O echipă de specialiști, lăsată la locul presupusului atac cu arme chimice din Douma

atac chimic in Siria

O echipă a Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice a sosit marţi în oraşul sirian Douma pentru a investiga un presupus atac chimic, în timp ce occidentalii pun la îndoială posibilitatea de a mai găsi dovezi la faţa locului.

La zece zile după presupusul atac, agenţia oficială de presă siriană Sana a anunţat marţi sosirea 'experţilor Comisiei pentru arme chimice' la Douma, unde peste 40 de persoane au decedat din cauza gazului toxic la 7 aprilie în timp ce oraşul se afla încă sub controlul rebelilor.

La 14 aprilie, SUA, Franţa şi Marea Britanie, care au acuzat regimul sirian de comiterea acestui presupus atac cu arme chimice la Douma, la porţile Damascului, au efectuat lovituri în Siria, ca represalii.

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad şi Rusia neagă orice implicare, acuzând rebelii de 'înscenare' şi cerând o misiune OIAC să investigheze 'acuzaţiile'.

Experţii OIAC şi-au început misiunea încă de duminică, la zece zile după incident, în principal vorbind cu oficiali din capitala siriană, dar nu reuşiseră să ajungă la Douma.

Citește și
Cancelarul german, Angela Merkel, Vladimir Putin
Putin şi Merkel au convenit să contribuie la reluarea eforturilor politice privind Siria

Într-un context diplomatic deja tensionat de atacurile aeriene de sâmbătă, occidentalii continuă să-şi manifeste îndoielile.

'Ruşii ar fi putut să viziteze locul atacului. Ne temem să nu-l fi alterat în intenţia de a contracara eforturile misiunii OIAC de a desfăşura o investigaţie eficientă", a declarat luni ambasadorul SUA la OIAC, Ken Ward. 'Aceasta ridică întrebări serioase cu privire la capacitatea misiunii de anchetă de a-şi face treaba', a apreciat el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Țara din UE unde 40.000 de ruşi şi-au cumpărat proprietăţi luxoase
Țara din UE unde 40.000 de ruşi şi-au cumpărat proprietăţi luxoase

Nisa şi Londra nu sunt singurele destinații europene care atrag irezistibil banii ruşilor. Cel puţin 40.000 de ruşi şi-au cumpărat proprietăţi luxoase în Cipru.

Putin şi Merkel au convenit să contribuie la reluarea eforturilor politice privind Siria
Putin şi Merkel au convenit să contribuie la reluarea eforturilor politice privind Siria

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au declarat, în cadrul unei convorbiri telefonice, că sunt gata să contribuie la eforturile politice şi diplomatice privind Siria, a transmis marţi Kremlinul.

Macron: Atmosferă de război civil în Europa. Naţionalismul a câştigat teren
Macron: Atmosferă de război civil în Europa. Naţionalismul a câştigat teren

Emmanuel Macron a apărat marţi, la Strasbourg, într-un discurs în faţa Parlamentului European, loviturile aeriene lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria, subliniind că cele trei state "au intervenit pentru onoarea comunităţii internaţionale".

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.