Mobilizare uriaşă, declanşată de Kremlin ca replică la un exerciţiu NATO

tanc rusesc t-80
Ministerul Apărării din Federaţia Rusă

Rusia a declanşat manevre militare de amploare la graniţele sale de sud. 

Rusia desfăşoară în Districtul militar Sud manevre militare de amploare cu participarea a două armate combinate, informează miercuri mass-media ruse, citând serviciul de presă al acestui district, care se întinde din sudul Federaţiei Ruse, via Caucazul de Nord, până în vestul teritoriului rus, incluzând şi bazele ruse din Abhazia şi Osetia de Sud (regiuni separatiste din Georgia, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova în 2008), precum şi baza rusă din Armenia.

'În conformitate cu planul de pregătire de luptă, formaţiunile şi unităţile Armatelor 49 şi 58 combinate din cadrul Districtului militar Sud au început exerciţii tactice pe teren sub conducerea comandantului de district, general-colonelul Aleksandr Dvornikov', potrivit publicaţiei Vzgliad, care precizează că manevrele au început marţi.

La aceste exerciţii, conform sursei media menţionate, mai participă unităţi de aviaţie din cadrul Armatei a 4-a a aerului a Federaţiei Ruse şi sistemele de apărare antiaeriană din cadrul Districtului militar Sud, precum şi alte formaţiuni şi unităţi ale acestui district.

Un grup creat pe baza formaţiunilor şi a unităţilor militare ale Armatei a 58-a combinate, căruia i s-au alăturat trupele de la bazele ruseşti din Osetia de Sud şi Abhazia, urmează 'să respingă un atac' simulat de Armata a 49-a combinată, conform Vzgliad.

Citește și
demonstratie a flotei rusesti din Sevastopol
Rusia anunţă întărirea forţelor din Marea Neagră. Ameninţarea la adresa României

De asemenea, la respectivele manevre participă şi unităţi ale Bazei 102 ruse din Armenia.

Generalul Dvornikov a declarat că, într-o anumită etapă a exerciţiului din cadrul pregătirilor planificate pe parcursul verii, vor participa toate unităţile Districtului militar Sud, inclusiv Flota Rusiei din Marea Neagră şi flotila rusă din Marea Caspică.

Manevrele Rusiei intervin înaintea exerciţiului multinaţional 'Agile Spirit- 2019', programat să se desfăşoare în Georgia între 27 iulie şi 9 august. La aplicaţiile din Georgia vor participa peste 3.000 de militari din 14 ţări NATO.

Ţările occidentale în frunte cu SUA încearcă pe toate căile 'să îndepărteze' Georgia şi alte ţări vecine de Rusia, a declarat marţi ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un interviu acordat mai multor canale media din America Latină şi RT, conform postului de televiziune rusesc REN TV.

Rusia, care se opune aderării Georgiei la NATO, a fost implicată într-un conflict cu Tbilisi pe teritoriul Osetiei de Sud în august 2008, după care relaţiile dintre cele două state vecine s-au tensionat la maximum şi rămân dificile până la ora actuală. După recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei, în august acelaşi an, Moscova a instalat baze militare pe teritoriul celor două provincii georgiene, în pofida opoziţiei Tbilisi şi a Occidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Kremlinul pregăteşte o nouă strategie de război şi testează
Kremlinul pregăteşte o nouă strategie de război şi testează "arme laser supersonice"

Ministrul Apărării de la Moscova anunţat oficial că vrea să elaboreze un nou concept militar pentru cazul unui război.

Rusia anunţă întărirea forţelor din Marea Neagră. Ameninţarea la adresa României
Rusia anunţă întărirea forţelor din Marea Neagră. Ameninţarea la adresa României

Un înalt oficial al Kremlinului a anunţat consolidarea foţelor ruseşti din Marea Neagră.

Kremlinul trimite rachete şi artilerie în Crimeea. Ce plănuiesc ruşii la Marea Neagră
Kremlinul trimite rachete şi artilerie în Crimeea. Ce plănuiesc ruşii la Marea Neagră

Rusia şi-a consolidat prezenţa militară în peninsula Crimeea şi pregăteşte un exerciţiu de amploare.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei
PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.