Moscova îi răspunde lui Zelenski: N-a citit bine ce a spus Putin. Întâi negocieri despre cauzele războiului, după altceva

maria zaharova
AFP

Replică cinică a Moscovei la adresa lui Zelenski: N-a citit bine transcriptul declaraţiilor lui Putin. Întâi negocieri despre cauzele războiului, apoi vorbim de încetarea focului

Reprezentanţii Preşedinţiei ucrainene au citit prost transcrierea declaraţiei preşedintelui rus Vladimir Putin, judecând după reacţia lor la propunerea de reluare a negocierilor directe pe 15 mai, la Istanbul, a declarat duminică pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Judecând după reacţia de la Bankova (sediul Preşedinţiei ucrainene - n.r.), transcrierea declaraţiei preşedintelui rus a fost prost citită acolo”, a spus Maria Zaharova, subliniind că propunerea lui Putin a fost comentată şi susţinută de„ sute de politicieni şi mass-media din lume”.

Zaharova a subliniat că liderul rus a exprimat clar necesitatea unui proces de negociere privind cauzele profunde ale războiului. „Numai după aceea va fi posibil să se vorbească despre o încetare a focului”, a punctat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns duminică cu prudenţă la propunerea liderului rus Vladimir Putin de a purta rapid discuţii directe pentru a pune capăt războiului, afirmând că Kievul este dispus să discute, dar numai după ce Moscova va fi de acord cu o încetare a focului.

Citește și
Elon Musk face angajări pentru DOGE. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

DE CE A APĂRUT PUTIN ÎN TOIUL NOPŢII LA TELEVIZIUNE

 

Putin şi-a făcut propunerea într-o declaraţie televizată de la Kremlin, susţinută la ora 1:30 noaptea, care a coincis cu o oră de maximă audienţă în SUA, unde preşedintele Donald Trump a presat ambele părţi să accepte un armistiţiu de cel puţin 30 de zile şi să pună capăt războiului care se desfăşoară de mai bine de trei ani.

Volodimir Zelenski i-a cerut omologului de la Kremlin să declare o încetare a focului începând de luni, 12 mai, înainte de a se aşeza la masa negocierilor. „Primul pas în încheierea cu adevărat a oricărui război este încetarea focului. Nu are niciun rost să continuăm crimele nici măcar pentru o singură zi”, a punctat Volodimir Zelenski într-o postare pe reţelele sociale.

„Încetarea necondiţionată a focului nu este precedată de negocieri, prin definiţie”, a reacţionat şi preşedintele z Emmanuel Macron, vorbind cu jurnaliştii la coborârea din tren în oraşul polonez Przemysl, la întoarcerea din vizita sa în Ucraina, potrivit info. „Cred că acest lucru este inacceptabil pentru ucraineni, deoarece ei nu pot accepta negocieri în timp ce continuă să fie bombardaţi”, a explicat el.

Preşedintele american a salutat, într-o postare pe Truth Social, „o potenţială zi măreaţă” în urma propunerii liderului rus, dar şi el a menţionat încetarea luptelor. „Gândiţi-vă la sutele de mii de vieţi care vor fi salvate odată cu sfârşitul, sperăm, al acestei interminabile «băi de sânge» (...) Voi continua să lucrez cu ambele părţi pentru a mă asigura că acest lucru se întâmplă”, a promis şeful Casei Albe.

Pe teren, imediat după expirarea armistiţiului unilateral declarat de Vladimir Putin pentru trei zile cu ocazia Zilei Victoriei, Moscova a trimis după miezul nopţii roiuri de drone - peste 100, potrivit armatei ucrainene a aerului - vizând mai multe regiuni din Ucraina.

PUTIN NU ESTE DISPUS LA NICIO CONCESIE

 

Potrivit Reuters, Iuri Uşakov, consilier superior al Kremlinului, a subliniat, într-o discuţie cu presa, că preşedintele Putin vrea ca negocierile de la Istanbul să ia în considerare atât un proiect de acord de pace abandonat în martie 2022, cât şi situaţia actuală de pe teren - ceea ce înseamnă că Kievul ar trebui să fie de acord cu neutralitatea permanentă în schimbul unei garanţii de securitate şi să accepte faptul că Rusia controlează zone întinse din Ucraina.

Propunerea lui Putin a venit la câteva ore după ce marile puteri europene i-au cerut sâmbătă, la Kiev, să fie de acord cu o încetare necondiţionată a focului de 30 de zile, riscând altfel să se confrunte cu noi sancţiuni „masive”.

Kremlinul a respins ceea ce a declarat a fi o încercare de a impune „ultimatumuri”.

Putin susţine că Rusia a propus mai multe armistiţii, inclusiv un moratoriu privind lovirea instalaţiilor energetice, un armistiţiu de Paşte şi, mai recent, un armistiţiu de 72 de ore în timpul festivităţilor care marcau 80 de ani de la victoria sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial.

Niciuna dintre aceste încetări ale focului nu a fost convenită între cele două părţi, iar fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că a continuat să atace în forţă în timpul presupuselor perioade de armistiţiu.

„Propunerea noastră, aşa cum se spune, este pe masă”, a declarat Putin sâmbătă noapte. „Decizia aparţine acum autorităţilor ucrainene şi „sponsorilor” lor, care sunt ghidaţi, se pare, de ambiţiile lor politice personale, şi nu de interesele popoarelor lor”, a declarat Putin într-o aluzie acidă la adresa europenilor.

Putin, ale cărui forţe controlează o cincime din Ucraina şi avansează, a rămas ferm în condiţiile sale pentru încheierea războiului, în ciuda presiunii publice şi private din partea lui Trump şi a avertismentelor repetate din partea puterilor europene.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, s-a întâlnit miercuri la Pentagon cu miliardarul Elon Musk. Pentru magnatul apropiat de preşedintele Donald Trump a fost a doua vizită la sediul Departamentului Apărării Statelor Unite.

Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini
Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini

Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că l-a ales pe generalul de divizie David Zini drept viitorul şef al Agenţiei de securitate internă (Shin Bet), sfidând interdicţia impusă cu o zi înainte de procuroarea generală a statului, relatează AFP.

 

Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970
Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970

Parlamentul danez a adoptat joi o lege care creşte vârsta de pensionare la 70 de ani începând cu 2040, de la 67 de ani, cât este în prezent, relatează AFP.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.