Noi proteste anti-restricții în Germania. Mii de oameni care se opun vaccinării au ieşit în strada

protest, germania
Getty

Opozanţii măsurilor anti-coronavirus în vigoare au ieşit sâmbătă din nou în stradă în mai multe oraşe din Germania, iar în multe locuri s-au format contra-proteste, transmite dpa.

Câteva mii de persoane au protestat în Hamburg."Nu vaccinării obligatorii!" se putea scrie pe multe pancarte.

În prezent, în Germania se discută despre introducerea obligativităţii de vaccinare pentru anumite grupuri ale populaţiei.

Organizatorii au cerut în mod repetat participanţilor să rămână paşnici şi să poarte măşti. De vineri, în Hamburg a intrat în vigoare un regulament ce impune purtarea măştilor la demonstraţii.

Potrivit poliţiei, se aştepta o participare de aproximativ 8.000 de persoane la demonstraţia sub sloganul "Se întoarce roata. Jos mâinile de pe copiii noştri".

Citește și
calatori, turisti
Landurile din Germania cer suspendarea traficului dinspre Marea Britanie, din cauza Omicron

Autorităţile germane au început recent să introducă vaccinarea la copiii cu vârste mai mici.

Tinerii Socialişti, Tinerii Verzi şi grupuri de stângă au organizat contra-demonstraţii, la care, potrivit poliţiei, se aştepta o participare de aproape 1.000 de persoane.

Mii de germani care se opun vaccinării au ieşit deja în stradă în Hamburg în primele două week-end-uri din decembrie.

"Opriţi nebunia vaccinării"

La Berlin, în pofida interzicerii unei demonstraţii planificate, câţiva zeci de manifestanţi s-au adunat la Poarta Brandenburg. Participarea a fost redusă, printre ei aflându-se, potrivit poliţiei, numeroşi turişti care nu erau acolo pentru protest. Iniţial se anunţase că 2.000 de persoane vor mărşălui de la Poarta Brandenburg prin districtul guvernamental.

Tot sâmbătă, aproximativ 1.900 de persoane s-au adunat în centrul oraşului Schwerin din nordul Germaniei, potrivit poliţiei, în timp ce organizatorii au vorbit participarea a 2.300 de persoane. Printre demonstranţi se aflau multe familii cu copii. Pe pancarte se putea citi: "Opriţi nebunia vaccinării" şi "Cancelarului Scholz: Noi suntem linia roşie", o aluzie la declaraţia sa repetată conform căreia "nu există linii roşii" pentru limitarea pandemiei.

Parlamentul landului Mecklenburg-Vorpommern, a cărui capitală este Schwerin, a cerut vineri demonstraţii paşnice.

Au fost organizate demonstraţii şi în mai multe oraşe din sud-vestul Germaniei. În Freiburg, conform poliţiei, aproximativ 2.900 de participanţi au mărşăluit prin centrul oraşului sâmbătă după-amiază, în timp ce alţi 300 s-au adunat pentru o contra-demonstraţie. Manifestaţiile au fost, în mare parte, paşnice, aproape toţi protestatarii respectând reglementările.

Demonstranţi au mărşăluit şi prin centrul oraşelor Dusseldorf, Frankfurt şi Trier.

În câteva oraşe din Bavaria, s-au adunat, în fiecare, peste 1.000 de demonstranţi.

În Dresda, câteva sute de persoane au cerut ridicarea restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19. Protestul a fost organizat într-o coloană de maşini, alcătuită, conform informaţiilor furnizate de poliţie, din 185 de vehicule.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Omicron: Țările de Jos intră în carantină strictă. Restricții severe și în Germania, Marea Britanie și Franța
Omicron: Țările de Jos intră în carantină strictă. Restricții severe și în Germania, Marea Britanie și Franța

Restricțiile se înăspresc în Europa în fața noului val de Covid, alimentat de infectările cu tulpina Omicron.

Landurile din Germania cer suspendarea traficului dinspre Marea Britanie, din cauza Omicron
Landurile din Germania cer suspendarea traficului dinspre Marea Britanie, din cauza Omicron

Landurile din Germania au cerut guvernului central să înăsprească regulile de intrare în ţară pentru a limita răspândirea Omicron şi să suspende traficul dinspre Marea Britanie, extrem de afectată de această variantă a coronavirusului, relatează AFP.

Proteste în mai multe țări din Europa. 40.000 de persoane au contestat la Viena vaccinarea obligatorie
Proteste în mai multe țări din Europa. 40.000 de persoane au contestat la Viena vaccinarea obligatorie

Sâmbătă au fost proteste în mai multe ţări din Europa faţă de restricţiile impuse anti-Covid. În Luxemburg, unde au ieşit în stradă mai puţin de o mie de oameni, manifestația s-a transformat în violenţă.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.