Noul Guvern al Poloniei cere Germaniei despăgubiri pentru atrocităţile naziste din al Doilea Război Mondial

Radoslaw Sikorski
Agerpres

Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski cere Berlinului ”despăgubiri financiare” cu privire la atrocităţi naziste, o continuare a unor demersuri eşuate de a cere reparaţii ale precedentului Guvern de la Varşovia.

Radoslaw Sikorski, şeful diplomaţiei noului Guvern proeuropean al lui Donald Tusk, în post de la jumătatea lui decembrie, a făcut această cerere marţi, în prima sa vizită la Berlin de când se află în post, după o întâlnire cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock.

Întrebat de televiziunea germană Welt TV, după întâlnirea cu Annalena Baerbock, despre problema reparaţiilor cerute de către precedentul Guverm naţionalist şi populist PiS în schimbul ororilor nazuste, Radoslaw Sikorski a răspuns mai întâi că ”ceea ce a făcut Germania Poloniei în al Doilea Război Mondial a fost teribil şi crud”.

Ar fi util ca Germania ”să găsească un mod creativ de a exprima această suferinţă, de a-şi exprima regretul şi de a face ceva bun pentru persoanele care au supravieţuit acestei perioade”, a adăugat el, potrivit News.ro.

”Iar această reflecţie etică despre trecut ar trebui să se traducă într-o compensaţie financiară”, a continuat el, fără să precizeze o sumă în acest sens.

Citește și
Macron Scholz
Germania vrea să refacă Triunghiul Weimar, o alianță cu Franța și Polonia. ”Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar veni"

Problema reparaţiilor a otrăvit relaţiile deja tensionate între Berlin şi fostul Guvern naţionalist polonez, care evalua a 1.300 de miliarde de euro suma pe care o cerea Germaniei.

Germania consideră că Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi că a confirmat această renunţare în mai multe rânduri.

Berlinul a argumentat la fel împotriva unor cereri de reparaţii, în trecut, ale Greciei şi Italiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
NATO și UE au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. Decizia care vizează flancul de est al Europei
NATO și UE au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. Decizia care vizează flancul de est al Europei

Germania, Olanda şi Polonia au semnat marţi un acord menit să reducă birocraţia care împiedică deplasarea transfrontalieră rapidă a trupelor şi armelor de-a lungul unuia dintre principalele coridoare ce duc de la Marea Nordului la flancul estic al NATO.

Germania vrea să refacă Triunghiul Weimar, o alianță cu Franța și Polonia. ”Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar veni
Germania vrea să refacă Triunghiul Weimar, o alianță cu Franța și Polonia. ”Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar veni"

Preşedintele Conferinţei de Securitate de la München, Christoph Heusgen, vrea să-i aducă împreună pe liderii Franţei, Germaniei şi Poloniei, pe Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Donald Tusk, la un eveniment la mijlocul lui februarie.

Germania anunță UE că va impune controale fixe la frontierele cu Polonia, Cehia și Elveția
Germania anunță UE că va impune controale fixe la frontierele cu Polonia, Cehia și Elveția

Guvernul german are în vedere să introducă controale fixe suplimentare la frontierele ţării cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia, în contextul creşterii masive a imigraţiei ilegale, relatează, luni, AFP.

Campania electorală din Polonia a transformat Germania într-un sac de box, tensionând alianţa occidentală pro-Ucraina
Campania electorală din Polonia a transformat Germania într-un sac de box, tensionând alianţa occidentală pro-Ucraina

Luptând pentru a câştiga un al treilea mandat fără precedent, guvernul naţionalist al Poloniei a ales o ţintă aproape de casă: Germania, aliatul său din cadrul NATO şi cel mai mare partener comercial, comentează joi Reuters.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.