O femeie a fost găsită goală, cu capul ras, subnutrită și cu fracturi, într-un apartament cu o masă de tortură

Apartament tortura
AFP

O femeie germană în vârstă de 53 de ani, care susţine că era sechestrată din 2011 într-un apartament din Forbach, nord-estul Franţei, a fost descoperită luni de poliţie într-o cameră cu grilaje la ferestre şi în care exista o masă pentru tortură.

Autorităţile l-au arestat pe soţul ei, în vârstă de 55 de ani, care este tot de naţionalitate germană, au declarat surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

Bărbatul a fost arestat luni, la ora locală 06:00, în urma unui raid al poliţiei. Soţia sa a fost găsită într-un dormitor, dezbrăcată, cu capul ras, subnutrită şi cu fracturi.

Femeia se afla într-o cameră cu grilaje metalice, iar în apartamentul din Forbach, oraş situat la graniţa cu Germania, a fost găsit şi un banc folosit aparent pentru tortură. Potrivit presei locale, femeia avea fracturi "la ambele picioare şi la degete" şi a fost spitalizată. Primele constatări sugerează că ea a fost probabil torturată, potrivit surselor din poliţie, potrivit News.ro.

"Acest caz ne-a fost într-adevăr sesizat. Dar este mult prea devreme pentru a spune ceva. Se fac multe verificări şi prefer să rămân prudent", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei din Metz.

Citește și
Cannes 2025
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Potrivit unei alte surse din poliţie, femeia este de origine germană. Ea a reuşit să sune la poliţia germană, care la rândul ei a sunat la poliţia ză, iar aceasta a intervenit luni dimineaţă. Femeia ar fi reuşit să fure telefonul şi a at serviciile de urgenţă germane din Wiesbaden. Potrivit cotidianului Le Républicain Lorrain, ea a efectuat apelul duminică seara târziu, "din apartamentul în care era ţinută de soţul ei în condiţii mizere".

Potrivit BFMTV, a fost deschisă o anchetă pentru "răpire, viol în formă agravantă şi acte de tortură şi barbarie".

În apartament ar fi fost descoperit, de asemenea, o "agendă", în care bărbatul "îşi nota ce a făcut şi momentele în care a hrănit victima", potrivit postului de radio RMC.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”
Pana de curent din Franța, care a perturbat ultima zi a festivalului de film de la Cannes, a fost de fapt un ”sabotaj”

Pana de curent din sudul Franței, care a perturbat proiecțiile din ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes, ar fi fost cauzată de un presupus sabotaj.

Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa au devenit părinți pentru a patra oară. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi soţia sa, Carrie Johnson, au anunţat naşterea celui de-al patrulea lor copil, relatează Sky News.

Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete
Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei. 13 civili au murit sub ploaia de rachete

Rachetele rusești au lovit din nou Ucraina. Cel puțin 13 oameni au murit și peste 50 au fost răniți într-o serie de atacuri. Unul, de amploare, a fost în Kiev. 14 civili au fost răniți aici și mai multe locuințe și mașini au fost distruse.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.