O nouă lovitură pentru SUA în războiul comercial. Ordinul dat în China

Xi Jinping
Shutterstock

China a ordonat companiilor sale aeriene să suspende orice achiziţionare de avioane de la constructorul american Boeing, pe fondul intensificării războiului comercial cu SUA, a informat marţi agenţia de presă Bloomberg, preluată de AFP.

Preşedintele american Donald Trump a impus tarife vamale ce ajung până la 145% asupra unei mari cantităţi de produse chinezeşti. Ca reacţie, gigantul asiatic impune suprataxe vamale de retorsiune de 125% asupra produselor americane importate.

China a cerut de asemenea companiilor sale aeriene "să oprească orice achiziţie de echipamente şi de piese detaşate pentru avioane de la companiile americane", potrivit Bloomberg, care citează persoane apropiate acestui dosar.

Aceste ordine au fost emise de autorităţile chineze după impunerea de către Beijing, săptămâna trecută, a unor suprataxe de 125%, potrivit aceleiaşi surse.

Aceste suprataxe fac ca preţul avioanelor şi pieselor detaşate care sunt fabricate în SUA şi ajung pe teritoriul chinez să crească de peste două ori. Astfel, ele ar impune un suprapreţ greu de at de companiile aeriene chineze.

Citește și
Xi Jinping
China ar fi atacat unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale SUA. FBI: Beijngul lucrează non-stop pentru a se infiltra

Potrivit Bloomberg, guvernul chinez preconizează totodată să îi ajute pe transportatorii care închiriază avioane Boeing şi trebuie să facă faţă unor costuri mai ridicate.

Ministerul Afacerilor Externe chinez şi compania Boeing nu au răspuns deocamdată la solicitarea AFP pentru un comentariu.

Anunţarea de către Donald Trump a campaniei sale de tarife vamale contra produselor importate, tarife prezentate ca având rostul de a remedia deficitul comercial american, a zguduit pieţele bursiere de pe glob şi a accentuat îngrijorările pentru creşterea economică mondială.

Preşedintele american a suspendat miercuri, pentru 90 de zile, tarifele vamale aşa-zis "reciproce" care trec dincolo de 10%. Însă el menţine o puternică presiune asupra Chinei.

SUA au acordat de asemenea, vineri, o exceptare provizorie de la suprataxe pentru produsele high-tech, în special pentru smartphone-uri şi computere, precum şi pentru semi-conductoare.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
China ar fi atacat unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale SUA. FBI: Beijngul lucrează non-stop pentru a se infiltra
China ar fi atacat unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale SUA. FBI: Beijngul lucrează non-stop pentru a se infiltra

Un incident din 2024, făcut public recent reaprinde îngrijorările SUA că Beijngul vrea să-i atace agricultura, un domeniu economic vital.

Ce a postat un cuplu britanic, înainte de prăbușirea avionului Air India. Se întorceau acasă după o experiență de wellness
Ce a postat un cuplu britanic, înainte de prăbușirea avionului Air India. Se întorceau acasă după o experiență de wellness

Un cuplu britanic care conduce o companie de wellness spiritual în Londra a postat un videoclip de la aeroport despre „experiența lor magică” în India, în timp ce așteptau să se îmbarce la bordul zborului fatal Air India.

Singurul supraviețuitor al catastrofei aviatice din India a scăpat după ce a sărit din avion. Mărturia bărbatului britanic
Singurul supraviețuitor al catastrofei aviatice din India a scăpat după ce a sărit din avion. Mărturia bărbatului britanic

Ramesh Viswashkumar, singurul supraviețuitor în urma prăbușirii avionului Air India din Ahmedabad, a sărit pe ușa de urgență, spun polițiștii indieni.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.