Misiune contracronometru. Un spărgător de gheață se îndreaptă spre Antarctica pentru a salva un cercetător

RSV Nuyina
antarctica.gov.au

Un spărgător de gheaţă australian se îndreaptă spre Antarctica pentru a salva un cercetător care s-a îmbolnăvit în plină iarnă într-o bază ştiinţifică izolată de pe continentul acoperit de gheaţă, au anunţat oficialii Programului antarctic australian.

 

RSV Nuyina, care are la bord mai multe elicoptere, a plecat săptămâna trecută din Tasmania, o insulă din sudul Australiei, şi se îndreaptă spre baza antarctică din Casey, situată la 3.443 de kilometri spre sud. Viteza sa maximă de deplasare este de 16 noduri (30 km/h) în ape lipsite de gheaţă.

Cercetătorul "necesită un diagnostic medical şi îngrijiri de specialitate în Australia pentru o afecţiune aflată în curs de evoluţie", a explicat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Programului antarctic australian, fără a preciza despre ce boală este vorba şi nici numele pacientului.

Baza antarctică Casey găzduiește 20 de cercetători în timpul iernii

Baza ştiinţifică din Casey, una dintre cele trei baze deţinute de Australia în Antarctica, găzduieşte până la 160 de cercetători în timpul verii din emisfera sudică, dar numai aproximativ 20 de cercetători în timpul iernii.

Citește și
Antarctica
„Antarctica nu va mai acționa ca aer condiționat, ci ca radiator”. A fost înregistrat cel mai călduros iulie din istorie

O pistă de aterizare se află la o distanţă de 70 de kilometri, însă ea este inutilizabilă în timpul iernii din cauza condiţiilor meteorologice extreme.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Fenomen fără precedent în Antarctica. Este pentru prima dată când se întâmplă asta, iar oamenii de știință au confirmat
Fenomen fără precedent în Antarctica. Este pentru prima dată când se întâmplă asta, iar oamenii de știință au confirmat

În ultimii opt ani, gheața maritimă din Antarctica a atins de patru ori un nou minim record, informează Australian Broadcasting Corporation (ABC), citată de site-ul The Cool Down.

„Antarctica nu va mai acționa ca aer condiționat, ci ca radiator”. A fost înregistrat cel mai călduros iulie din istorie
„Antarctica nu va mai acționa ca aer condiționat, ci ca radiator”. A fost înregistrat cel mai călduros iulie din istorie

Recorduri de temperatură doborâte și schimbări fără precedent în Antarctica au determinat o revizuire a poziției ministerului britanic de Externe cu privire la impactul schimbărilor climatice.  

Momentul în care un aisberg uriaș, de mărimea Londrei, se desprinde de banchiză în Antarctica | VIDEO
Momentul în care un aisberg uriaș, de mărimea Londrei, se desprinde de banchiză în Antarctica | VIDEO

Un aisberg uriaș de mărimea Londrei s-a desprins de pe platforma de gheață Brunt din Antarctica și ar putea provoca haos pentru navele de transport maritim.  

”Gheţarul apocalipsei” din Antarctica se topește îngrijorător. Oamenii de ştiinţă trag un semnal de alarmă
”Gheţarul apocalipsei” din Antarctica se topește îngrijorător. Oamenii de ştiinţă trag un semnal de alarmă

Apa caldă topeşte porţiuni vulnerabile din ”Gheţarul apocalipsei” din Antarctica, susţin oamenii de ştiinţă, informează Reuters, citat de Agerpres.

Escroci italieni, arestaţi după ce au înşelat sute de persoane inventând o ţară fictivă în Antarctica. Ce le promiteau
Escroci italieni, arestaţi după ce au înşelat sute de persoane inventând o ţară fictivă în Antarctica. Ce le promiteau

Escroci italieni au fost arestaţi după ce au înşelat sute de persoane de la care au obţinut în total 400.000 de euro prin inventarea unei ţări fictive în Antarctica unde persoanelor înşelate li se promiteau mai multe beneficii, relatează dpa.

 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.