O femeie și-a chemat patru rude la masă. Trei au murit după ce au mâncat ce a gătit. „Nu am făcut nimic”

Erin Patterson
The Australian

Australianca Erin Patterson, în vârstă de 48 de ani, și-a chemat foștii socri, Gail și Don Patterson, împreună cu sora lui Gail, Heather Wilkinson, și soțul ei, Ian, la casa ei din Leongatha, în regiunea Gippsland din Victoria.    

Toți cei patru invitați s-au îmbolnăvit imediat după ce au luat masa, la 29 iulie.

Starea lor s-a înrăutățit, iar cele două surori, în vârstă de 66 și 70 de ani, au murit după două zile. Don, în vârstă de 70 de ani, a murit în a treia zi. Între timp, Ian, 68 de ani, continuă să lupte pentru viața sa și așteaptă un transplant de ficat.

Poliția a declarat că simptomele lor erau compatibile cu cele cauzate de ciupercile „Buretele viperei”.

Erin, care nu a fost pusă sub acuzare în legătură cu tragedia, a vorbit acum în public pentru prima dată de la prânzul care le-a adus moartea celor trei.

Citește și
florentina
Florentina a murit la 33 de ani, după ce a consumat ciuperci halucinogene împreună cu iubitul ei, în apartamentul din Sibiu

Nu am făcut nimic”, a declarat ea presei locale. „I-am iubit și sunt devastată de moartea lor”. Ea l-a confundat apoi, din greșeală, pe Don cu Ian, exprimându-și „speranța” că „Don va supraviețui”.

Erin a vorbit timp de câteva minute, dar nu a răspuns la întrebări legate de proveniența ciupercilor, cine le-a cules sau ce mâncare a pregătit pentru oaspeții săi. „Sunt atât de devastată de ceea ce s-a întâmplat”, a spus ea în timp ce își ștergea lacrimile.

Ea a descris cele două cupluri ca fiind „unii dintre cei mai buni oameni pe care i-a întâlnit vreodată”. Ea a adăugat: „Gail a fost ca o mamă pe care nu am avut-o, pentru că mama mea a murit acum patru ani, iar Gail a fost bună și amabilă cu mine. Ian și Heather au fost unii dintre cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Nu mi-au făcut niciodată nimic rău. Sunt atât de devastată de ceea ce s-a întâmplat și de pierderea suferită de comunitate, de familii și de proprii mei copii, care și-au pierdut bunica”.

Erin a fost căsătorită anterior cu fiul lui Don și Gail, Simon, și locuia de 12 luni în Leongatha. Cei doi copii ai ei au fost, de asemenea, prezenți la masa de prânz, dar se pare că au mâncat din alte feluri de mâncare, diferite de cele ale adulților, și nu s-au îmbolnăvit. Ei au fost duși la spital ca măsură de precauție și au fost luați din grija mamei lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Trei tineri din Republica Moldova, cu dublă cetățenie, prinși în vamă cu ciuperci halucinogene. Vameșii au avut un șoc
Trei tineri din Republica Moldova, cu dublă cetățenie, prinși în vamă cu ciuperci halucinogene. Vameșii au avut un șoc

Trei tineri dublă cetăţenie, română şi moldovenească, s-au prezentat în vama Oancea având asupra lor cannabis și ciurperci halucinogene.  

Florentina a murit la 33 de ani, după ce a consumat ciuperci halucinogene împreună cu iubitul ei, în apartamentul din Sibiu
Florentina a murit la 33 de ani, după ce a consumat ciuperci halucinogene împreună cu iubitul ei, în apartamentul din Sibiu

O femeie de 33 de ani, din Sibiu, a murit după ce potrivit familiei ar fi consumat împreună cu iubitul ei ciuperci halucinogene.

O celebră actriță a ajuns să arate ca un monstru din cauza unei ciuperci mortale: „Nu doresc nici celui mai mare dușman”
O celebră actriță a ajuns să arate ca un monstru din cauza unei ciuperci mortale: „Nu doresc nici celui mai mare dușman”

O ciupercă mortală care se răspândește în Statele Unite ale Americii a distrus viața unei actrițe care a ajuns să arată „ca un monstru” înainte de a muri.  

Oamenii de știință avertizează despre o posibilă pandemie de ciuperci parazite. „Este rețeta perfectă pentru flagelul fungic”
Oamenii de știință avertizează despre o posibilă pandemie de ciuperci parazite. „Este rețeta perfectă pentru flagelul fungic”

Combinația dintre schimbările climatice, progresele în medicină și numărul limitat de medicamente antifungice ar putea duce la o pandemie de ciuperci parazite asemănătoare celei dintr-un serial postapocaliptic cunoscut.

 

Cum să nu ți se taie maioneza. Trucuri ușoare în bucătărie și ce să faci dacă s-a tăiat maioneza
Cum să nu ți se taie maioneza. Trucuri ușoare în bucătărie și ce să faci dacă s-a tăiat maioneza

Maioneza este principalul ingredient care se folosește pentru a pregăti salata de bouef, de ciuperci sau alte preparate care se găsesc pe mesele românilor în perioada sărbătorilor.  

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.