Noi manifestații de amploare în Israel. Oamenii au protestat împotriva reformei judiciare, pentru a 18-a săptămână la rând

proteste israel
Getty

Zeci de mii de israelieni au protestat, sâmbătă seară, pentru a optsprezecea săptămână la rând, împotriva reformei judiciare promovate de guvernul Netanyahu.

"De 18 săptămâni ne luptăm pentru inima şi sufletul Israelului, pentru identitatea şi valorile sale: un stat Israel care este atât evreu, cât şi democratic cu drepturi egale, indiferent de religie, rasă sau gen", a spus fostul ministru de Externe al Israelului, Tzipi Livni, care a participat la marşul principal de la Tel Aviv.

Numai în acest oraş s-au strâns între 100.000 şi 150.000 de protestatari, potrivit presei israeliene, dar au existat alte marşuri în peste o sută de puncte din ţară.

"Israelul este statul întregului popor evreu, nu este un stat religios. Iar în statul poporului evreu, deciziile nu sunt luate de rabinat, ci de Înalta Curte de Justiţie", a subliniat ea, în discursul său, difuzat pe reţelele de socializare de unul dintre grupurile de protest.

Guvernul premierului Benjamin Netanyahu şi al partenerilor săi ultraortodocşi şi din mişcarea Sionismul Religios, cel mai de dreapta din istoria Israelului, au anunţat în ianuarie o reformă judiciară care urmăreşte să ofere executivului putere aproape totală asupra comitetului care numeşte judecători.

Citește și
israel
Zeci de mii de oameni au protestat, din nou, în stradă, împotriva guvernului condus de Beniamin Netanyahu. Care este motivul

În plus, atribuţiile Curţii Supreme ar fi reduse drastic, iar mulţi israelieni se tem că reforma va submina drepturile homosexualilor, femeilor sau arabilor israelieni şi că va acorda privilegii anumitor sectoare, cum ar fi evreii ultraortodocşi.

"Nu vei fi niciodată dictator"

La Tel Aviv, epicentrul obişnuit al protestelor, mii de oameni s-au adunat pe străzile importante şi, printre o mare de steaguri israeliene, au desfăşurat un banner uriaş cu profilul lui Netanyahu pe care scria "Nu vei fi niciodată dictator".

Între timp, sute de femei îmbrăcate în roz au bătut tobele la unison în timp ce fluturau steaguri israeliene vopsite în roz pentru a cere drepturi egale, la fel cum a făcut comunitatea LGBTQ cu steagul curcubeului.

"Anarhişti, plecaţi acasă!", au strigat unii contrademonstranţi proguvernamentali, care s-au adunat în oraşul Or Akiva, un bastion al partidului Likud al lui Netanyahu.

Manifestaţiile din această sâmbătă au loc la două zile după o altă zi de protest numită "Ziua egalităţii", tot împotriva reformei, dar care nu a adunat atât de mulţi oameni.

Demonstraţiile împotriva reformei justiţiei au loc în fiecare săptămână din ianuarie. Totodată, au loc şi marşuri proguvernamentale care au reunit zeci de mii de israelieni.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Criză politică în Israel. Bătăi între manifestanți și polițiști în fața locuinței lui Netanyahu | VID
Criză politică în Israel. Bătăi între manifestanți și polițiști în fața locuinței lui Netanyahu | VID

Criza politică din Israel se adâncește. Toate sindicatele din țară, dar și asociația oamenilor de afaceri au decretat grevă generală. Activitatea în aeroportul Ben Gurion este blocată, toate magazinele s-au închis, iar spitalele primesc doar urgențe.

Zeci de mii de oameni au protestat, din nou, în stradă, împotriva guvernului condus de Beniamin Netanyahu. Care este motivul
Zeci de mii de oameni au protestat, din nou, în stradă, împotriva guvernului condus de Beniamin Netanyahu. Care este motivul

Zeci de mii de protestatari au ieșit, din nou, în stradă, sâmbătă seară, în Israel, așa cum au făcut-o în repetate rânduri în ultimele trei luni.

Proteste în Israel față de modificările din sistemul judiciar. Președintele avertizează asupra unui colaps social – VIDEO
Proteste în Israel față de modificările din sistemul judiciar. Președintele avertizează asupra unui colaps social – VIDEO

Au fost proteste de amploare, luni, în Israel față de planul de reforme al premierului Benjamin Netanyahu privind sistemul judiciar. Președintele Isaac Herzog avertizează asupra unui colaps social, scrie CNN.

Atmosferă tensionată în Israel, după ce un ministru a vizitat un loc sfânt al musulmanilor. Hamas afirmă că e o ”crimă”
Atmosferă tensionată în Israel, după ce un ministru a vizitat un loc sfânt al musulmanilor. Hamas afirmă că e o ”crimă”

Vizita noului ministru israelian al securității naționale într-un loc sfânt pentru musulmani a provocat valuri de furie din partea palestinienilor și a unor țări arabe.  

Israel reia relațiile de securitate cu Turcia, după o ruptură de un deceniu
Israel reia relațiile de securitate cu Turcia, după o ruptură de un deceniu

Ministrul israelian al Apărării anunță o nouă eră în relațiile de securitate ale țării cu Ankara, după o ruptură de un deceniu.

 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.