Oamenii au degradat sau distrus peste 60% din pădurile tropicale ale lumii

Padure tropicala
Shutterstock

Oamenii au degradat sau distrus aproximativ două treimi din pădurile tropicale originale ale lumii, potrivit unor noi date analizate de organizaţia nonprofit Rainforest Foundation Norway.

Raportul provoacă îngrijorarea că o protecţie naturală majoră faţă de schimbările climatice dispare rapid, transmite News.ro, care citează Reuters.

Despăduririle au totodată o contribuţie majoră la emisiile care contribuie la creşterea temperaturilor, vegetaţia pădurilor tropicale reprezentând cel mai mare rezervor viu de carbon.

Tăierea pădurilor şi folosirea terenurilor pentru agricultură au dus la desfiinţarea a circa 34% din pădurile tropicale mature originale şi la degradarea a circa 30% dintre acestea, făcându-le mai vulnerabile la incendii şi la distrugeri viitoare, potrivit analizei.

Peste jumătate din distrugerile produse începând din 2002 au avut loc în regiunea amazoniană.

Citește și
Incendii Amazon
Imaginea publică a președintelui Braziliei, afectată de incendiile din pădurea amazoniană

Pe măsură ce aceste păduri sunt distruse, creşte probabilitatea schimbărilor climatice, care la rândul lor fac mai dificilă supraviţuirea pădurilor rămase, afirmă autorul raportului, cercetătorul Anders Krogh.

”Este un ciclu înspăimântător. Pierderile totale între 2002 şi 2019 sunt mai mari decât suprafaţa Franţei”, a constatat Krogh.

Ritmul pierderilor din 2019 este aproximativ egal cu nivelul distrugerilor din ultimii 20 de ani, la fiecare 6 secunde dispărând o suprafaţă de pădure egală cu un teren de fotbal, potrivit unui alt raport recent, realizat de World Resources Institute.

Amazonul brazilian a fost supus unei presiuni intense în ultimele decenii, întrucât dezvoltarea puternică a agriculturii i-a determinat pe fermieri şi pe speculatorii de terenuri să incendieze terenuri pentru a cultiva soia, şi alte culturi şi să crească vite.

Această tendinţă s-a înrăutăţit din 2019, când preşedintele de dreapta Jair Bolsonaro a preluat această funcţie şi a început să slăbească protejarea mediului.

Dar Amazonul reprezintă, de asemenea, cea mai bună speranţă pentru păstrarea a ceea ce a mai rămas din pădurea tropicală.

Amazonul şi vecinii săi - Orinoco şi pădurea tropicală andină - reprezintă 73,5% din pădurile tropicale încă intacte, potrivit lui Krogh.

Noul raport ”întăreşte faptul că Brazilia trebuie să aibă grijă de pădure”, a spus Ane Alencar, geograf la Institutul de Cercetări de Mediu Amazon, care nu a fost implicat în studiu.

”Brazilia are cea mai mare pădure tropicală din lume şi, de asemenea, pierde cel mai mult”, a mai arătat Alencar.

Insulele din sud-estul Asiei, aparţinând în cea mai mare parte Indoneziei, ocupă locul al doilea în ceea ce priveşte distrugerea pădurilor din 2002, o mare parte din aceste păduri fiind defrişate pentru plantaţiile de ulei de palmier.

Africa Centrală ocupă locul al treilea, cea mai mare parte a distrugerilor fiind centrate în jurul bazinului râului Congo, din cauza agriculturii tradiţionale şi comerciale, precum şi exploatării forestiere.

Pădurile care au fost definite în raport ca degradate au fost fie parţial distruse, fie distruse şi de atunci înlocuite de creşterea pădurilor secundare, a explicatt Rainforest Foundation Norway.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu cel mai înalt copac din Amazon după incendiile devastatoare
Ce s-a întâmplat cu cel mai înalt copac din Amazon după incendiile devastatoare

Oameni de știință brazilieni și britanici au reușit să identifice cel mai înalt copac din pădurea amazoniană și spun că a fost evitat de incendiile care au devastat "plămânul planetei".

Imaginea publică a președintelui Braziliei, afectată de incendiile din pădurea amazoniană
Imaginea publică a președintelui Braziliei, afectată de incendiile din pădurea amazoniană

Numărul brazilienilor care consideră „dezastruoasă” activitatea președintelui Jair Bolsonaro a crescut de la 33 la 38% după incendiile de amploare din pădurea amazoniană.

Flăcările din pădurea amazoniana, departe de-a fi stinse. Acuzaţiile aduse de indigeni
Flăcările din pădurea amazoniana, departe de-a fi stinse. Acuzaţiile aduse de indigeni

Flăcările nu dau înapoi în Amazonia! În pofida mobilizării fără precedent, vântul reaprinde unele focare stinse anterior şi situaţia este departe de a fi sub control.

Președintele Braziliei, considerat vinovat pentru dezastrul din pădurea amazoniană
Președintele Braziliei, considerat vinovat pentru dezastrul din pădurea amazoniană

Mii de incendii distrug suprafețe imense din pădurea amazoniană. Cel mai rău este în Brazilia, unde în primele opt luni ale anului, au fost semnalate peste 75.000 de focare.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.