Nivel record al ratei deceselor cauzate de Covid în Noua Zeelandă

coronavirus
Getty

Numărul deceselor cauzate de Covid a ajuns la 151 în săptămâna de dinainte de 16 iulie, un nivel record, iar în ultimele 24 de ore, 26 de persoane au murit din cauza Covid-ului, relatează Reuters, scrie News.ro. 

Decesele cauzate de virus au ajuns la 151 în cele şapte zile dinainte de 16 iulie, faţă de 115, cel mai mare număr de decese, în în martie, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii. În ultimele 24 de ore, 26 de persoane au murit din cauza Covid, toate în vârstă de peste 60 de ani, a anunţat, vineri, ministerul într-un comunicat.

Noua Zeelandă, care are o populaţie de 5,1 milioane de oameni, se luptă cu subvarianta Omicron BA.5. În ultimele şapte zile, au fost raportate 64.780, deşi autorităţile spun că multe cazuri pozitive nu sunt raportate.

Considerată un model pentru prevenirea infecţiei cu Covid, răspunsul rapid al Noii Zeelande la pandemie şi izolarea sa geografică au menţinut-o în mare măsură în siguranţă până la sfârşitul anului trecut.

Guvernul a renunţat anul acesta la politica zero Covid, după ce mare pare din cetăţeni s-au vaccinat, iar de atunci, virusul a început să se răpândească.

Citește și
coronavirus
Nivel record de cazuri zilnice de COVID în Tokyo: Peste 30.000 de cazuri raportate pentru prima dată

Departamentele de urgenţă, cabinetele generale şi centrele medicale sunt sub presiune. Cu toate acestea, datele Ministerului Sănătăţii arată că nivelurile de spitalizare rămân sub cele observate în perioada de vârf din martie.

Guvernul rezistă presiunii unor medici pentru a restabili restricţiile la adunările publice sau pentru a impune purtarea măştilor în şcoli.

Cu toate acestea, Ministrul Educaţiei, Iona Holsted, a declarat joi că ministerul a sfătuit şcolile să impună purtarea măştilor pe cât posibil atunci când copiii se întorc din vacanţă săptămâna viitoare.
”Înţelegem că implementarea politicilor privind măştile poate fi o provocare, dar vă rugăm să luaţi măsuri pentru a vă consolida politica de purtare a măştilor cât mai curând posibil”, a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Se redeschide spitalul de campanie pentru cazurile de Covid din Timișoara. Numărul îmbolnăvirilor, în creştere
Se redeschide spitalul de campanie pentru cazurile de Covid din Timișoara. Numărul îmbolnăvirilor, în creştere

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu (PSD), a solicitat redeschiderea Spitalul modular de campanie pentru cazurile de Covid de pe Stadionul CFR din Timişoara, din cauza numărului tot mai mare de îmbolnăviri din ultimele zile.

Nivel record de cazuri zilnice de COVID în Tokyo: Peste 30.000 de cazuri raportate pentru prima dată
Nivel record de cazuri zilnice de COVID în Tokyo: Peste 30.000 de cazuri raportate pentru prima dată

Numărul cazurilor zilnice de coronavirus din Tokyo, Japonia, a atins un nivel record joi, fiind în peste 30.000 de cazuri pentru prima dată de la începutul pandemiei, relatează Reuters., conform news.ro.

Bilanț coronavirus: Peste 7.000 de cazuri de Covid-19, în în ultimele 24 de ore
Bilanț coronavirus: Peste 7.000 de cazuri de Covid-19, în în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost în 7.129 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 350 mai multe față de ziua anterioară.  

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.