Milioane de oameni au rămas fără semnal la telefon, după o pană de curent care a dat peste cap Australia

Semnal telefon

Milioane de australieni au rămas fără servicii de telefonie mobilă şi internet după ce gigantul de telecomunicaţii Optus a fost afectat de o pană de curent, transmiste BBC.

 

Optus este al doilea mare furnizor din ţară, cu peste 10 milioane de clienţi individuali şi alte sute de mii de întreprinderi.

Întreruperea a provocat întârzieri în transporturi, a întrerupt liniile telefonice ale spitalelor şi a blocat sistemele de plată.

Cauza acesteia este neclară, dar Optus spune că nu există dovezi că ar fi vorba de un atac cibernetic.

Compania a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume anul trecut, după ce a suferit ceea ce s-a considerat a fi cea mai mare încălcare a securităţii datelor din istoria Australiei, ca urmare a unui atac cibernetic, relatează News.ro.

Citește și
pentagon
istraţia Trump impune noi restricţii pentru jurnalişti la Pentagon. „Un atac direct asupra libertății presei”

Întreruperea de miercuri a fost raportată pentru prima dată în jurul orei locale 04:00 (17:00 GMT), iar într-o actualizare şapte ore mai târziu, CEO-ul Kelly Bayer Rosmarin a declarat că echipa sa nu a identificat încă ce s-a întâmplat.

"Echipele încearcă mai multe unghiuri diferite şi nu ne vom odihni până când serviciul nu va fi din nou funcţional pentru clienţii noştri", a spus ea, apelând la radioul local prin WhatsApp.

Firma - care s-a confruntat cu critici pentru că nu a comunicat cu clienţii în timpul întreruperii - a declarat ulterior că a început să restabilească unele dintre serviciile sale.

Incidentul a făcut ca oamenii din întreaga ţară să nu poată apela serviciile de urgenţă şi numerele critice de asistenţă telefonică, în timp ce a paralizat temporar şi serviciile feroviare în statul Victoria.

De asemenea, sunt afectaţi şi alţi furnizori care folosesc reţeaua Optus, inclusiv Amaysim, Aussie Broadband, Moose Mobile şi alţii.

Un client Optus a declarat pentru Australian Broadcasting Corporation că incidentul a făcut ca ea să nu poată primi actualizări importante despre tratamentul tatălui său împotriva cancerului.

"Aştept rezultatele şi nici măcar nu pot să le primesc", a declarat Danielle Hopwood.

O altă clientă, Annie, a declarat pentru radioul local că a aflat despre întrerupere prin intermediul pisicii sale, care a rămas fără micul dejun atunci când alimentatorul automat Wi-Fi a cedat din cauza problemelor de reţea.

Ministrul australian al comunicaţiilor, Michelle Rowland, a declarat că a fost o dimineaţă anevoioasă pentru mulţi australieni şi a cerut companiei să fie transparentă şi "promptă" în actualizările pe care le face clienţilor.

"Din câte am înţeles, este vorba de o defecţiune adâncă în miezul reţelei... deci este o defecţiune care este destul de fundamentală pentru reţea", a spus ea.

Bayer Rosmarin şa cerut scuze pentru întrerupere şi a declarat că societatea va furniza actualizări pe parcursul zilei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
istraţia Trump impune noi restricţii pentru jurnalişti la Pentagon. „Un atac direct asupra libertății presei”
istraţia Trump impune noi restricţii pentru jurnalişti la Pentagon. „Un atac direct asupra libertății presei”

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a emis vineri ordine care impun ca jurnaliștii să fie însoțiți oficial în mare parte din clădirea Pentagonului, fiind cea mai recentă dintr-o serie de restricții impuse presei de istrația Trump.

UE cere Ungariei să renunțe la legea care amenință ONG-urile și presa independentă. Opoziţia vorbește de o „putinizare”
UE cere Ungariei să renunțe la legea care amenință ONG-urile și presa independentă. Opoziţia vorbește de o „putinizare”

Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege considerat o amenințare la adresa ONG-urilor și presei independente, avertizând că adoptarea sa ar încălca grav principiile UE, transmite AFP.

Mai mulţi palestinieni şi soldaţi susțin că trupele israeliene îi folosesc pe palestinieni pe post de ”scuturi umane” în Gaza
Mai mulţi palestinieni şi soldaţi susțin că trupele israeliene îi folosesc pe palestinieni pe post de ”scuturi umane” în Gaza

Mai mulţi palestinieni şi soldaţi au declarat pentru Associated Press că trupele israeliene îi obligă în mod sistematic pe palestinieni să acţioneze ca scuturi umane în Gaza

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.