O rachetă rusească a lovit o universitate și un teatru din orașul Cerhihiv din Ucraina. Zelenski: ”Sunt morți și răniți”

×
Codul embed a fost copiat

O rachetă rusească a lovit o universitate și un teatru din centrul orașului Cerhihiv din Ucraina. "Sunt morți, sunt răniți", a transmis președintele Volodimir Zelenski.

UPDATE: Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte 110 au fost rănite în bombardamentul rus ce a lovit sâmbătă dimineaţa centrul oraşului Cernigău (Cerhihiv), în nordul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ comunicat de primarul interimar al oraşului, informează AFP, citat de Agerpres.

„O sută şaptesprezece persoane au fost lovite în atacul terorist din centrul oraşului Cerhihiv (Cernigău). Şapte dintre ele au decedat", a anunţat pe Telegram Oleksandr Lomako.

UPDATE: Noul bilanţ, de şapte morţi şi 90 de răniţi, a fost anunţat de Ministerul de Interne de la Kiev. 12 dintre răniţi sunt copii şi 10 sunt agenţi de poliţie, potrivit News.

Ministerul de Interne a declarat, de asemenea, că acoperişul teatrului a fost distrus în timpul atacului.

Citește și
vladimir putin elicopter
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși

Cerhihiv este un oraş cu bulevarde pline de verdeaţă şi biserici vechi de secole, situat la aproximativ 145 km la nord de capitala Kiev.

Forţele aeriene de la Kiev declaraseră sâmbătă dimineaţa devreme că armata ucraineană a doborât 15 din cele 17 drone Shahed, de fabricaţie iraniană, lansate de Moscova în atacurile de peste noapte.

”O zi obișnuită... într-o zi de durere și pierdere”

Atacul a transformat "o sâmbătă obișnuită... într-o zi de durere și pierdere", a spus președintele Volodimir Zelenski pe Telegram, potrivit CNN.

Oleksandr Lomako, primarul interimar al orașului Cerhihiv, a declarat că numărul victimelor este în curs de stabilire.

Potrivit BBC, cinci persoane au fost ucise și 37 rănite când o rachetă rusească a lovit inima orașului, a anunțat Ministerul de Interne.

Unsprezece copii se află printre persoanele rănite. O piață principală, o clădire universitară și un teatru ar fi fost avariate.

"O rachetă rusească a lovit chiar în centrul orașului, în Cerhihivul nostru. O piață, universitatea politehnică, un teatru", a declarat Zelenski.

”Condoleanțe celor care au pierdut persoane dragi! Toate slujbele sunt la fața locului. Salvatori, poliție, medici. Toți cei de care este nevoie.Să facem și mai mult pentru a consolida lumea împotriva terorii rusești. Să dăm și mai mult statului nostru pentru a proteja viața. Rusia trebuie să piardă acest război pentru ca viața să câștige” - a mai scris președintele Ucrainei pe rețeaua de socializare.

Serviciile de urgență lucrează la fața locului, a adăugat Lomako.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși

Presa rusă neafiliată Kremlinului a dezvăluit că atacul cu drone ucrainene asupra elicopterului care îl transporta pe Vladimir Putin în Kursk a fost, de fapt, o înscenare.

Mesajul lui Elon Musk din Biroul Oval, în ultima zi de muncă la DOGE. „Schimbare colosală”
Mesajul lui Elon Musk din Biroul Oval, în ultima zi de muncă la DOGE. „Schimbare colosală”

Miliardarul Elon Musk și-a încheiat vineri activitatea oficială în Executivul american, dar a asigurat că va continua să fie un "prieten și un consilier" al președintelui Donald Trump.

Ultimatumul Israelului: Hamas va fi „distrus” dacă refuză propunerea americană de armistițiu
Ultimatumul Israelului: Hamas va fi „distrus” dacă refuză propunerea americană de armistițiu

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a lansat vineri un ultimatum către gruparea palestiniană Hamas, amenințând că aceasta "va fi distrusă" dacă nu acceptă termenii propunerii de armistițiu formulate de Statele Unite.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.