Negocieri pentru reducerea taxelor vamale, pornite de 50 de țări, după decizia lui Donald Trump

donald trump
AFP

Peste 50 de ţări au at SUA pentru a începe negocieri asupra taxelor vamale, a declarat consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, după ce măsurile economice dure au fost anunțate miercuri de președintele SUA.

Potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres, țările care au propus negocieri „fac acest lucru întrucât înţeleg că vor suferi o bună parte din aceste taxe vamale", a spus la postul ABC consilierul economic al Casei Albe. Acesta a negat teoria conform căreia Trump a impus taxele vamale pentru a prăbuşi pieţele financiare şi a determina astfel Rezerva Federală să reducă rata dobânzii, el contestând de asemenea teza că aceste noi taxe vamale vor penaliza în principal economia americană. „Nu cred că vom vedea un efect major asupra consumatorilor în Statele Unite", a apreciat consilierul prezidenţial.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10%, la care pentru zeci de ţări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din SUA şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA. De exemplu, pentru produsele importate din ţările UE, taxele vamale percepute de SUA vor fi de 20%, iar pentru cele importate din China de 34%.

Pentru oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, taxele vamale percepute de SUA sunt de 25%. Ordinul lui Trump prevede exceptarea mai multor categorii de produse de la aplicarea acestor taxe vamale, printre acestea numărându-se petrolul, gazul, alte materii prime şi semiconductorii. Pe lista cu noile taxe vamale percepute de SUA nu se regăsesc Rusia, Belarus, Cuba şi Coreea de Nord, ţări puternic sancţionate şi al căror comerţ cu SUA este redus.

De ce Rusia nu e taxată

Dar majoritatea economiştilor se aşteaptă ca aceste noi taxe percepute produselor importate în SUA să provoace o accelerare a inflaţiei şi să diminueze consumul.

Citește și
trump netanyahu
Benjamin Netanyahu merge la Casa Albă pentru o serie de discuții cu Donald Trump. Curtea Penală Internațională, pe agendă

„Ar putea exista creşteri de preţuri", a is totuşi consilierul Kevin Hassett, el subliniind însă obiectivele pentru care au fost impuse aceste taxe vamale, respectiv „tratarea corectă a lucrătorilor" americani, protejarea lor în faţa concurenţei neloiale, diminuarea imensului deficit comercial al SUA şi reindustrializarea acestei ţări, care a pierdut numeroase capacităţi productive întrucât globalizarea şi liberalizarea comerţului internaţional au încurajat companiile să-şi delocalizeze producţia către ţări cu costuri mai reduse.

Întrebat de ce Rusia nu se află pe lista ţărilor taxate, consilierul economic al lui Trump a indicat spre discuţiile în desfăşurare cu Moscova şi Kievul asupra încheierii războiului în Ucraina. „Cred că preşedintele a luat decizia de a nu amesteca cele două chestiuni", dar aceasta nu înseamnă că Rusia va fi tratată în mod diferit”, a menţionat Kevin Hassett.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Tarifele impuse de Trump vor mări costurile pentru pantofi și haine importate din Asia. Cât vor plăti oamenii pe produse
Tarifele impuse de Trump vor mări costurile pentru pantofi și haine importate din Asia. Cât vor plăti oamenii pe produse

Pantofii sport, blugii şi tricourile noi vor costa probabil familiile americane mult mai mult în această toamnă dacă tarifele pe care preşedintele Donald Trump le-a impus principalilor exportatori intră în vigoare conform planului, scrie AP.

Benjamin Netanyahu merge la Casa Albă pentru o serie de discuții cu Donald Trump. Curtea Penală Internațională, pe agendă
Benjamin Netanyahu merge la Casa Albă pentru o serie de discuții cu Donald Trump. Curtea Penală Internațională, pe agendă

Premierul israelian Benjamin Netanyahu va avea luni o întrevedere cu preşedintele american Donald Trump, la Casa Albă, şi va aborda o serie de dosare, de la tarifele vamale la problema Iranului, a anunţat biroul său de presă.

În fața amenințărilor lui Donald Trump, Iranul respinge negocierile directe: „Nu ar avea niciun sens”
În fața amenințărilor lui Donald Trump, Iranul respinge negocierile directe: „Nu ar avea niciun sens”

Teheranul respinge orice dialog direct cu SUA, estimând că acesta „nu ar avea niciun sens”, în momentul în care Donald Trump sugerează negocieri fără intermediari şi ameninţă cu bombardarea Iranului în cazul în care diplomaţia va eşua.

istrația Trump critică economia României. Sectoarele în care Casa Albă a găsit probleme. Reproșurile aduse
istrația Trump critică economia României. Sectoarele în care Casa Albă a găsit probleme. Reproșurile aduse

Unul dintre rapoartele oficiale în baza cărora Donald Trump a decis să impună tarife de import „reciproce” multor țări, inclusiv României, indică problemele pe care acestea le creează economiei americane.

„Oops”. Trump a publicat un videoclip cutremurător cu un atac mortal în Yemen. Ținta rachetelor americane | VIDEO
„Oops”. Trump a publicat un videoclip cutremurător cu un atac mortal în Yemen. Ținta rachetelor americane | VIDEO

Preşedintele american Donald Trump a publicat, vineri, pe reţeaua sa de socializare Truth o înregistrare video care pretinde că arată zeci de luptători houthi ucişi într-un atac american în Yemen, subtitrată cu un "oops", informează AFP.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.