Mexic: 31 de cetățeni străini au fost răpiți în timp ce se îndreptau spre frontiera cu SUA

autobuz mexic
Getty

31 de cetățeni străini au fost răpiți, sâmbătă, în nordul Mexicului, în timp ce călătoreau cu autobuzul spre un oraş de la frontiera cu Statele Unite, a anunţat, marţi, un purtător de cuvânt al serviciilor regionale de securitate.

Şoferul a raportat că autobuzul "a fost blocat de cinci vehicule" şi că "31 dintre cei 36 de pasageri" au fost răpiţi, a declarat purtătorul de cuvânt al securităţii statului Tamaulipas, Jorge Cuellar, pentru televiziunea de ştiri Milenio.

Persoanele răpite "sunt străini", iar ceilalţi cinci călători sunt mexicani, a adăugat acesta.

Autobuzul plecase din Monterrey, un oraş industrial din nordul Mexicului, şi avea ca destinaţie finală Matamoros, un oraş frontalier de unde migranţii încearcă să treacă în Brownsville, Texas, informează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele mexican Andrés Manuel Lopez Obrador a făcut cunoscut în cursul conferinţei de presă zilnice că operaţiunile de căutare au început chiar de sâmbătă.

Citește și
Selena Gomez, extravagantă într-o ședință foto pentru coperta unei reviste celebre
Selena Gomez, extravagantă într-o ședință foto pentru coperta unei reviste celebre. FOTO

Între octombrie 2022 şi septembrie 2023, în Statele Unite au fost reţinuţi peste 2,4 milioane de migranţi pe uscat, un record, potrivit poliţiei americane de frontieră.

Frontiera dintre Statele Unite şi Mexic a devenit "cea mai periculoasă rută de migraţie terestră din lume", cu 686 de morţi sau dispăruţi, potrivit unui raport din septembrie al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat la Ciudad de Mexico în săptămâna Crăciunului pentru o întâlnire cu preşedintele Lopez Obrador pe tema migraţiei dintre cele două ţări. Preşedintele mexican a anunţat după reuniune "acorduri importante", fără alte detalii.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Atac armat în Mexic soldat cu șase morți. Trei indivizi au venit înarmați la petrecerea de 15 ani a unei copile
Atac armat în Mexic soldat cu șase morți. Trei indivizi au venit înarmați la petrecerea de 15 ani a unei copile

Cel puţin şase persoane au murit, vineri dimineaţă, după ce au participat la o petrecere privată în nord-vestul Mexicului.  

Selena Gomez, extravagantă într-o ședință foto pentru coperta unei reviste celebre. FOTO
Selena Gomez, extravagantă într-o ședință foto pentru coperta unei reviste celebre. FOTO

Selena Gomez a impresionat fără efort, în timp ce a apărut pe ambele coperte ale revistelor Vogue Mexic și Vogue Japonia, pentru ediția aniversară cu numărul 25.

„Rechinul”, capul mafiei române din Mexic, trimis în judecată de DIICOT pentru omor şi şantaj
„Rechinul”, capul mafiei române din Mexic, trimis în judecată de DIICOT pentru omor şi şantaj

Florian Tudor, zis „Rechinul”, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, şantaj şi instigare la şantaj.

Trei jurnalişti răpiţi recent în Mexic au fost eliberaţi
Trei jurnalişti răpiţi recent în Mexic au fost eliberaţi

Trei jurnalişti răpiţi recent în statul Guerrero, din sudul Mexicului, au fost eliberaţi nevătămaţi în urma unor operaţiuni de căutare efectuate de autorităţile de securitate.

Cel puțin 10 migranți care călătoreau ilegal într-un camion au murit, iar alți 25 au fost răniți, în Mexic | FOTO
Cel puțin 10 migranți care călătoreau ilegal într-un camion au murit, iar alți 25 au fost răniți, în Mexic | FOTO

Un nou accident rutier produs duminică în statul Chiapas din sudul Mexicului, al doilea în mai puţin de o săptămână, s-a soldat cu cel puţin 10 morţi şi 25 de răniţi în rândul migranţilor care călătoreau ilegal într-un camion.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.