O profesoară a omorât cu cuțitul o elevă de 8 ani, într-o școală din Coreea de Sud

politie coreea de sud
Shutterstock

O profesoară a înjunghiat mortal o elevă în vârstă de opt ani într-o şcoală elementară din Coreea de Sud, anunţă autorităţile citate de către agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, relatează AFP.

 

Profesoara, în vârstă de aproximati 40 de ani, şi-a mărturisit crima după ce poliţiştii le-au descoprit luni seara, pe ea şi pe fată, prezentând răni provocate de o armă albă într-o şcoală elementară în oraşul Daejeon (centru), potrivit Ypnhap.

Fata a fost condusă inconştientă la spital, unde a murit din cauza rănilor, potrivit agenţiei.

Profesoara prezenta răni provocate cu o armă albă la gât şi braţ, pe care probabil şi le-a provocat singură, potrivit Yonhap.

”Poliţia a descoperit că profesoara şi-a luat concediu din cauza unei depresii şi că a revenit la şcoală la sfârşitul anului”, potrivit Yonhap.

Victima a rămas la şcoală pentru a studia, după ore, şi urma să ia parte la un curs privat de artă.

Părinţii fetei au chemat poliţia, după ce au aflat că lipseşte de la cursul de artă, iar aceasta le-a găsit, către ora locală 18.00 (11.00, ora României), pe profesoară şi pe fată.

Coreea de Sud, una dintre cele mai sigure țări din lume, dar cu o serie de crime violente în ultimii ani

Profesoara a fost operată, iar poliţia a anunţat că-şi va relua interogatoriul mai târziu.

Coreea de Sud este în general o ţară foarte sigură - cu o rată a omuciderilor de 1,3 la 100.000 de locuitori în 2021, potrivit statisticilor oficiale.

Media mondială a omuciderilor este de şase la o sută de mii de locuitori.

Însă Coreea de Sud a înregistrat o serie de crime violente foarte mediatizate în 2023, inclusiv mai multe atacuri cu cuţitul.

În august 2023, un profesor de liceu a fost înjunghiat, tot la Daejeon, situat la aproximativ 140 de kilometri sud de Seul.

În aceeaşi săptămnă, un bărbat a intrat cu maşina pe o stradă pietonală, în oraşul Bundang, în apropiere de Seul, după care a atacat clienţi ai unui magazin mare cu cuţitul şi a rănit 14 persoane.

În iulie 2023, o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite în alt atac cu cuţitul, la Seul.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Două ministere din Coreea de Sud blochează accesul la DeepSeek pe calculatoarele lor
Două ministere din Coreea de Sud blochează accesul la DeepSeek pe calculatoarele lor

Ministerele Apărării şi Comerţului din Coreea de Sud au informat joi că au blocat accesul la DeepSeek pe computerele lor, în aşteptarea unei explicaţii din partea start-upului chinez cu privire la gestionarea informaţiilor furnizate de utilizatori.

176 de persoane au fost evacuate după ce un avion a fost cuprins de flăcări pe pistă, în Coreea de Sud. FOTO & VIDEO
176 de persoane au fost evacuate după ce un avion a fost cuprins de flăcări pe pistă, în Coreea de Sud. FOTO & VIDEO

Un avion de pasageri Airbus A321 a fost cuprins de flăcări pe pista aeroportului internaţional din Busan, al doilea oraş ca mărime din Coreea de Sud, conducând la evacuarea tuturor celor 176 de persoane aflate la bord.

Rata natalităţii din Coreea de Sud va creşte pentru prima dată în nouă ani
Rata natalităţii din Coreea de Sud va creşte pentru prima dată în nouă ani

Rata natalităţii din Coreea de Sud va înregistra o creştere pentru prima dată în ultimii nouă ani, ca urmare a unei reveniri a căsătoriilor care au fost amânate din cauza pandemiei COVID-19, transmite Reuters.

Un cetățean suedez a murit în Coreea de Sud din cauza septicemiei, după ce 21 de spitale au refuzat să-l interneze
Un cetățean suedez a murit în Coreea de Sud din cauza septicemiei, după ce 21 de spitale au refuzat să-l interneze

Un cetățean suedez care suferea de necroză a murit în Coreea de Sud din cauza septicemiei, după ce 21 de spitale i-au refuzat tratamentul medical de urgență.

Poliţiei din Coreea de Sud i se cere să pună în aplicare mandatul de arestare pe numele preşedintelui destituit
Poliţiei din Coreea de Sud i se cere să pună în aplicare mandatul de arestare pe numele preşedintelui destituit

Agenţia anticorupţie din Coreea de Sud a anunţat, luni, că i-a cerut poliţiei să se ocupe de punerea în aplicare a unui mandat de arestare a preşedintelui destituit Yoon Suk Yeol.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Ședință la Primăria Capitalei. Nicușor Dan și-a anunțat demisia. Cine ar putea să-l înlocuiască
Ședință la Primăria Capitalei. Nicușor Dan și-a anunțat demisia. Cine ar putea să-l înlocuiască

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) ar putea deveni primar interimar conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi.