Motivul pentru care Putin a schimbat avionul prezidenţial pe un tren special blindat, după ce a invadat Ucraina

vladimir putin
Profimedia

Vladimir Putin a schimbat avionul prezidenţial pe un tren special blindat pentru călătoriile în ţară din raţiuni de securitate, relatează The Moscow Times, potrivit Agerpres.

Acest tren a fost construit încă în anii 2014-2015, dar nu a trezit prea mult interes din partea lui Putin până în momentul în care Kremlinul a început să se pregătească de invadarea Ucrainei. Şeful statului a început să călătorească în mod regulat cu trenul blindat în a două jumătate a anului 2021, când armata rusă a început să-şi concentreze efectivele la frontiera cu Ucraina, scrie The Moscow Times, citând o anchetă a jurnaliştilor de la Centrul media independent "Dosie" (Dossier Center).

Dorinţa lui Putin de a folosi acest tren blindat se explică prin interesul de a păstra secrete călătoriile sale, notează jurnaliştii de la Dosie: zborul unei aeronave poate fi urmărit cu ajutorul a numeroase servicii de internet publice, în timp ce pentru trenuri nu există un mecanism similar.

Diferenţa dintre trenul preşedintelui rus şi un tren normal de pasageri e că acesta este blindat, orarul său este ajustat special la programul lui Putin, iar garnitura se deplasează cu viteza maximă şi fără oprire.

„După ce a început războiul în februarie-martie, Putin a început din ce în ce mai frecvent să circule cu trenul blindat, mai ales pentru a ajunge la reşedinţa sa din Valdai", afirmă un interlocutor al publicaţiei citate.

Citește și
vladimir putin
Vladimir Putin va susține discursul către naţiune pe 21 februarie

Garnitura are un vagon cu un dormitor şi un birou, un vagon pentru însoţitori şi un vagon pentru comunicaţiile speciale.

Despre existenţa acestui tren blindat se ştia demult, în 2019, premierul de atunci Dmitri Medvedev organizase o şedinţă de guvern la bordul său. La acea vreme, Putin se folosea foarte rar de el, ultima oară călătorise cu acesta în 2012.

Trei ani mai târziu, o garnitură nouă a fost pregătită pentru preşedintele rus.

Trenul lui Putin se deosebeşte de un tren de pasageri obişnuit şi prin aspectul său: are mai multe antene, iar vagoanele sunt trase de trei locomotive simultan.

Vagoanele în sine au şase axe, ceea ce indică faptul că sunt blindate. În plus, trenul poartă emblema Grand Service Express, o companie deţinută de o rudă a lui Iuri Kovalciuk, un prieten apropiat al lui Putin.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un an de război. Momentele emoționante cu refugiații ucraineni la granițe, care fugeau de invazia Rusiei | GALERIE FOTO
Un an de război. Momentele emoționante cu refugiații ucraineni la granițe, care fugeau de invazia Rusiei | GALERIE FOTO

Calvarul ucrainenilor a început pe 24 februarie 2022, dată la care Rusia a invadat Ucraina, acțiune despre care președintele rus Vladimir Putin a declarat că este o „operațiune specială militară”.

Vladimir Putin va susține discursul către naţiune pe 21 februarie
Vladimir Putin va susține discursul către naţiune pe 21 februarie

Preşedintele rus, Vladimir Putin, îşi va susţine discursul anual despre starea naţiunii, în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (Duma de Stat, camera inferioară, şi Consiliul Federaţiei, camera superioară) la 21 februarie.

Vladimir Putin ar fi implicat direct în prăbușirea zborului MH17 în Ucraina. Ar fi autorizat transferul sistemului de rachete
Vladimir Putin ar fi implicat direct în prăbușirea zborului MH17 în Ucraina. Ar fi autorizat transferul sistemului de rachete

Anchetatorii internaţionali care investighează doborârea avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines (zborul MH17) deasupra estului separatist pro-rus al Ucrainei în 2014 au anunţat miercuri suspendarea anchetei.

Rusul care a ținut în mână craniul unui ucrainean mort și a cerut ca civilii să fie uciși, împușcat mortal
Rusul care a ținut în mână craniul unui ucrainean mort și a cerut ca civilii să fie uciși, împușcat mortal

Un mercenar al președintelui Vladimir Putin care „a fluturat cu craniul unui ucrainean mort” și a cerut ca civilii să fie uciși a fost împușcat mortal într-un atac „misterios”, scrie Daily Mail.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.