul „Akhmed cu o singură armă”. A ajuns pe „lista neagră”

El a mai susținut că ar fi refuzat misiunea, motiv pentru care ar fi fost închis într-o închisoare din Manbiji, unde ar fi fost torturat. Și soția sa, cu cetățenie canadiană, ar fi suferit același tip de tratament. Ulterior, Henricki s-a predat forțelor siriene susținute de Statele Unite și de atunci este închis.

„Cel mai probabil, planul a picat, întrucât cei care trebuiau să îl comită sunt morți. Asta nu înseamnă că ar trebui să ignorăm amenințarea. Auzim adesea despre teroriștii care încearcă să pătrundă în țară pe la granița din sud, dar n-am dat decât foarte rar peste cazuri reale. De aceea mă surprinde că ISIS plănuia să folosească această zonă”, a mai precizat analista.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Unul dintre cei mai vânați teroriști din lume ar fi stat ascuns aproape de o bază americană
Unul dintre cei mai vânați teroriști din lume ar fi stat ascuns aproape de o bază americană

Fondatorul grupării extremiste a talibanilor, defunctul mollah Omar, a trăit ani de zile în apropierea unei baze americane, în sudul Afganistanului.

Istoric de 90 de ani, confundat cu teroristul „Akhmed cu o singură armă”. A ajuns pe „lista neagră”
Istoric de 90 de ani, confundat cu teroristul „Akhmed cu o singură armă”. A ajuns pe „lista neagră”

Timp de trei ani, profesorul și istoricul de artă David Mayer a fost supravegheat de serviciile secrete, fiind confundat cu un terorist ISIS, din cauza numelui său.

Evadare spectaculoasă a unui jihadist dintr-o închisoare daneză. Cum s-a
Evadare spectaculoasă a unui jihadist dintr-o închisoare daneză. Cum s-a "deghizat"

Un bărbat de origine siriană a reuşit să scape din închisoarea daneză Vestre Fangsel, situată în Copenhaga.

Soarta celui mai căutat jihadist din Australia. Acuzațiile aduse membrului ISIS
Soarta celui mai căutat jihadist din Australia. Acuzațiile aduse membrului ISIS

Un tribunal din Turcia a respins cererea de extrădare a celui mai căutat jihadist din Australia.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.