Ministrul croat al Finanțelor a făcut senzație la vaccinarea anti-Covid cu tricoul său mulat

Ministrul croat al Finanțelor a făcut senzație când s-a vaccinat cu tricoul său mulat
The Dubrovnik Times

Ministrul Finanțelor din Croația, Zdravko Maric, a furat tot spectacolul campaniei de vaccinare a membrilor Guvernului de la Zagreb cu fizicul său, după ce a rămas într-un tricou mulat care i-a scos în evidență trupul musculos.

 

În ajunul sesiunii guvernamentale, zece miniștri croați au fost vaccinați public săptămâna trecută împotriva coronavirusului, dar un ministru a furat spectacolul și, în același timp, s-a trezit în tendințe pe rețelele sociale, scrie The Dubrovnik Times.

Ministrul Finanțelor Zdravko Maric a dat lovitura pe internet după ce și-a scos costumul și cămașa pentru a rămâne într-un tricou mulat care evidențiază un fizic musculos și bine lucrat.

Nu a durat mult până când Maric a devenit o senzație pe internet. Mai întâi, ministrul a avut parte de numeroase Tweet-uri și aprecieri pe Facebook în Croația natală, iar apoi a devenit un succes printre oamenii din întreaga lume.

Citește și
pasaport vaccin
Uniunea Europeană a început dezbaterea asupra certificatului de vaccinare pentru călătorie

Curând, Zdravko Maric a primit porecla de Captain Croația, datorită asemănării sale evidente cu celebrul personaj Captain America.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Președinții Senatului și ai Camerei Deputaților s-au vaccinat împotriva Covid-19
Președinții Senatului și ai Camerei Deputaților s-au vaccinat împotriva Covid-19

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-au vaccinat, marţi, anti-COVID-19.

Uniunea Europeană a început dezbaterea asupra certificatului de vaccinare pentru călătorie
Uniunea Europeană a început dezbaterea asupra certificatului de vaccinare pentru călătorie

Statele membre ale Uniunii Europene au început luni o dezbatere în jurul ideii dacă persoanele care au primit vaccinul împotriva COVID-19 ar trebui să aibă la vară o libertate de călătorie mai mare decât cei neimunizaţi, relatează Reuters.

Etapa a II-a de vaccinare a debutat cu probleme. „Doresc foarte mult să se termine pandemia”
Etapa a II-a de vaccinare a debutat cu probleme. „Doresc foarte mult să se termine pandemia”

Luni a început vaccinarea românilor din etapă a 2-a. Zeci de mii de oameni şi-au aşteptat rândul la imunizare în centre din toată ţara. În unele locuri înghesuiţi, în altele în frig.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30
Nicușor Dan a participat, astăzi, la Summitul B9 şi Ţările Nordice. Șeful statului va face declarații la ora 15:30

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avuta loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului. La ora 15:30, șeful statului va face declarații de presă.