OMS: Vaccinurile împotriva COVID-19 au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa

vaccin covid, ue
Getty

Vaccinurile împotriva COVID-19 au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa, a declarat marţi şeful regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reamintind că virusul va persista.

 

Astăzi, 1,4 milioane de persoane din regiunea noastră - majoritatea persoane vârstnice - se pot bucura de viaţă alături de cei dragi pentru că au luat decizia vitală de a se vaccina împotriva COVID-19”, a declarat Hans Kluge într-o conferinţă de presă online.

Potrivit datelor OMS, la 19 decembrie 2023, peste 277,7 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 2,2 milioane de decese au fost raportate în regiune, care reuneşte 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală.

Doar prima doză de rapel a salvat circa 700.000 de vieţi”, a subliniat medicul.

În perioada de iarnă, este esenţial ca persoanele cele mai vulnerabile să se protejeze, a declarat el. „În timp ce învăţăm să trăim cu COVID-19 şi cu alte virusuri respiratorii, este absolut vital ca populaţiile vulnerabile să fie la zi cu vaccinarea împotriva COVID-19 şi a gripei”, a declarat Kluge.

Citește și
spital SUA
Cazurile de COVID-19 și gripă cresc alarmant în SUA. Obligativitatea purtării măştilor revine în unele spitale

Europa trebuie neapărat să continue să investească în sănătatea sa, a insistat reprezentantul OMS.

Riscăm să fim nepregătiţi pentru orice eventualitate excepţională, cum ar fi apariţia unei noi variante mai grave a COVID-19 sau a unui agent patogen încă necunoscut”, a argumentat Hans Kluge.

Este necesar să se depună eforturi în ceea ce priveşte finanţarea pentru îmbunătăţirea situaţiei lucrătorilor din domeniul sanitar şi pentru a se pune capăt penuriei de medicamente de bază.

Sunt profund îngrijorat de faptul că sănătatea dispare de pe agenda politică şi că nu reuşim să rezolvăm bomba cu ceas cu care se confruntă lucrătorii noştri din domeniul sanitar şi al asistenţei medicale”, a afirmat Kluge.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Cazurile de gripă şi COVID cresc vertiginos în Europa. Italia anunţă un record al bolilor respiratorii
Cazurile de gripă şi COVID cresc vertiginos în Europa. Italia anunţă un record al bolilor respiratorii

Guvernul spaniol a propus luni să fie instituită la nivel naţional obligaţia ca oamenii să poarte măşti în spitale şi în clinicile medicale, în timp ce Italia a anunţat că înregistrează un record al bolilor respiratorii.

Cazurile de COVID-19 și gripă cresc alarmant în SUA. Obligativitatea purtării măştilor revine în unele spitale
Cazurile de COVID-19 și gripă cresc alarmant în SUA. Obligativitatea purtării măştilor revine în unele spitale

Spitalele din cel puţin patru state americane au restabilit obligativitatea folosirii măştilor, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID, gripă sezonieră şi alte boli respiratorii, relatează Reuters, potrivit News.ro.

 

"Renunțați la petrecerea de Crăciun!". Nou val de COVID în Austria. Zeci de mii de oameni, infectați în ultima săptămână

Numărul cazurilor de coronavirus explodează în Austria, în special în capitala Viena, conforsm sistemului de sănătate din această țară.

Țările din Europa unde nu prea se plătește cu cardul: e bine să ai cash
Țările din Europa unde nu prea se plătește cu cardul: e bine să ai cash

Înainte de pandemia de Covid, multe țări se îndreptau deja către un viitor complet fără numerar. Cu toate acestea, creșterea plăților fără și a cumpărăturilor online, declanșată de pandemie, a determinat o schimbare semnificativă.

Foștii miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au fost învinuiți de DNA de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor Covid
Foștii miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au fost învinuiți de DNA de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor Covid

După fostul premier Florin Cîțu, foștii miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au fost învinuiți de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor. 

Recomandări
Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina: Posibile obiecte căzute din spațiul aerian
Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina: Posibile obiecte căzute din spațiul aerian

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-ALERT cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.  

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.