O ambarcațiune cu 30 de migranți la bord a naufragiat în largul Tunisiei. Șapte persoane, salvate

barca migranti
Arhiva Getty

Şapte persoane au fost salvate şi două trupuri neînsufleţite au fost scoase din apă după naufragiul unei ambarcaţiuni ce transporta în jur de 30 de migranţi ilegali, în largul oraşului Sfax, în zona est-centrală a Tunisiei.

"În dimineaţa acestei duminici, o ambarcaţiune ce transporta migranţi ilegali a naufragiat în largul Sfax. Două trupuri, cel al unei femei şi al unui bebeluş, au fost găsite, iar şapte persoane au fost salvate", a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale, Housemeddine Jebabli, fără a preciza locul de unde plecase ambarcaţiunea, conform AFP.

Potrivit primelor estimări, circa 30 de pasageri originari din ţări ale Africii Subsahariene se aflau la bordul ambarcaţiunii.

Duminică, Ministerul de Interne tunisian a anunţat că a interceptat în timpul nopţii 32 de traversări clandestine şi a arestat 262 de persoane cu vârste între 15 şi 44 de ani.

În Libia vecină, paza de coastă a interceptat în noaptea de sâmbătă spre duminică 227 de migranţi plecaţi din Zouara şi Zawiya, de lângă frontiera cu Tunisia, şi i-au trimis înapoi în Libia, a anunţat pe Twitter Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Citește și
Christian Lüth
Membru al unui partid de extremă dreapta din Germania, exclus din partid după mai multe declarații fasciste

După un vârf de plecări din Tunisia în 2011, urmat de o scădere accentuată, numărul de plecări de migranţi a crescut din nou din 2017, această ţară confruntându-se cu o creştere a şomajului şi cu profunde inegalităţi sociale, la zece ani după revoluţie.

De la începutul anului şi până la mijlocul lui septembrie, 8.581 de persoane au fost interceptate în timp ce încercau să ajungă în Europa pe mare dinspre coastele tunisiene, potrivit Ministerului de Interne al Tunisiei. Dintre acestea, 2.104 erau cetăţeni ai altor ţări.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă
Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă

Mobilizare de forțe în Maramureș și in județele învecinate pentru a-i prinde pe cei doi tineri ucraineni care au evadat din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Membru al unui partid de extremă dreapta din Germania, exclus din partid după mai multe declarații fasciste
Membru al unui partid de extremă dreapta din Germania, exclus din partid după mai multe declarații fasciste

Un oficial al partidului de extrema dreaptă Alianță pentru Germania (AfD) a fost exclus din partid după ce a fost înregistrat afirmând că migranții care intră în țară „ar putea fi încă împușcați mai târziu sau gazați”, relatează AFP și Euronews.

Mai mulți refugiați acuză polițiștii de frontieră din România că îi bat cu biciul și îi electrocutează
Mai mulți refugiați acuză polițiștii de frontieră din România că îi bat cu biciul și îi electrocutează

Pe 19 august, șase sirieni și un egiptean au cerut ajutor unui ONG din Belgrad. Ei declară că au fost trimiși cu forța în Serbia de poliția de frontieră română, dar nu înainte de a fi bătuți și chinuiți, relatează Euronews.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.