The Guardian: Moscova permite evacuarea civililor din Ucraina doar în Belarus și Rusia

ucraina
AFP

Moscova vrea să permită evacuarea civililor din calea războiului din Ucraina doar în Belarus și Rusia, fapt care a stârnit furia Kievului, scrie The Guardian.

Coridoarele de evacuare vor permite civililor să se îndrepte către teritorii non-ucrainene, coridorul de la Kiev ducând spre Belarus, în timp ce civililor din Harkov li se va permite să meargă doar în Rusia, potrivit hărților publicate de agenția de presă RIA, scrie The Guardian.

Rusia va realiza, de asemenea, un pod aerian pentru a duce ucrainenii de la Kiev în Rusia, a anunțat ministerul rus al Apărării.

Kiev: Evacuarea cetăţenilor ucraineni în Rusia şi Belarus, "complet imorală"

Propunerea Moscovei ca plecarea cetăţenilor ucraineni din oraşele asediate de forţele ruse să se facă prin culoare umanitare cu condiţia ca aceştia să ajungă în Rusia sau în Belarus este "complet imorală", a comunicat luni un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Civililor ucraineni trebuie să li se permită să-şi părăsească locuinţele prin teritoriul ucrainean, a declarat el, acuzând Rusia că a împiedicat în mod deliberat tentativele anterioare de evacuare.

Citește și
Nicolae Ciuca
Ciucă: Trei companii şi două persoane din Rusia identificate în România, care finanțau Moscova, supuse sancțiunilor UE

"Este o propunere complet imorală. Suferinţa oamenilor este utilizată pentru a crea imaginea televizată dorită. Aceştia sunt cetăţeni ucraineni, ei trebuie să aibă dreptul să fie evacuaţi prin teritoriul Ucrainei", a declarat acelaşi purtător de cuvânt.

"Aceasta este o opţiune inacceptabilă pentru deschiderea de coridoare umanitare. Oamenii noştri nu vor merge în Belarus pentru a zbura apoi în Federaţia Rusă cu avionul", a spus Irina Vereşciuk, ministrul reintegrării teritoriilor ocupate temporar ale Ucrainei, adăugând că autorităţile ruse manipulează în numele preşedintelui z Emmanuel Macron deschiderea de coridoare umanitare, potrivit Gordon.ua.

"Luni, la 01:30, am primit o scrisoare din partea Federaţiei Ruse, în care ne propunea, ţinând cont de solicitarea personală a preşedintelui z Emmanuel Macron, să fie declarat un regim de încetare a focului de la ora 10:00 şi deschiderea câtorva coridoare umanitare", a afirmat ea.

Civilii chemaţi de ruşi să fie evacuaţi din Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî "nu se vor deplasa în Belarus pentru a lua avionul ca să meargă în Rusia", a afirmat Vereşciuk, citată de AFP.

Armata rusă anunţase mai devreme deschiderea mai multor culoare umanitare şi instituirea unei încetări a focului locale, începând cu 07:00 GMT, pentru evacuarea civililor din capitala Kiev, din Harkov - al doilea oraş ca mărime din Ucraina, din portul asediat Mariupol şi din localitatea Sumî, situat în apropierea frontierei ruse.

Cele patru oraşe erau şi luni scena unor confruntări violente.

Un culoar umanitar trebuie să fie organizat, conform Ministerului rus al Apărării, între capitala Kiev şi oraşul belarus Gomel, nu departe de frontiera ucraineană.

În conferinţa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konaşenko, a afirmat că încetări ale focului pentru a asigura evacuările au început la 07:00 GMT.

Refuzul Kievului cu privire privire la culoarele umanitare propuse de Moscova intervine în timp ce o a treia rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia ar urma să aibă loc luni, potrivit Kievului.

În acest weekend, două tentative de evacuare a civililor din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, au eşuat, Kievul şi Moscova acuzându-se reciproc de încălcarea condiţiilor de evacuare.

Franţa nu a cerut deschiderea culoarelor umanitare în Ucraina spre Rusia şi Belarus, aşa cum a propus Moscova, a declarat luni preşedinţia ză, insistând asupra necesităţii "respectării dreptului internaţional", în special în ceea ce priveşte protecţia populaţiei civile, potrivit AFP.

A doua zi după o convorbire telefonică între preşedintele z Emmanuel Macron şi omologul său rus Vladimir Putin, Palatul Elysee subliniază că cererea Parisului "ca şi a restului aliaţilor şi partenerilor este ca ofensiva rusă să înceteze".

Dar "atât timp cât ofensiva este în curs, căci ruşii refuză să-i pună capăt", trebuie "respectat dreptul internaţional umanitar, protecţia populaţiilor civile şi acordarea de ajutor", adaugă preşedinţia ză.

Emmanuel Macron i-a spus lui Vladimir Putin că "aceasta înseamnă că protecţia civililor trebuie să fie organizată şi că accesul umanitar trebuie să fie permis", potrivit unui consilier, amintind "de fiecare dată că Rusia poartă război în Ucraina şi nu Ucraina în Rusia".

Palatul Elysee a mai subliniat că preşedintele Macron nu a cerut deschiderea unor culoare umanitare spre Rusia, în timp ce armata rusă a anunţat instituirea încetării focului pe plan local pentru a evacua civil din oraşele ucrainene Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî, ţinta unor lupte violente.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 12. Kievul doreşte convorbiri directe între Zelenski şi Putin
Război în Ucraina, ziua 12. Kievul doreşte convorbiri directe între Zelenski şi Putin

Război în Ucraina, ziua 12. Oraşul Irpin din apropiere de Kiev este bombardat cu înverșunare. Cel puțin opt civili au fost uciși. Iar e rușii se pregătesc să dea asaltul asupra capitalei Kiev.

Ciucă: Trei companii şi două persoane din Rusia identificate în România, care finanțau Moscova, supuse sancțiunilor UE
Ciucă: Trei companii şi două persoane din Rusia identificate în România, care finanțau Moscova, supuse sancțiunilor UE

Primul ministru Nicolae Ciucă afirmă că trei companii şi două persoane fizice din Rusia, identificate ca alimentând financiar puterea de la Moscova, au fost identificate şi supuse sancţiunilor stabilite la nivelul Uniunii Europene.

Trump, în glumă: SUA ar trebui să-i bombardeze pe ruşi cu avioane pe care să pună drapelul Chinei,
Trump, în glumă: SUA ar trebui să-i bombardeze pe ruşi cu avioane pe care să pună drapelul Chinei, "până o ia mama naibii"

Fostul preşedinte american Donald Trump a glumit într-un discurs în faţa a circa 200 de donatori ai Partidului Republican că SUA ar trebui să bombardeze Rusia cu avioane americane pe care să fie pus drapelul Chinei, a informat duminică The Washington Post

Moscova a transmis ONU, OSCE şi CICR că urmează să deschidă mai multe culoare umanitare
Moscova a transmis ONU, OSCE şi CICR că urmează să deschidă mai multe culoare umanitare

Armata rusă anunţă că va deschide mai multe culoare umanitare şi că instaurează armistţii locale în vederea evacuării civililor din oraşele ucranene Harkov, Kiev şi Sumî, devastate de confruntări armate violente.

Războiul din Ucraina va fi ”catastrofal” pentru alimentația globală, avertizează o companie
Războiul din Ucraina va fi ”catastrofal” pentru alimentația globală, avertizează o companie

Războiul din Ucraina va produce un șoc asupra aprovizionărilor globale și costului alimentelor, a declarat șeful uneia dintre cele mai mari companii de îngrășăminte din lume.  

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.