Momentul atacului din Cernîjiv, surprins de o tânără care se filma. „O rachetă rusească a lovit chiar în centrul oraşului”

atac ucraina
Twitter

Momentul în care o rachetă rusească lovește o universitate și un teatru din centrul orașului Cernîjiv din Ucraina a fost surprins de o tânără care se filma cu telefonul, scrie The Sun.

Oamenii se îndreptau spre biserică pentru a celebra o sărbătoare religioasă când a avut loc atacul, a precizat ministerul, adăugând că 11 dintre răniţi sunt copii.

„O rachetă rusească a lovit chiar în centrul oraşului, în Cernîjivului nostru, o piaţă, universitatea politehnică, un teatru", a postat pe Telegram preşedintele Volodomir Zelenski, care se află într-o vizită de lucru în Suedia. "O sâmbătă obişnuită, pe care Rusia a transformat-o într-o zi de durere şi pierdere", a adăugat el.

Până acum, şapte persoane au murit şi 110 au fost rănite, potrivit Ministerului de Interne de la Kiev. Ministerul de Interne a declarat, de asemenea, că acoperişul teatrului a fost distrus în timpul atacului.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski observă progrese în privinţa garanţiilor de securitate occidentale pentru Ucraina

Cernîjiv este un oraş cu bulevarde pline de verdeaţă şi biserici vechi de secole, situat la aproximativ 145 km la nord de capitala Kiev.

Forţele aeriene de la Kiev declaraseră sâmbătă dimineaţa devreme că armata ucraineană a doborât 15 din cele 17 drone Shahed, de fabricaţie iraniană, lansate de Moscova în atacurile de peste noapte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Borrell: Crimele de război din Ucraina, comparabile cu Al Doilea Război Mondial. ”Rusia, o benzinărie care are bomba atomică”
Borrell: Crimele de război din Ucraina, comparabile cu Al Doilea Război Mondial. ”Rusia, o benzinărie care are bomba atomică”

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, spaniolul Josep Borrell, a apreciat că invadarea Ucrainei de către Rusia lasă în urmă "crime de război de proporţii istorice comparabile doar cu cele din al Doilea Război Mondial".

Zelenski observă progrese în privinţa garanţiilor de securitate occidentale pentru Ucraina
Zelenski observă progrese în privinţa garanţiilor de securitate occidentale pentru Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri noapte, în mesajul său video obişnuit, că observă progrese în căutarea sa de a obţine garanţii de securitate occidentale împotriva unei viitoare agresiuni din partea Rusiei, transmite dpa.

Locuitorii Moscovei, disperați din cauza atacurilor cu drone ale Ucrainei: ”Îmi doresc să se termine odată”
Locuitorii Moscovei, disperați din cauza atacurilor cu drone ale Ucrainei: ”Îmi doresc să se termine odată”

În Ucraina continuă încleștarea pe viață și pe moarte între ucraineni și ruși, în sudul și în estul țării. Ucrainenii forțează principala linie de apărare rusă, cu speranța că vor reuși să spargă frontul cât mai repede.

VIDEO. Vizită neașteptată a lui Vladimir Putin, după ce Ucraina a anunțat oficial succese în contraofensiva sa
VIDEO. Vizită neașteptată a lui Vladimir Putin, după ce Ucraina a anunțat oficial succese în contraofensiva sa

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a vizitat pe comandantul ''operaţiunii militare speciale'' a Rusiei din Ucraina, generalul Valeri Gherasimov, şi pe alţi comandanţi militari importanţi, a anunţat sâmbătă Kremlinul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Reușite pe frontul sudic pentru Ucraina, care a primit un nou ajutor militar important pentru contraofensivă
Reușite pe frontul sudic pentru Ucraina, care a primit un nou ajutor militar important pentru contraofensivă

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat vineri anunţurile privind noi pachete de ajutor militar din partea aliaţilor, necesare pentru a impulsiona contraofensiva ucraineană pe frontul de est şi mai ales în sud.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.