Momentul în care un tânăr se trezește la propria înmormântare. Reacția familiei

Momentul în care un tânăr se trezește la propria înmormântare. Ce reacție a avut familia
iStock

Un bărbat din India, care a fost declarat mort, s-a trezit la propria înmormântare, cu scurt timp înainte să fie îngropat.

Mohammad Furqan, în vârstă de 20 de ani a fost declarat mort de cadrele medicale din India. Însă a reușit să își surprindă toți cunoscuții și apropiații, în momentul în care s-a trezit, cu puțin timp înainte de a fi înmormântat.

Apoi, bărbatul a fost transportat de urgență la spital. Mohammad a fost inconștient de pe 21 iunie, după ce a fost implicat într-unaccident, potrivit Fox News

După toate cele întâmplate, familia bărbatului s-a declarat traumatizată, pentru că nu numai că l-au văzut fără viață, dar apoi s-a și trezit la propria înmormântare.

”Eram devastați și ne-am pregătit pentru înmormântare, iar la un moment dat, unul dintre noi și-a dat seama că ceva se mișcă în interiorul cosciugului. Apoi, l-am dus de urgență la spital, unde doctorii ne-au spus că era viu în tot acest timp”, a spus fratele lui Mohammad.

Citește și
motociclist
Un motociclist a murit într-un accident în Pasajul Unirii din București

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Cazul primarului mort în spital.
Cazul primarului mort în spital. "Medicii îşi pătează numele dacă vin aici"

Caz dureros într-un spital din România: primarul unei comune a murit chiar într-o unitate medicală din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, unde nu a găsit nici un medic să îl ajute.

Un motociclist a murit într-un accident în Pasajul Unirii din București
Un motociclist a murit într-un accident în Pasajul Unirii din București

Un motociclist şi-a pierdut viaţa joi seara într-un accident care a avut loc în Pasajul Unirii, a informat Brigada Rutieră Bucureşti.

Un primar din Botoșani a murit în spital. Un medic era în concediu, celălalt plecase
Un primar din Botoșani a murit în spital. Un medic era în concediu, celălalt plecase

Caz şocant într-un spital din România. Primar unei comune a murit chiar într-o unitate medicală din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, după ce s-a dus acolo să ceară ajutor.

Erupţia vulcanului Stromboli din Italia. Un mort şi mai mulţi răniţi
Erupţia vulcanului Stromboli din Italia. Un mort şi mai mulţi răniţi

O puternică erupție s-a produs pe insula vulcanică Stromboli, situată în Mediterana, la nord de Sicilia. Un excursionist a murit și alți câțiva au fost răniți, niciunul grav, însă.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.