Moscova ameninţă cu represalii după atacul ucrainenilor asupra oraşului rusesc Kursk, soldat cu 13 răniţi

tanc t64 ucraina, tanc ucraina
Getty

Rusia a ameninţat cu represalii după recentele lovituri ucrainene, în special un atac în noaptea de sâmbătă spre duminică, soldat cu 13 răniţi în oraşul rusesc Kursk, centrul istrativ al regiunii ruse cu acelaşi nume, relatează Presse.

"Comanditarii şi autorii acestor crime, inclusiv supervizorii lor din străinătate, vor trebui să dea socoteală. Un răspuns sever din partea forţelor armate ruse nu se va lăsa aşteptat", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, pe Telegram.

Autorităţile ruse au recunoscut duminică o scurtă incursiune ucraineană în districtul Belovski din regiunea Kursk, la graniţa cu Sudja vecină, pe unde trupele ucrainene au intrat marţi în Rusia, fără a fi respinse până acum, notează EFE.

"Ieri (sâmbătă) a fost înregistrată intrarea unui grup subversiv ucrainean pe teritoriul raionului Belovski, dar apărătorii noştri au reuşit să stabilizeze situaţia", a scris guvernatorul interimar al Kurskului, Alexei Smirnov, pe contul său de Telegram.

El a asigurat că în prezent "nu există lupte" în zonă şi că trupele ruse fac "tot ce este necesar pentru a proteja populaţia civilă".

Citește și
Vladimir Putin și Papa Leon
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

"Este important să nu vă panicaţi. Cei care doresc să părăsească districtul în mod voluntar, o pot face", a transmis Smirnov, care a făcut apel la localnici să eze autorităţile locale sau să apeleze o linie telefonică specială pentru a afla despre posibilităţile de evacuare.

Noaptea trecută, mai mulţi bloggeri militari ruşi au relatat despre intrarea trupelor regulate ucrainene în districtul Belovski cu arme grele, informaţie care a fost ulterior retractată chiar de ei înşişi.

Potrivit datelor oficiale, cel puţin 76. 000 de persoane au părăsit satele din apropierea frontierei ucrainene din regiunea Kursk începând de marţi, dar media independentă rusă The Insider susţine că această cifră nu corespunde realităţii, argumentând că este mult mai mare decât întreaga populaţie a zonelor în care au loc luptele şi reprezentând mai mult de jumătate din populaţia tuturor zonelor de graniţă.

În acelaşi timp, autorităţile dintr-o altă regiune de frontieră, Belgorod, au raportat de asemenea duminică că populaţia unor sate de la graniţa cu Kursk a fugit de teama intensificării atacurilor ucrainene.

Ucraina, la rândul ei, a cerut evacuarea a cel puţin 20.000 de civili din regiunea ucraineană Sumî, situată la frontiera cu regiunea rusă Kursk.

Duminică dimineaţă, Ministerul rus al Apărării a publicat noi imagini care ar arăta o lovitură asupra unei coloane de vehicule blindate ucrainene în regiunea Kursk, precum şi distrugerea unui tanc, potrivit AFP,care scrie că luptele continuă şi duminică în această regiune rusă.

După mai multe zile de tăcere cu privire la incursiune, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut-o pentru prima dată în discursul său zilnic de sâmbătă seara, afirmând că Kievul încearcă să "mute războiul pe teritoriul agresorului".

Ca răspuns la acest atac, Rusia a trimis întăriri în zonă şi a instituit regim "antiterorist" în trei regiuni de la frontiera cu Ucraina, inclusiv în Kursk, iar de regulă de astfel de operaţiuni se ocupă Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi nu armata.

Într-un interviu acordat sâmbătă seara pentru AFP, un responsabil ucrainean din domeniul securităţii a declarat că incursiunea a avut ca scop iniţial "dislocarea" forţelor ruse din regiunile ucrainene Harkov (nord-est) şi Donbas (est) pentru a reduce presiunea asupra trupelor Kievului, care sunt depăşite numeric şi nu dispun de suficiente muniţii.

Dar, pentru moment, incursiunea nu pare să fi influenţat situaţia de pe frontul de est, a recunoscut acest oficial.

"În principiu, situaţia nu s-a schimbat. Presiunea lor în Est continuă, ei nu îşi retrag trupele din acea zonă", chiar dacă "intensitatea" atacurilor ruseşti pe frontul de est a "scăzut puţin", a spus el.

Mai devreme sau mai târziu, potrivit acestuia Rusia va "opri" trupele ucrainene în regiunea Kursk, dar daca "după o anumita perioada de timp nu va reuşi să recucerească aceste teritorii, ele ar putea fi utilizate în scopuri politice", de exemplu, în timpul negocierilor de pace, a adăugat oficialul respectiv.

Cu toate acestea, el a declarat că atacul "i-a luat prin surprindere pe ruşi" şi "a ridicat moralul, cel al armatei ucrainene, al statului şi al societăţii", epuizate de doi ani şi jumătate de invazie.

În acelaşi interviu acordat sub rezerva anonimatului, oficialul ucrainean a declarat că Rusia pregăteşte un atac masiv cu rachete împotriva "centrelor de decizie" din Ucraina ca represalii la ofensiva din regiunea Kursk.

Aliaţii occidentali ai Ucrainei au fost preveniţi în legătură cu această incursiune, susţine el.

"Având în vedere că armament occidental a fost utilizat în mod intens" în această operaţiune, "partenerii noştri occidentali au participat indirect la planificarea ei", a declarat responsabilul citat de AFP.

Casa Albă a declarat miercuri că a at Ucraina pentru a afla mai multe despre "obiectivele" incursiunii.

De asemenea, oficialul ucrainean a asigurat că trupele ucrainene respectă dreptul internaţional umanitar în cadrul incursiunii şi că nu au nicio intenţie de a anexa zonele pe care le ocupă în prezent. "Nu există nicio idee de anexare... Acţionăm în strictă conformitate cu dreptul internaţional", a asigurat el.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit Papei Leon pentru disponibilitatea de a ajuta la soluționarea conflictului din Ucraina și i-a transmis că regimul de la Kiev este hotărât să „escaladeze” războiul, a anunțat Kremlinul miercuri.

Prințul Harry vrea să-și schimbe numele de familie. Cum ar vrea să se numească
Prințul Harry vrea să-și schimbe numele de familie. Cum ar vrea să se numească

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au analizat posibilitatea de a-şi schimba numele de familie în Spencer, în contextul întârzierilor de mai multe luni care au trecut până când cei doi copii ai lor au primit paşapoarte britanice.

Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride să se desfășoare pe un hipodrom din Budapesta
Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride să se desfășoare pe un hipodrom din Budapesta

Ministrul Justiției din Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride, interzisă pe străzile din Budapesta, să se desfășoare pe un hipodrom din capitala Ungariei. Demnitarul consideră că astfel copiii nu vor mai putea intra în cu participanții.

 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.